Voi relata în cele ce urmează un „caz” în care întâmplător am fost implicat. La un pacient în vârstă (octogenar) este diagnosticată o tumoră malignă la nivelul rectului (indice Karnofski 10).

Stadializarea efectuată ambulatoriu ajută repede la instituirea tratamentului adecvat stadiului bolii. Prima măsură terapeutică este efectuarea în condiţii staţionare a „ileostomiei de continuitate”.

Perioada de spitalizare durează 23 de zile, iar pacientul este externat cu precizarea în scrisoarea de externare: toleranţă digestivă bună și tranzit prezent pe ileostomă.

În cadrul comisiei oncologice, membrii echipei interdisciplinare stabilesc indicaţia iniţierii radioterapiei cu scop paliativ în vederea controlului rectoragiilor și al durerii produse de tumora diagnosticată.

În timp record se elaborează etapele planului de tratament și se stabilește modul de aplicare, adică fracţiunile și doza pe fracţiune pentru controlul durerii și al rectoragiei. Radioterapia este efectuată în condiţii de ambulatoriu. Membrii familiei pacientului fac toate eforturile pentru a-l aduce zilnic la ședinţele de radioterapie planificate.

În perioada efectuării radioterapiei apar dureri abdominale difuze, cu întreruperea tranzitului intestinal. La doza redusă aplicată până la acest moment, aceste acuze nu au nicio legătură cu radioterapia aplicată. Sunt produse de starea de subnutriţie în care a ajuns pacientul în timpul zilelor de spitalizare.

Pacientul este iarăși internat timp de trei zile, în același serviciu chirurgical în care a avut loc și prima intervenţie. Externarea are loc după obţinerea tranzitului intestinal refăcut, iar toleranţa digestivă bună este chiar menţionată în actul de externare. După încă trei ședinţe de radioterapie, situaţia clinică se înrăutăţește și pacientul este internat într-un serviciu de paliaţie unde scrie mare „Casa Speranţei”.

Nutriţia pacientului – aspect omis

Cercetarea actelor medicale emise permite obţinerea informaţiei referitoare la tratamentul în condiţii staţionare. Nu există nicio referinţă la nutriţia acestui pacient pe o durată de aproape o lună. Se poate reţine doar precizarea că în cadrul primei internări de 23 de zile pacientul a primit o medicaţie complexă, adecvată situaţiei, cu precizarea administrării soluţiilor cu glucoză de 5% și 10%.

În cadrul celei de-a doua internări de trei zile, pacientul a primit 500 ml de soluţie de ser fiziologic și 500 ml de soluţie Ringer. Precizări referitoare la starea de nutriţie la internare și externare, precum și la o evaluare a stării de nutriţie (analiza bioimpedanţei, BIA) nu există. Desigur, în cadrul celor două internări au fost și zile în care pacientul nu era alimentat (aplicarea ileostomei și refacerea tranzitului intestinal).

Prin situaţia clinică nou creată prin malnutriţie „tolerată și neobservată” în timpul internărilor a fost favorizată o condiţie medicală ce nu mai permite continuarea radioterapiei paliative, iar preluarea acestui pacient de către un serviciu de paliaţie devine scadentă.

Astfel a apărut situaţia clinică nouă în care se instituie tratamentul suportiv în cadrul planului de management al pacientului paliativ. Starea „terminală” nu este departe și începe caruselul numit „încetarea furnizării intervenţiilor «agresive» ca nutriţia parenterală și hidratarea”, dezbătută academic în „Viaţa Medicală” din 26 noiembrie 2018.

„Norocul” și salvarea pacienţilor este apariţia stării de „cașexie” și a unei complicaţii numită „decubitus”, ce scurtează această „fază terminală”.
Un membru al familiei mele a fost în această situaţie și printr-o îngrijire la domiciliu am reușit să permitem apariţia cașexiei și a decubitusului abia după doi ani de la externarea de la Urgenţă. Doamne ajută pacienţilor și aparţinătorilor în aceste situaţii inerente vieţii!