Lucrul
cel mai ruşinos al unei stăpâniri este pândirea şi iscodirea oamenilor. (Pitagora)
Scrisoarea-delaţiune a portarului Nicolae
Constantin, fost „plotonier în Miliţie“1, către tovarăşul Gheorghe
Gheorghiu-Dej, informaţiile agentului cu nume de cod „Sterian“, arhiva burgheză
cercetată de ofiţerii Securităţii îi îndreptăţesc pe aceştia din urmă să
adreseze Ministerului Afacerilor Interne o cerere de „punere de urgenţă în
interceptare a corespondenţei interne şi externe“ a directorului Spitalului
„Panduri“ Teodor (sic) Burghele, în
acelaşi timp rector al Institutului Medico-Farmaceutic Bucureşti (Doc.
385/7.VII.1957, Dosar CNSAS nr. 34874, vol. II).
Semnatarii precipitatei cereri: general
maior T. Evghenie, şeful Direcţiei, maior E. Niculescu-Mizil, şef de serviciu.
Urmărirea nu se limita numai la Th. Burghele, ci includea şi o serie de alte
persoane aflate în legătură cu acesta, între care o fostă secretară a Facultăţii
de Medicină, Lucia Popescu, căreia i se interceptase o scrisoare adresată
rectorului. După capturarea şi „studierea“ misivei, securiştii ajunseseră la
concluzia că aveau de a face cu un „element duşmănos“. Am apreciat că
scrisoarea este, deocamdată, ireproductibilă, deoarece autoarea numeşte
persoane care, în opinia sa, în urma rapoartelor trimise Securităţii, au
determinat arestări ori au contribuit la dezastrul produs în învăţământul
medical universitar bucureştean, urmare a reformei din 1948, date pe care nu
le-am putut verifica şi dintr-o altă sursă. Informaţiile din „arhiva burgheză“
pot fi însă citate, constituind, probabil, completări la afinităţile politice
de tinereţe şi necunoscute ale viitorului membru al PMR, „epurat“ în 1948 şi
reintegrat, mult mai târziu, în partidul comuniştilor români. Astfel, o notă
datată 16 februarie 1942 „semnalează că în jurul mai multor medici de la
Facultatea de Medicină Veterinară, printre care şi Dr. Burghelea (sic), se strâng tot mai mulţi studenţi
legionari dela această Facultate, şi că patru medici – printre care şi Dr.
Burghelea – dirijează gruparea legionară de acolo“. „O notă purtând data de 1
martie 1942 relatează că, sub conducerea Drului Burghelea, la Spitalul Colţea
s’a constituit un cuib legionar al studenţilor şi medicilor interni şi externi,
cuib care îşi ţine şedinţele în amfiteatrul de conferinţe al spitalului“.
Într-o altă notă se semnalează faptul că „în ziua de 17 oct. 1945 (deci după război,
când partidele politice nu fuseseră încă interzise, n.n.), când a avut loc la clubul Partidului Naţional Liberal din
str. C. A. Rosetti nr. 37 o şedinţă festivă a tineretului liberal, a fost
primit oficial un grup format din 15 tineri, între care şi un oarecare (sic) Dr. Burghelea“. Acelaşi „oarecare“
dr. Burghelea este subiectul unei note de urmărire din 18 dec. 1945, din care
aflăm că acesta face parte dintr-un comitet alcătuit de conducerea Partidului
Liberal cu misiunea de a reorganiza partidul în judeţele Vlaşca şi Teleorman.
În acelaşi document sunt menţionate vizite primite de „Burghele Teodor, născut
în Iaşi, la 12 februarie 1905, profesor la Facultatea de Medicină, cu
domiciliul în str. Pia Brătianu nr. 4“ (vizitatori fiind „inginerul german Kinari,
aflat sub supraveghere“, la 30 ian. 1938, şi cpt. Kenan Kocatürk, ataşatul
militar al Turciei, în 10 dec. 1943 şi 4 febr. 1944) sau făcute la Legaţia Franţei
(27 nov.1945) şi la Misiunea Militară Americană (5 ian. 1946), „unde s-a întreţinut
cu col. Sackeford [Shackelford]“.
După cum se ştie, guvernul generalului Ion
Antonescu a fost adus la putere şi prin contribuţia Mişcării Legionare, el însuşi
considerându-se legionar. „Mişcarea“ a luat fiinţă în interbelic, după model
nazist, sub conducerea lui Corneliu Zelea (Zelinski) Codreanu, dovedindu-se a
fi o structură paramilitară, de orientare naţionalistă şi fascistă, antisemită şi
anticomunistă, fondul mistic-religios fiind „specificul românesc“ adăugat. (De
altfel, aceasta se chema iniţial „Legiunea Arhanghelului Mihail“). Numeroşi
studenţi, nu puţini provenind de la facultăţi de medicină (Cluj, Bucureşti),
intelectuali cu diverse ocupaţii, dar şi – din mediul rural – preoţi, învăţători
şi ţărani au devenit membri sau simpatizanţi. În alegerile din 1937, Legiunea,
devenită partid („Totul pentru ţară“), ocupă locul al treilea după procentul
descrescător al voturilor – 15,5%. În 1938, Codreanu, condamnat pentru
calomnie, este ucis într-o încercare de evadare din detenţie, locul său fiind
preluat de Horia Sima. La 4 septembrie 1940, regele Carol al II-lea, într-un
anumit context politic (depăşind cadrul acestui memento istoric) şi sub
presiunea străzii manipulate de legionari, îl numeşte şef al guvernului pe
generalul Ion Antonescu. Acesta încheie o alianţă cu Horia Sima; se constituie
un guvern legionar; generalul – nesprijinit de partide – aderă oficial la Mişcare,
iar România este declarată „Stat Naţional-Legionar“. În 1941 însă, se produce o
ruptură între liderii Mişcării şi Ion Antonescu, care, în luna ianuarie a
aceluiaşi an, decide anihilarea în forţă a „rebeliunii legionarilor“, cum a
fost numită lovitura de stat iniţiată de aceştia contra sa şi, implicit, a
armatei române (sprijinit fiind „din umbră“, din motive tactice şi politice, de
Hitler). Legionarii au săvârşit numeroase crime (considerate „pedepse“ pentru
trădarea intereselor naţionale) – de exemplu, 64 de demnitari au fost asasinaţi,
între care Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu; au introdus legi antisemite, arestări,
deposedări de bunuri şi schingiuiri ale minoritarilor evrei. O seamă dintre
intelectualii atraşi iniţial de Mişcarea Legionară, ca o reacţie – mai degrabă
emoţională decât fundamentată logic – la ineficienţa şi corupţia clasei
politice, au regretat ulterior pasul greşit şi atitudinile publice avute2. Mulţi
au populat temniţele în perioada dejistă. De mai mult timp, dar şi după 1941,
Siguranţa Statului urmărea persoanele implicate sau suspecte a întreţine legături
cu legionarii. Aşa se explică notele „moştenite“ şi exploatate informativ de
Securitatea comunistă la alcătuirea dosarelor de urmărire.
Cât priveşte vizitele pe care profesorul
Burghele le făcea unor ambasade, motiv pentru care plana asupra sa suspiciunea
de spionaj (!), în absenţa unor informaţii credibile, le consider ca având un
scop pragmatic: obţinerea de sprijin (logistic, poate şi material) în vederea
construirii spitalului al cărui istoric e descris în amănunţime de dr. Cezar
Vlad3.
Delaţiunea portarului, informaţiile din
„arhiva burgheză“ şi scrisoarea capturată a „elementului duşmănos“ (Lucia
Popescu) sunt apreciate ca suficiente pentru ca MAI să transmită Securităţii
Capitalei ordinul de urmărire reprodus mai jos, acţiune considerată o urgenţă.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
– Direcţia III –
Nr. 362/00.219.058 Strict secret
Data: 28 mai 1957 exemplar nr.…
Către:
Direcţia Securităţii Bucureşti
Urmare ordinului nostru cu numărul de mai
sus, din 13 mai a.c., privind scrisoarea expediată de Popescu Lucia, fostă
secretară a Fac. de medicină generală, către prof. doctor Burghele Teodor,
rectorul Institutului de Medicină şi Farmacie Bucureşti, vă comunicăm că din
ordinul rezolutiv al Tov. Ministru General Colonel Alexandru Drăghici,
referitor la nota prezentată de noi cu cele scrise de sus-numita, va trebui ca
profesorul dr. Burghele Teodor să fie urmărit foarte serios. În acest sens
dispuneţi măsuri pentru deschiderea de acţiune de verificare atât asupra
profesorului dr. Burghele Teodor cât şi asupra fostei secretare Popescu Lucia.
Până la data de 10 iunie a.c. să ne înaintaţi
planurile de măsuri pe care le veţi lua în urmărirea acestor elemente, iar la
finele fiecărei luni să ni se reporteze rezultatele obţinute.
Şeful Direcţiei, Lt.
col. N. Budişteanu; Locţ. Şef
seviciu, Cpt. Badea Dumitru
Ordinul se execută, nu se discută şi, exact
la data fixată, Direcţia Securităţii Bucureşti, Serviciul III, cu aprobarea
general-maiorului T. Evghenie, trimite Ministerului Afacerilor Interne Planul de Măsuri (doc. 370/10 iul.
1957, s.n.), pentru urmărirea „elementelor“.
„Strângând“, pentru economie de spaţiu, doar
paragrafele (scrise de autori „aerisit“ pentru ca, prin numărul de pagini,
„Planul“ să capete importanţă), am păstrat nemodificată topica şi ortografia
semnatarilor. Evidenţierile cu aldine – din întregul text al articolului –
precum şi, uneori, ale iniţialelor, în locul prenumelor şi numelor, ne aparţin.
„Strângând“, pentru economie de spaţiu, doar
paragrafele (scrise de autori „aerisit“ pentru ca, prin numărul de pagini,
„Planul“ să capete importanţă), am păstrat nemodificată topica şi ortografia
semnatarilor. Evidenţierile cu aldine – din întregul text al articolului –
precum şi, uneori, ale iniţialelor, în locul prenumelor şi numelor, ne aparţin.
PLAN DE MĂSURI
în acţiunea de verificare a obiectivului Burghele Teodor
OBIECT
„Din materialele ce le deţinem în dos. de
obiectiv, rezultă că numitul Burghele Teodor, rectorul Institutului
Medico-Farmaceutic din Bucureşti şi directorul Spitalului Panduri, a fost
exclus din PMR ca urmare a originei sale nesănătoase (fost moşier) şi manifestărilor
sale nepartinice în anumite probleme. Deasemeni, în anul 1944, susnumitul a
avut legături suspecte cu Cpt. Kenan
Kokatürc dela Legaţia Turciei, de care este vizitat de multe ori acasă. Agentul
Sterian în 1947 şi numitul Constantin Nicolae (portar la Spt. Panduri, membru de partid) în martie a.c., ne
semnalează că Dr. Burghele T. sprijină elementele asumpţioniste în cadrul Spit.
Panduri, menţinând şi astăzi în serviciul acestui spital pe călugăriţele aparţinînd ordinului
susamintit, şcareţ după cum este
cunoscut, se ocupă intens cu spionajul.
Din materialele informative neverificate reese că Dr. Burghele T. dela venirea sa la
conducerea IMF şi până în prezent sprijină elementele duşmănoase din rândul
cadrelor didactice şi personalului administrativ, opunându-se acţiunii Comit. de Partid şi a Serviciului de Cadre de a le
scoate din institut.
Profesorul Burghele T. are un frate plecat
în Franţa din 1948, cu care corespondează şi pe care uneori îl vizitează cu
ocazia deplasărilor în scopuri ştiinţifice peste graniţă.
În luna mai a.c., organele noastre au
interceptat o scrisoare a numitei Popescu Lucia, fostă secretară a Facultăţii
de Medicină Generală, element cunoscut cu manifestări duşmănoase, adresată profesorului
dr. Burghele T., în care defăimează
cadrele de partid din IMF şi desvăluie o serie de acte duşmănoase, săvârşite de
ea în timp cât era secretară, considerându-l părtaş în acelaşi timp pe Burghele
Teodor la aceste manifestări.
Având în vedere origina nesănătoasă a
numitului Burghele Teodor, manifestările sale duşmănoase, precum şi legătura cu
fratele său, care în prezent este un exponent al imperialismului francez, există
suspiciuni că susnumitul ar desfăşura activitate duşmănoasă regimului şi de
spionaj.
SCOP
Prin măsurile informativ-operative, care se
vor lua pentru verificarea primelor sesizări, care constituie baza deschiderii
acţiunii de verificare, urmărim să stabilim următoarele:
– Dacă Burghele T. duce activitate de
sprijinire a elementelor asumpţioniste din Spit. Panduri, în ce constă acest
lucru.
– Dacă culege sau transmite informaţii cu
caracter de spionaj prin intermediul acestor elemente.
– Ce elemente duşmănoase din cadrul IMF le
menţine în serviciu şi cu ce scop.
– Dacă atunci când pleacă în străinătate, în
diverse scopuri, furnizează informaţii elementelor cu care acolo vine în
contact şi ce informaţii.
Pentru realizarea scopului arătat mai sus,
vom folosi mijloacele informativ-operative, astfel:
– Agentura
Se va
efectua o cunoaştere amănunţită a profesorului Burghele T. din care să reiasă
caracterul, atitudinea, slăbiciunile atât în munca sa, cât şi în viaţa
particulară, pentru a ne documenta
asupra felului cum susnumitul va fi lucrat.
În acest scop vor fi folosiţi agenţii „Barbu Elena“ şi „Raul Andrei“ care
lucrează în cadrul Spit. Panduri şi care-l cunosc bine pe obiectiv.
– Termen 1 septembrie 1957.
Întrucât agenţii de mai sus, nu au
posibilitatea şi nici nu prezintă garanţia că pot fi dirijaţi pe viitor, pentru
stabilirea activităţii duşmănoase şi de spionaj, ce eventual obiectivul o desfăşoară,se va lua în studiu pentru recrutare
numitul Anghelescu Constantin, prieten intim al familiei obiectivului, prin
care urmărim să cunoaştem acest lucru, după ce va fi recrutat.
– Termen 10 oct. 1957.
– Folosirea altor mijloace
Pentru obţinerea de detalii asupra activităţii
şi comportării obiectivului în Spitalul Panduri, va fi audiat numitul
Constantin Nicolae, portar la acest spital, care a mai făcut unele sesizări în
legătură cu obiectivul.
– Termen 30 august 1957.
În scopul cunoaşterii comportării
obiectivului în IMF se vor folosi legăturile existente în institut, precum şi fosta agentă „Eli“, care cunoaşte multe
aspecte din activitatea şi manifestările obiectivului.
– Termen 15 aug. 1957.
Pentru cunoaşterea comportării numitului
Burghele Teodor la domiciliu se vor cere investigaţii la Dir. VIII-a.
– Termen 20 iulie 1957.
Pentru stabilirea legăturilor obiectivului,
natura acestor legături, se va folosi în afară de mijloacele arătate mai sus şiinterceptarea corespondenţei
susnumitului, precum şi a convorbirilor telefonice, dela institut, spital şi
domiciliu.
– Termen 20 iulie a.c.
În cursul desfăşurării acţiunii de verificare
şi în special în dirijarea agenturii pe lângă obiectiv, se va colabora cu Bir.
IV din Serv. III, care urmăreşte în acţiune informativă de grup elementele
asumpţioniste dela Spit. Panduri.
– Sarcină permanentă.
În cazul când obiectivul va fi trimis peste
graniţă în diferite scopuri ştiinţifice, se va lua legătura cu Dir. I-a şi a
II-a pentru organizarea supravegherii sale informative pe perioada respectivă,
pentru a stabili cu cine ia legătura şi dacă transmite informaţii cu caracter
de spionaj.
– Sarcină permanentă.
Pentru clarificarea legăturilor dintre
obiectiv şi numita Popescu Lucia se va efectua o verificare complexă a acesteia
şi a legăturilor sale, prin studierea dosarului de agent, investigaţii la
domiciliu, interceptarea corespondenţei şi alte mijloace informativ-operative.
– Termen 15 septembrie 1957.
Din studiul legăturilor sale, se va trece la
punctarea unui agent, care va trebui să stabilească concret actele duşmănoase săvârşite
de susnumita când era secretară la IMF, precum şi legăturile actuale cu
profesorul Burghele T.
– Termen 30 septembrie 1957.
De îndeplinirea prezentului plan de măsuri răspunde
Lt. Maj. Vrabie Ovidiu.
Lucrător operativ,
Lt. Maj. Vrabie Ovidiu.
Văzut, Şeful
biroului, Lt. Tilincă Vasile.
De acord, Şeful
Serviciului, Lt. Col. Gh. Aurel ”
Câtă organizare şi ce desfăşurare de forţe
pentru a adăuga, filă după filă, la dosar, cel mai adesea banalităţi, scrisori
primite de la bolnavi ori răspunsuri trimise acestora, intimităţi şoptite la
telefon, descrierea stupidă a unor urmăriri pe stradă, cereri de asigurare a
unui post mai bun – invocate fiind motive de sănătate! De pildă, un doctor I.
E. din Oneşti cere să fie ajutat: e chirurg, are o pedeapsă de doi ani de
executat, dar e trimis – deşi bolnav – să lucreze la periferia ţării. Sau un
„vigilent“, aflând adresa rectorului, îi trimite acasă, în str. Olga Bancic nr.
4, raionul 1 Mai, un denunţ prin care incriminează pe dr. D. (darwinism şi
fiziologie), dr. N. H. (fizică) şi dr. A. (asistent la anatomie) că au elevi
particulari în pregătire, fii de burghezi, pentru examenul de admitere, din 15
septembrie 1958, la Facultatea de Medicină Generală. Aceşti meditatori „au luat
de la elevii lor sume importante de bani“, înţelegându-se cu aceştia ca la
proba scrisă „să introducă anumite fraze convenţionale, cunoscute de ei pentru
a fi recunoscute de comisia de admitere, care să le dea note de trecere“. Un
„N. Raica“ cere rectorului ca: „în timpul examenului de atmitere (sic) examinatori (sic) să fie înlocuiţi cu elemente cinstite, cari să nu se preteze
la acte nedemne, ci să urmeze linia partidului Marxistă-Leninistă“. Şi îşi
încheie „recomandările“ cu lozinca: „Luptăm activ pentru pace!“. Un raport al
informatoarei „Mioara“ toarnă organelor că Burghele sprijină, pe criterii numai
de dânsul ştiute, să fie promovat conferenţiar Prişcu, cu toate că i-a făcut o
vizită rectorului rugând să-l numească pe ginerele său, Cameniţă, şi a fost
refuzată! Atunci, informatoarea „simulează o criză de leşin, iar de frică că (sic) aceasta ar putea sucomba şi ar
declanşa unele anchete a cedat şi şrectorulţ l-a numit pe dr. Cameniţă conferenţiar“.
Sunt pe larg consemnate disensiunile care ar fi existat între Burghele şi prof.
Olănescu iar, la un moment dat, un binevoitor (asemănător celor de până acum!)
scrie că profesorul are cataractă, îi tremură mâna, dar refuză să se interneze,
ca să nu-i ia locul Ion Juvara.
La cabinetul rectorului sună telefonul
(12.36.75). Cel care ascultă intră pe fir şi notează mai întâi discuţia dintre
cele două secretare: una a unui ministru, Atanasiu, cealaltă a profesorului.
Acestea stabilesc legătura între cei doi. Urmează o discuţie care, după depăşirea
replicilor de politeţe, intră în subiect. Ministrul
(M): Uite, să vă fac o rugăminte. Burghele (B): Spuneţi-mi, vă rog. M: Am
un prieten foarte bun care a fost director adjunct pe la mine, ajutorul meu
cînd eram la Griviţa, cînd cu mişcările muncitoreşti în 1933. Şi a fost atunci
un om de treabă şi m-a secondat sincer şi cinstit. Şi sînt obligat, aşa cînd
venea pe la mine, era cîte o greutate. Că şi eu atunci am avut... ştiţi, vă
închipuiţi, o situaţie foarte grea. Şi acuma el are o fată care este doctoriţă
în pediatrie, a făcut toate treptele, extern, intern, nu ştiu, secundar, a stat
nu ştiu cîţi ani, a dat examen pe urmă de medic specialist şi a reuşit mai anul
trecut ca medic specialist în pediatrie, da’ a dat-o la policlinică. Mi se pare
că este o policlinică de copii sau... B:
Da, da. M: Şi ea a auzit... nu ştiu dacă e bine informată, că la spitalul dvs. ar
fi un loc liber. B: Este un post
vacant de medic specialist. Cu cea mai mare plăcere... nu eu fac numirea. M: Păi ştiam eu că nu. B: O face secţia sanitară (...) respectiv vicepreşedintele de secţie
sanitară de resort, Letiţia I. M: Vasăzică spitalul dvs. e tot reţeaua... B: Tot pe reţeaua Sfatului. M: Nu-i
pe reţeaua ministerului? B: Tot
pe reţeaua Sfatului şi o face Letiţia I. sau tov. Diaconescu. M: Da,
da, ştiu, ştiu. B: Ne face numai
asta şi o încadrează imediat. M: Bine, atunci să vedem dacă... pe Diaconescu
îl cunosc, pe tov. Letiţia nu o cunosc. E bine ca dvs. să fiţi prevenit. B: Eu sînt prevenit. M: O
cheamă Magdalena T. B: A,
nevasta doctorului. M: Nevasta dr. T. B: Tov. ministru dragă... sînt absolut de acord să vie propunerea
la secţia sanitară, respectiv la tov. Diaconescu şi eu ca director... M: Da,
să ştiţi că e fată care a studiat, e
medică bună, e o muncitoare foarte bună. B: Tov. ministru nici nu se pune problema. Eu o să vorbesc cu ei şi... M: Vorbiţi
dvs. B: Eu sînt absolut de acord.M: Bine tov. B: Bun tov.
ministru. M: Mulţumesc, vă urez numai bine, sănătate dvs. şi întregii familii. B: Să trăiţi tov. ministru!
Lt. major C. Dumitrescu propune ca
„materialul“ (convorbirea de mai sus) să fie trimis Direcţiei Securităţii
Bucureşti căruia îi aparţine obiectivul IMF (CNSAS, Direcţia Cercetare, Dos.
nr. 34874, vol. 5, Fond operativ Burghele Teodor, I 260739). Aproape în
întregime, vol. 4 de la CNSAS cuprinde astfel de convorbiri telefonice. Unele
sunt dialoguri pe diferite teme, altele relatări de la concursurile pentru obţinerea
titlului de medic primar (nu de fiecare dată rectorul păstrează „rezerva“ arătată
în dialogul cu tovarăşul ministru sus-numit, ci implicându-se, mai ales când
era vorba de colaboratorii săi din Spital, deveniţi, în perspectiva timpului,
specialişti tot unul şi unul). Discuţiile de interes privat, pentru care
urechile securiştilor sunt tot atât de atente, notându-le cu acribie, nu sunt
puţine: cumpărarea unui aragaz cu patru ochiuri din Germania, trimiterea unor
articole la reviste, rugăminţi pentru obţinerea din străinătate a unor cărţi de
specialitate sau: „V-am trimis un peşte şi ceva vin...“/„Dar icre negre, nu?
Bine măi, orvoar“ (Au revoir,
expresie tipică de încheiere a convorbirilor telefonice cu apropiaţii, a
profesorului Burghele, consemnată „fonetic“ de agentul respectiv). Dar şi o
discuţie despre Dănălache (membru al CC al PMR şi prim-secretar al Comitetului
Orăşenesc PMR Bucureşti), deloc favorabilă acestui satrap al vremurilor, cel
care a patronat cu inimaginabil sadism „celebrele“ şedinţe publice de
„demascare şi epurare“ de la Sala Floreasca, soldate cu exmatricularea unor
studenţi şi batjocorirea câtorva profesori renumiţi ai facultăţii bucureştene
de medicină. Urmărirea obiectivului se „rafinează“, apar notele de relaţii (precum cea de mai jos), infiltrarea în familie a
unor agenţi acoperiţi, încât parcă citim un foileton poliţist. Reproducem o notă
informativă a sursei „Silviu“.
„În ziua de 11 august a.c. am stat de vorbă
cu dr. Nicolae Apostol din str. C. A. Rosetti nr. 39, membru PMR, fost Şeful
Serviciului Sanitar al Miliţiei, fost decan la Institutul Medico-Farmaceutic,
în prezent asistent universitar acolo. El mi-a povestit că împreună cu dr. Călin
Butoianu, secretarul organizaţiei de bază în IMF, a ajuns la următoarele
concluzii:
De când a fost numit rector al IMF, prof.
Burghelea (sic), exclus din partid,
nicio acţiune a PMR nu mai poate fi dusă la bun sfîrşit, întrucît Burghele le
contracarează.
Membrii de partid cu excepţia celor ce s-au
făcut lingăi şi informatorii foştilor, sunt daţi la o parte din toate muncile ştiinţifice
şi toate posturile reale de controlare a activităţii. Sînt împinse înainte
elemente necorespunzăoare şi compromise ca (sic)
Cornelia Păunescu, conferenţiară la profesorul fost moşier Ţeţu, care-i scrie şi
cursurile şi pe care ea îl protejează prin referinţe false. Cornelia Păunescu,
cunoscută ca incapabilă, a fost impusă recent preşedinte al sindicatului
muncitorilor sanitari – prestigiul instituţiei e compromis. Burghelea îşi freacă
mîinile (!) pentru că asta a vrut.
Organizaţia de partid nu mai poate ajuta
promovarea elementelor devotate, pentru că numirile în institutele ştiinţifice
se fac de acum cu avizul lui Burghelea care nu admite decât duşmani sau comunişti
la remorca lui (?).
Orice intervenţie a organizaţiei PMR la
Ministerul Sănătăţii nu e luată în seamă de dr. Voinea Marinescu şi de adjuncţii
lui, care susţin că trebuie să se manevreze (sic)
cu reacţiunea, pentru că ea monopolizează Ştiinţa de care avem nevoie. Nu iau
însă măsuri pentru a netezi calea membrilor de partid spre laboratoarele (?) deţinute de reacţiune.“
În „Istoria universală a medicinei şi
farmaciei“, iatroistoricul Radu Iftimovici enumeră orelişti care „şi-au câştigat în perioada interbelică un
meritat renume“. Între aceştia, prof.
dr. Ion Ţeţu (1893–1971) şi dr.
Cornelia Păunescu. Societatea Română de Otorinolaringologie, înfiinţată în
1908, a devenit (în 1955) secţie a uniunii societăţilor profesionale medicale
(preşedinte fiind ales I. Ţeţu, iar între membrii conducerii – Cornelia Păunescu).
În 1968, Societatea şi-a aniversat şase decenii de fructuoasă activitate,
„profesorul fost moşier“ I. Ţeţu conducând manifestările omagiale ale
evenimentului, în calitate de preşedinte. Şi tot I. Ţeţu, profesor de ORL la
Spitalul Colţea, este cel care, încă din anul 1933, a înfiinţat revista de
specialitate. Conf. dr. Cornelia Păunescu a dezvoltat otorinolaringologia
pediatrică.
Pentru a încheia cu exemplificarea acestei
„literaturii a dosarelor“, iată relatarea „sursei Popescu“, care se infiltrează
într-o familie apropiată profesorului Burghele, cea a dr. Constantin
Anghelescu, pentru a stoarce informaţii, contând pe buna-credinţă a celor care
(în 1956) nu cunoscuseră şi poate nici nu aflaseră tertipurile de care uzau
delatorii pentru a-şi mulţumi stăpânii, nu rareori însă şi din proprie iniţiativă,
resimţită probabil ca o voluptate, o voluptate a răului săvârşit4.
„Urmînd
să mă deplasez la locuinţa lui Const. Anghelescu din str. Intr. Biserica Albă
2, spre a obţine relaţii cu privire la plecarea la Paris a prof. Burghele (scrie
sursa Popescu în nota sa de relaţii,
supervizată de lt. Sali Isac, la 28 sept. 1956, n.n.), am plecat în după-amiaza
acestei zile spre casa sa în jurul orei 18, p.m. Ca să nu risc o amînare sau
alt pretext am renunţat de a-i telefona în prealabil, îndreptându-mă spre el şi
sunînd la uşa apartamentului.
Mi-a deschis dna
Anghelescu şi din primele cuvinte mi-a spus că soţul său nu este acasă întrucât
este ocupat cu diverse cumpărături pentru prof. Burghele care mâine, vineri 28
septembrie a.c., pleacă la ora 7,30 dimineaţa cu avionul la Paris.
M-am arătat
surprins de această noutate, aşteptând ca dna Anghelescu să-mi completeze
informaţia de mai sus. Într-adevăr, mi-a adăugat în continuare că prof.
Burghele pleacă la Paris, singur, fără soţie, spre a participa la un congres de
specialişti împreună cu prof. Olănescu şi altă persoană al cărui nume nu-l mai
reţine. Întreţinând conversaţia numai în jurul acestui subiect, numita mi-a mai
menţionat că prof. Burghele este fericit că va putea întâlni acolo pe fratele său
Luca Burghele, fost în conducerea fabricilor de textile Buhuşi, plecat acum
8–10 ani din ţară în America de Sud la Buenos-Aires.
Acolo după mai
multe «lovituri» ce a încercat în diverse afaceri a pierdut toţi banii ce-i
avea şi după un timp prin ajutorul unor cunoscuţi s-a reîntors în Europa, unde
s-a stabilit la Paris şi a întemeiat un mare salon de mode cu o agenţie de mari
reclame, fapt ce astăzi i-a creiat o mare situaţie materială fiind bogat în
întreaga accepţiune a cuvântului. Rîzînd, am întrebat-o sub formă de glumă dacă
pe prof. Burghele nu l-ar tenta poate să rămînă acolo lângă fratele său iubit (exemplu de perfidie şi
de tragere de limbă, n.n.); mi-a răspuns că îl cunoştea bine pe Dorel,
care pentru nimic în lume nu ar face aşa ceva. La care mi-a mai completat că,
în plus, nici nu ar putea trăi o clipă fără «Valentina» soţia sa care îl
dirijează în toate, fiindu-i cel mai bun sfătuitor. Am căutat să mai obţin câte
ceva în această conversaţie fugară (stăteam în picioare) şi dânsa mi-a
completat discuţia doar cu câteva detalii şi din care am reţinut că prof.
Burghele va rămâne acolo circa 2 săptămâni el urmînd să-şi facă un consult
serios la ochi urmat de un tratament adecvat.
[Această conversaţie
a întrerupt-o] chiar Dna. Anghelescu care scuzându-se cu toată amabilitatea
mi-a spus că urmează să plece grabnic în oraş spre a cumpăra şi ea pentru prof.
Burghele nişte brânză albă (telemea) ca acesta să o ducă fratelui său la Paris.
Cum era nepregătită pentru oraş, a trebuit să mă retrag după această scurtă
întrevedere, reţinînd numai aceste câteva amănunte de mai sus. Desigur că
singurul în măsură să-mi împărtăşească mai amplu informaţii în legătură cu
acest subiect ar fi fost Const. Anghelescu care însă după cum am menţionat la
început era reţinut toată ziua chiar de Prof. Burghele spre a-i ajuta în toate
detaliile la pregătirile de plecare“. („Popescu“) 
