Anul acesta, Societatea pentru Studiul
Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) organizează, la Bucureşti, două
importante reuniuni internaţionale.
Prima, în parteneriat cu Asociaţia Internaţională
de Neurorestauratologie (IANR) şi cu Colegiul Global de Neuroprotecţie şi
Neuroregenerare (GCNN) se va desfăşura în perioada 4–7 aprilie şi va fi
orientată predominant către cercetarea fundamentală.
Abordarea clinică va fi caracteristica
principală a congresului Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare
(EFNRS), pe care SSNN îl va organiza între 27 şi 29 iunie, sub egida Federaţiei
Mondiale de Neuroreabilitare. Mai multe detalii despre cele două congrese ne
oferă prof. dr. Dafin F. Mureşanu,
preşedintele SSNN şi al reuniunilor la care „Viaţa medicală“ va fi partener
media principal.
– Veţi organiza, anul acesta, două reuniuni
internaţionale, ambele în baza parteneriatului dintre Societatea pentru Studiul
Neuroprotecţiei şi Neurolasticităţii şi societăţi ştiinţifice internaţionale.
Va fi, între 4 şi 7 aprilie 2013, la Bucureşti, a şasea conferinţă IANR şi a
zecea conferinţă GCNN. Apoi, în perioada 27–29 iunie, tot Capitala va găzdui şi
al doilea congres european de neuroreabilitare. Întâi, ce pregătiţi pentru
conferinţa din aprilie?
–
Conferinţa este, în fapt, reuniunea anuală a grupurilor de cercetare care se
ocupă de domeniile fundamental şi clinic, în aria de competenţă a
neurorestauratologiei, a restauratologiei în general – pentru că sunt grupuri
cu preocupări ce trec dincolo de neuroştiinţe: cardiologie,
ortopedie-traumatologie etc. Neurorestauratologia trebuie diferenţiată de
neuroprotecţie sau de neuroregenerare; aceste concepte sunt mult legate de
procesele endogene. Chiar dacă noi le abordăm farmacologic, în ultima perioadă,
abordarea este similară celei endogene. În momentul în care, la nivelul
sistemului nervos central, se produce o leziune, prima secvenţă este
neuroprotecţia, urmată, la 48–72 de ore, de neuroregenerare. Componentele cele
mai importante ale neuroregenerării sunt neurotroficitatea, neuroplasticitatea şi
neurogeneza. Aceasta este, schematic, succesiunea proceselor. Structural,
vorbim de neuroregenerare, iar funcţional – de neuroreabilitare. Toate aceste
procese au la bază stimularea potenţialului endogen. Neurorestauratologia este
o altă ramură a neuroştiinţelor, ce studiază efectele introducerii în sistemul
nervos a unor entităţi celulare nediferenţiate, auto- sau heterologe, în scop
terapeutic, cu intenţia de a ameliora sau înlătura deficite neurologice
complexe. Este vorba, mai specific, de implanturi cu celule ce pot fi sau nu
ale subiectului. Termenul trebuie delimitat clar, deoarece de multe ori apare
confuzia dintre restaurare şi regenerare. Restauratologia implică, deci,
intervenţii externe, cu entităţi celulare.
IANR
& GCNN
– Ce va fi, deci, la Bucureşti?
– La
Bucureşti, va fi reuniunea anuală IANR. International Association of
Neurorestoratology este o societate care adună sub umbrela ei atât grupuri de
cercetare clinică şi fundamentală, care se ocupă de neuroregenerarea endogenă,
cât şi grupuri preocupate de neurorestauratologie – tratamente cu celule
progenitoare, celule-suşă. Geografic, e vorba de cercetători din SUA, China,
India, Europa, dar şi zone emergente din America de Sud (Argentina) sau
Orientul Mijlociu.
– Vor fi şi grupuri din România?
–
Da, din ţara noastră avem o temă înrudită cu neurorestauratologia şi sperăm ca
în timp să se demonstreze că aceasta este „veriga lipsă“: telocitele şi studiul
dedicat acestor celule. Va fi un simpozion special, dedicat telocitelor ca
entităţi de sprijin al celulelor (exo- sau endogene) implicate în regenerare.
– Sunt şi grupuri româneşti preocupate de
neurorestaurare, implicate în cercetări cu celule stem?
–
Date fiind problemele tehnice şi cele etice, la acest moment, aş putea spune că
nu sunt multe grupuri româneşti care să se ocupe direct şi intens de cercetări
de restauratologie cu celule stem, dar interesul şi calitatea cercetării sunt
în creştere accelerată. Noi ne ocupăm mai mult de mecanismele endogene. Ca
vicepreşedinte IANR, sunt responsabil de cercetările privind stimularea
mecanismelor endogene de neuroregenerare. Trebuie explicat că şi
restauratologia se adresează acestor mecanisme: nu s-a demonstrat că celulele
progenitoare pe care încercăm să le introducem în sistemele afectate s-ar
integra complet, stabilind direct circuite fizice; mai degrabă, se constată aşa-numitul
efect de „by-stander“, de stimulare a
proceselor endogene prin prezenţa structurilor celulare nediferenţiate.
Numeroase cercetări din prezent vizează menţinerea viabilităţii celulelor
introduse într-un mediu ostil, dat fiind că acestea, ajunse într-un creier cu
patologie neurodegenerativă sunt afectate de acea patologie şi mor repede. Se
cercetează cum pot fi ele menţinute viabile în medii ostile biologic, pentru a
obţine efectul de „by-stander“ pe termen cât mai lung.
Cercetare fundamentală
– La conferinţa de la Bucureşti, vor fi doar
sesiuni de ştiinţă fundamentală sau vor exista şi sesiuni tematice cu
aplicabilitate clinică, pe diverse specialităţi?
–
Programul este, desigur, dominat oarecum de partea fundamentală şi de noile
rezultate şi opinii ale numeroaselor grupuri de cercetare în restauratologie.
Vom avea însă şi secţiuni clinice, în care, în mod critic, vor fi prezentate
rezultatele existente, menite să mai clarifice câteva din necunoscutele utilizării
acestei resurse terapeutice. De altfel, se cunoaşte, există o inflaţie de
companii care colectează sânge din cordonul ombilical, nişte verigi ce trebuie
bine evaluate.
– Veţi pune accentul şi pe medicina translaţională?
–
Desigur. Aş mai vrea să spun că vom acorda un spaţiu special ingineriei de ţesuturi
şi organe. Este vorba de o importantă resursă terapeutică, de reconstruire a
organului din surse biologice proprii.
– Ne puteţi da câteva exemple de cercetători
ce vor veni în aprilie, la Bucureşti?
–
Din ingineria tisulară, despre care tocmai am amintit, va veni grupul
profesorului Raymund Horch, din Erlangen, pe care cititorii dv. deja îl cunosc,
el participând anul trecut, la Congresul Societăţii Internaţionale de Medicină
Adaptativă (ISAM). Ar trebui apoi să menţionăm grupul profesorului Hongyun
Huang, printre primii din lume care au comunicat experienţe clinice în terapii
cu celule stem la bolnavi cu patologie neurologică; grupul său a fost, la
început, unul controversat...
– Voiam să vă întreb dacă nu sunt unele
probleme etice în aplicaţiile clinice.
– Se
pare că – în parte cel puţin – au fost surmontate, depinde şi de legislaţia
fiecărui stat. Oricum, China are experienţa clinică cea mai bogată, la ora
actuală, mai ales că, în urma unor măsuri legislative, în alte zone ale lumii,
cercetarea a fost încetinită sau chiar oprită.
– Cum a fost cazul cu finanţarea cercetărilor
din SUA, în timpul lui G. W. Bush.
–
Exact. Aş menţiona apoi grupurile mari din SUA – Milan Dimitrijevic, un pionier
al domeniului, Michael Chopp, William Slikker. Vor mai fi, într-o scurtă
enumerare, cercetători importanţi din Canada, Italia, Germania, Rusia,
Iordania, Argentina, Iran, Grecia...
– Conferinţa de la Bucureşti va fi organizată
şi împreună cu Global College of Neuroprotection & Neuroregeneration, un
alt partener tradiţional al societăţii pe care o conduceţi. Cum se va vedea
GCNN la această reuniune?
– GCNN
se va vedea prin participanţii ei tradiţionali. Multă vreme, noi am organizat
conferinţe împreună; cea de la Bucureşti nu va face excepţie, dar ni se va alătura
şi IANR. Cred că vom menţine acest parteneriat, transformat din duet în trio,
mai exact în „triunghi de forţe“. Practic, programul reuniunii din aprilie nu
va fi „fracturat“, ci unitar, cu contribuţii din partea tuturor celor trei
societăţi ştiinţifice organizatoare – IANR, GCNN şi SSNN.
Ne
lipseşte comunicarea
– Pentru publicul internaţional, lucrurile
sunt destul de clare. În România însă, cui vă adresaţi cu această conferinţă? Cine
aţi vrea să participe?
– E
foarte important ca România să se deschidă către această cercetare de vârf, să
fie un bun partener pentru marile grupuri de cercetare. Cred că ţara noastră
are un potenţial ridicat, dar ceea ce ne lipseşte – şi am putut constata adesea
– este comunicarea. De prea multe ori ne plângem că nu avem resurse. E adevărat,
nu avem resursele financiare pe care ni le dorim, dar exisă centre cu dotări
foarte bune. Mă refer aici nu numai la centrele de cercetare medicală, cât şi
la cele din domenii ca fizica avansată, chimia, biochimia, biologia. Sunt
centre dotate, de-a lungul anilor, pe baza granturilor câştigate. Chiar dacă
granturile respective nu s-au validat printr-un mare număr de lucrări
publicate, ele s-au materializat în echipamente dobândite. Cred că principala
noastră problemă, astăzi, este una de comunicare. De multe ori, grupuri din
cadrul aceleiaşi universităţi, nu îşi cunosc reciproc preocupările. Fără a mai
vorbi de grupuri interdisciplinare din universităţi sau centre universitare
diferite.
– După cum îmi
spuneau unii cercetători de la noi: câteodată le e mai uşor să colaboreze cu
centre din străinătate decât cu grupuri din alte instituţii, chiar dacă fizic
sunt despărţiţi de doar câteva sute de metri.
– Din păcate, şi eu pot spune că am o
oarecare experienţă în acest sens. Reuşesc să colaborez foarte bine cu diverse
grupuri din diferite zone ale lumii, dar mai greu cu unii colegi români. Sper
ca această reuniune să stârnească interesul cercetătorilor români, pentru că
există, în mai toate centrele universitare, 
grupuri cu preocupări în domeniu,
din diverse specialităţi, chiar mai mult în alte specialităţi decât în
neurologie. Sper, deci, ca această conferinţă de la Bucureşti să fie un
catalizator şi pentru colaborările interne. Ne dorim să fie un forum de discuţie,
o platformă potenţială pentru colaborările viitoare. Dacă îţi pui la dispoziţie
resursele, chiar dacă îţi lipseşte experienţa sistematică, poţi încheia
parteneriate. Totul este să doreşti acest lucru: să ştii că se întâmplă ceva şi
să vrei şi tu să faci. De cele mai multe ori, piedicile noastre ţin de
comunicare şi de dorinţa de a face.
– Contaţi pe
prezenţa mare a medicilor tineri? Până la urmă, poate că soluţia poate fi
tocmai aceasta: schimbarea generaţiilor. Medicii mai tineri vor fi şi mai
interesaţi de experienţe internaţionale şi, eventual, de colaborări cu grupuri
din străinătate. Oferiţi facilităţi pentru participanţii mai tineri?
– Există chiar şi un forum al tinerilor, iar
cele mai interesante lucrări de cercetare cu prim autor mai tânăr de 35 de ani
vor fi premiate. Am programat o ceremonie de premiere a celor mai buni tineri
cercetători. Trebuie să stimulăm tinerii; din păcate, foarte mulţi dintre ei
sunt pragmatici în visurile lor. Par mai preocupaţi de cum să câştige repede şi
mult şi mai puţin de proiecte de lungă durată. Sper însă că va rămâne în
continuare o masă critică, pentru a determina un curs firesc al cercetării şi
în România.
EFNRS
– La sfârşitul
lunii iunie, tot la Bucureşti, veţi organiza al doilea congres european de
neuroreabilitare, sub egida Federaţiei Europene a Societăţilor de
Neuroreabilitare (EFNRS), dar şi sub cea a Federaţiei Mondiale de
Neuroreabilitare (WFNR). Ce v-aţi propus prin acest eveniment?
– În perioada 27–29 iunie, chiar înainte de Şcoala
de Vară a SSNN, organizăm al doilea congres EFNRS, în conjuncţie cu al treilea
curs european de neuroreabilitare. Vom continua prezentarea curriculei, revenim
cu anumite elemente care au constituit elemente de progres, de anul trecut până
anul acesta, pe unele teme de mare interes, dar prezentăm în continuare
curricula europeană – în curs de implementare în multe ţări. Orientarea
evenimentului va fi dublă: educaţională, prin curs, şi ştiinţifică, orientată
clinic. Dacă evenimentul din aprilie, Conferinţa IANR şi GCNN, este orientat către
cercetarea fundamentală, Congresul EFNRS este orientat predominant spre
practica clinică. Neuroreabilitarea este o disciplină de graniţă, aflată în
plin avânt în Europa: multe societăţi naţionale se nasc sub ochii noştri.
Sigur, liderii rămân cei tradiţionali: Germania, Italia, Austria... Dar şi
România este activă în acest plan, prin cele două societăţi de
neuroreabilitare.
– Care sunt
acestea?
– RoSNeRa, Romanian Society for Neurorehabilitation,
condusă de profesorul Gelu Onose, şi Societatea Română de Reabilitare
Neuropsihomotorie, condusă de prof. dr. Cristian Dinu Popescu.
– Deci avem
deopotrivă medicii de reabilitare medicală şi neurologii...
– Neuroreabilitarea este un concept
interdisciplinar, nu se limitează strict la o specialitate, mergând până la
calitatea vieţii şi reinserţia pacientului în mediul său familial şi
profesional.
– Demersul este
oricum multi- şi interdisciplinar. Revenind, care vor fi temele noi, faţă de
anul trecut, în neuroreabilitare?
– Temele noi sunt legate de progresele
înregistrate în robotică, dar sunt şi noutăţi în reabilitarea cognitivă, în
special în recuperarea memoriei. Vor mai fi numeroase alte subiecte în program,
desigur. Săptămâna aceasta, la Viena, a avut loc şedinţa comitetului ştiinţific
al congresului, unde s-au stabilit principalele coordonate ale reuniunii.
– Ne puteţi dezvălui
câţiva dintre invitaţii Congresului EFNRS care vor fi prezenţi la Bucureşti?
– În primul rând, preşedinţii societăţilor
naţionale de neuroreabilitare din ţările europene, împreună cu delegaţii lor.
Dintre speakerii importanţi, i-aş aminti pe D. Good (SUA), B. Dobkin (SUA), S.
Clarke (Elveţia), R. Formisano (Italia), T. Ward (Marea Britanie), F. Chollet
(Franţa), D. Sharp (Marea Britanie), L. Saltuari (Austria), V. Hömberg
(Germania), H. Binder (Austria).
Robotică
şi metodologii noi
– Aţi amintit
mai devreme neuroreabilitarea robotică. Sigur că domeniul este unul de vârf,
atractiv pentru public. Dar putem vorbi de neuroreabilitare robotică în
România? Şi, mai mult, ne-o permitem?
– Centrele noastre – câteva – dispun de
dispozitive mecanice, de genul trade-mill-urilor.
Intervenţia robotică presupune feedback şi interactivitate, dezvoltări
sofisticate de software. Aici vom pune noi accentul, la congres. Preocupări
există în această direcţie. Inclusiv la Cluj, încercăm să dezvoltăm cât mai
mult acest domeniu.
– Veţi încerca să
aveţi colaborări cu colective de inginerie, de automatizări?
– Avem
deja, colaborăm cu ei la unele granturi. La Iaşi sunt cercetări conduse în
comun cu Universitatea Tehnică şi s-au obţinut chiar nişte brevete de invenţie,
care poate că ar merita mai multă atenţie.
– Ce şi-a propus
SSNN anul acesta? La o primă privire, lucrurile par a fi de mai mare anvergură
decât în anii anteriori.
– Noi avem obiectivele noastre tradiţionale,
pe care încercăm să le dezvoltăm. În primul rând, dorim să stimulăm educaţia şi
organizăm evenimente de acest gen, bine puse la punct, pe subiecte bine alese.
Anul acesta, în plus faţă de ceea ce am realizat în anii anteriori, vrem să
dezvoltăm un program educaţional iniţiat în cadrul Şcolii Internaţionale de
Neurologie, ce va contribui la impulsionarea cercetării clinice româneşti. Ne propunem
să organizăm workshopuri şi mese rotunde, în cadrul cărora să discutăm
metodologia actuală a cercetării ştiinţifice, în special modul în care evoluează
cadrul general. Metodologia elaborării ghidurilor terapeutice se află într-o
schimbare semnificativă. Sunt preocupări care vizează tocmai creşterea
nivelului de educaţie în acest domeniu, la noi. În
acest sens, de altfel, am
încheiat un acord cu Universitatea din Krems (Austria), la finalul lui 2012.
Astăzi se discută, de exemplu, despre metodologia GRADE (Grades of
Recommendation Assessment, Development and Evaluation) şi unul dintre
proiectele noastre importante este de a face cunoscută această metodologie şi a
o implementa în cercetarea clinică din România.
– În perspectiva
celor două reuniuni pe care le organizaţi la Bucureşti, ce mesaj aţi adresa
cititorilor noştri?
– În primul rând, aş vrea să adresez o
invitaţie călduroasă tuturor grupurilor interesate, de a interacţiona şi de a
stabili contacte cu cei ce lucrează în aceste domenii. Apoi, îi invit pe cei
curioşi să afle mai mult, cei ce vor să fie conectaţi cu ceea ce se întâmplă în
lume. Şi, desigur, tuturor colegilor din neurologie, având în vedere că se vor
dezbate teme de mare importanţă pentru neuroştiinţe. Aş vrea, în acest sens, să
subliniez colaborarea foarte bună pe care SSNN o are cu Societatea de
Neurologie din România, prin membrii săi de vârf, în special cu prof. dr.
Ovidiu Băjenaru.
