În Noul Cod Deontologic secretul profesional și accesul la datele medicale a rămas o componentă importantă în cadrul desfășurării actului medical.
Noul Cod Deontologic reprezintă un real progres în sfera reglementării activității medicilor din România. Secretul profesional și accesul la datele medicale a rămas, în acord cu noile prevederi legale, o componentă importantă în cadrul desfășurării actului medical. De altfel, așa cum indică și unele studii de specialitate, confidențialitatea relației medic-pacient reprezintă un fundament etic important, obligația respectării acesteia existând încă de pe vremea lui Hipocrate.
Așadar, medicul are o obligație fundamentală de a respecta secretul profesional, la bază fiind chiar dispozițiile constituționale care asigură dreptul la viață privată a persoanei. Secretul profesional nu se limitează doar la momentul la care sunt acordate îngrijiri, acesta trebuie respectat chiar și după ce relația profesională s-a terminat. Obligația rămâne valabilă chiar și în acele ipoteze în care pacientul a decedat.
În acord cu art. 31 alin. (1), „Obligația medicului de a păstra secretul profesional este opozabilă față de terți, cu excepția situațiilor prevăzute de lege sau la solicitarea pacientului, cu acordul scris al acestuia”. Așadar, profesionistul din sectorul medical, asemănător legislației anterioare, păstrează secretul profesional față de celelalte persoane. Obligația nu este una absolută, întrucât, dacă pacientul indică în scris, datele sale vor putea fi comunicate și unei alte persoane indicate de acesta.
În completare, art. 32 stabilește cadrul juridic al transmiterii datelor referitoare la sănătatea persoanei. Acesta subliniază că orice comunicare a informațiilor medicale trebuie să se realizeze cu respectarea strictă a codului profesional și a legislației în vigoare. Această normă nu instituie o derogare de la secretul profesional, ci dimpotrivă, reafirmă că transmiterea datelor este permisă doar în condiții legale, proporționale și justificate, cu respectarea principiilor confidențialității, necesității și minimizării datelor.
Secretul profesional va rămâne o componentă importantă a relației medic-pacient. Existența acestor prevederi legale acordă încredere pacientului în vederea oferirii tuturor datelor profesionistului din sectorul medical, astfel încât acesta să poată alege tratamentul care se potrivește cel mai bine situației concrete. Legiuitorul a perfecționat această obligație, astfel încât să existe un echilibru între nevoile pacientul și obligațiile medicului. Având la bază astfel de dispoziții legale, sistemul sanitar devine unul performant, adaptat nevoilor actuale.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe