Anul acesta, la un prestigios eveniment de tehnologie desfășurat în SUA a fost prezentat un nou tip de test ce permite aflarea valorilor anumitor hormoni. Testul este simplu și poate fi efectuat de pacienți acasă.
Sara I. Paisa ne-a trimis recent mai multe poezii pentru rubrica „Doza de fictiune”.
Joi, 19 Decembrie 2024 a avut loc în sala Teatrului Evreiesc, din București, spectacolul de decernare a premiilor revistei de cultură teatrală „Rinocerul”.
Așer Negoi ne-a trimis recent mai multe poezii ce au în prim plan sănătatea mintală. „Viața dansând pe cerul gurii” este despre efemeritatea vieții.
Profitaţi de zilele libere și mergeţi să vă relaxaţi vizionând un musical biografic cu Robbie Williams, un thriller cu Nicole Kidman sau o nouă comedie românească.
În această toamnă a apărut, graţie Editurii Medicale, volumul al doilea al lucrării „Logopedie aplicată – exerciţii pentru prevenirea și corectarea dislexo-disgrafiei”.
Prof. dr. Octavian Buda este autorul unei originale construcţii editoriale: „Privirea lui Thanatos. Epidemii, războaie, asasinate, masacre în șase istorii medicale locale și globale”.
Recent mi-a parvenit o carte frumoasă „File de jurnal studenţesc vocaţional”, scrisă la patru mâini de doctorii Blaga senior și Blaga junior, medici prestigioși ai centrului universitar clujean.
Încă o zi de doliu în lumea teatrului românesc. Ne-a părăsit un actor remarcabil de teatru, film și de televiziune: Mircea Diaconu.
Pe final de an, vă invităm în câteva expoziţii bucureștene, care pot să întregească, pentru fiecare dintre noi, atmosfera de vacanţă și de sărbătoare.
Scriitorul Andrei Panțu („Tonomatul”, editura Humanitas) ne-a trimis recent pentru rubrica „Doza de ficțiune” o proză scurtă.
În decursul anilor, profesorul Florin Mitu și colectivul său au elaborat numeroase cărţi cu scop didactic, adresate studenţilor și rezidenţilor. Ne face plăcere să vă prezentăm două dintre cele mai recente.
Așer Negoi ne-a trimis recent mai multe poezii ce au în prim plan sănătatea mintală. „Plăcerea evadării sau imperiul neputinței” este despre moartea clinică.
O nouă expoziție tematică are loc în această perioadă la Palatul Suțu: „Figuri universitare și patrimoniu bucureștean. O istorie comună”.
O expoziție inedită a fost organizată recent de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Romanul „Sînt o babă comunistă!”, în lectura lui Dan Lungu, va fi difuzat integral, în programul de sărbători la Radio România Cultural.
Filmul eveniment al anului 2024 – „Anul nou care n-a fost” – va fi difuzat în premieră absolută pe micile ecrane la TVR 1.
Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor” din București și Corul Național Român susțin sâmbătă, 14 decembrie, concertul extraordinar Armoniile Speranței.
Nicoleta Balaciu ne-a trimis recent pentru rubrica „Doza de ficțiune” o proză scurtă cu un subiect inedit.
Pe final de an, sălile de cinematograf ne atrag cu titluri deja celebre, precum „Contele de Monte Cristo” sau „Stăpânul inelelor”, dar și cu o Angelina Jolie în rolul Mariei Callas.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe