Autoritățile au dat publicității câteva date preliminare referitoare la transferul pacienților care au fost afectați în urma incendiului de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.
Din informațiile primite de către Ministerul Sănătății de la echipele de intervenție, au fost transferați către alte unități sanitare un număr de 53 de pacienți, din 102 pacienți aflați în saloanele din Pavilionul 5 al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, afectat de incendiu.
Citiți și: Incendiu la Institutul „Matei Balș” - Câte persoane și-au pierdut viața
11 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București;
5 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență din București;
6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență „Elias”;
4 pacienți la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”;
5 pacienți la Sf. Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”;
3 pacienți la Spitalul Militar Central-ROL 2
4 pacienți la Spitalul „Witting”;
4 pacienți la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”;
1 pacient la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”;
3 pacienti la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”;
7 pacienți la Spitalul de Urgență Floreasca
Conform informațiilor primite, unul dintre pacienții ajunși la Spitalul de Urgență Floreasca este cel care a avut nevoie de resuscitare și care, între timp, a decedat (a patra victimă).
A patra victimă este o femeie, în jurul vârstei de 80 de ani, care avea și arsuri pe 20% din suprafața corporală.
Echipele medicale evaluează în prezent starea de sănătate atât a pacienților transferați, cât și a celor rămași în Institutul „Matei Balș”.
La Spitalul Universitar de Urgență București au fost transferați cinci pacienți. Sunt cinci pacienți dependenți de oxigen, unul din pacienți a fost intubat, pentru că avea și arsuri de căile aeriene superioare, dar este în stare stabilă, anunță autoritățile.
Credit foto: Engin Akyurt de la Pixabay
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe