Donanemab, un medicament experimental al companiei Eli Lilly, a încetinit cu 60% progresia bolii Alzheimer pentru pacienții aflați în stadiile incipiente ale bolii.
Compania Eli Lilly a prezentat rezultatele complete ale studiului de fază 3 TRAILBLAZER-ALZ 2, care arată că medicamentul Donanemab a încetinit semnificativ declinul cognitiv și funcțional la persoanele cu boala Alzheimer în stadii incipiente.
Datele au fost puse la dispoziție în cadrul Conferinței Internaționale a Asociației Alzheimer din 2023 (AAIC) și publicate simultan în Jurnalul Asociației Medicale Americane (JAMA).
„Datele pozitive TRAILBLAZER-ALZ 2 aduc speranță persoanelor cu boala Alzheimer care au nevoie urgent de noi opțiuni de tratament. Acesta este primul studiu de fază 3 al unei terapii de modificare a bolii, pentru a reproduce rezultatele clinice pozitive observate într-un studiu anterior. Dacă va fi aprobat, credem că Donanemab poate oferi beneficii semnificative din punct de vedere clinic pentru persoanele cu această boală”, a spus Anne White, vicepreședinte executiv al Eli Lilly și președinte al Lilly Neuroscience.
Studiul a arătat, totodată, că umflarea creierului, un efect secundar cunoscut al unor medicamente precum Donanemab, a apărut la peste 40% dintre pacienții cu predispoziție genetică de a dezvolta Alzheimer.
Compania raportase anterior că 24% din totalul persoanelor din grupul de tratament cu Donanemab a dezvoltat această reacție. Sângerarea cerebrală a apărut la 31% la grupul care a primit Donanemab și aproximativ la 14% din grupul placebo.
Cercetătorii au raportat că decesele a trei pacienți din studiu au fost legate de tratament.
Donanemab, precum și Leqembi de la Biogen, aprobat recent, este un anticorp intravenos conceput pentru a elimina depozitele unei proteine numite beta amiloid din creierul pacienților cu Alzheimer.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe