Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Istoria Medicinei

Semnificaţia medico-istorică a unei aniversări: Institutul „Dr. Ion Cantacuzino”

Viața Medicală
Prof. dr. Benone DUŢESCU vineri, 13 august 2021

Centenarul înfiinţării Institutului „Dr. Ion Cantacuzino” este un bun prilej pentru a reaminti semnificaţia istorică a creării și dezvoltării acestei instituţii de sănătate publică.

Ioan-Cantacuzino

Anul acesta se împlinesc o sută de ani de la înfiinţarea Institutului „Dr. Ion Cantacuzino” și 120 de ani de la constituirea „Laboratorului de Medicină Experimentală”, fondat în 1901, odată cu numirea ca profesor a lui Ion Cantacuzino la Facultatea de Medicină din București.

La început, această „bravă instituţie” s-a numit Laboratorul de Medicină Experimentală, și după 20 de ani de mari reușite în sănătatea publică, a permis, în condiţiile de mare efervescenţă socială create de realizarea României Mari, fondarea uneia din cele mai prestigioase instituţii de cercetare, producţie și învăţământ medical: Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. Ion Cantacuzino”.

        Este un bun prilej să concluzionăm semnificaţia istorică a creării și dezvoltării acestei venerabile instituţii de sănătate publică. Însuși dr. Ion Cantacuzino, profesor autoritar și creator al acestei școli medicale românești, considera Institutul ca cea mai de seamă realizare a împlinirilor sale profesionale. Sunt aici concretizate pasiunea sa și dăruirea totală unei cauze de interes fundamental.

Ambianţă social-politică favorabilă

        Înfiinţarea Institutului a fost posibilă și stimulată de efervescenţa dezvoltării pe toate planurile sociale ale României Mari, proclamată prin actul istoric de la 1 Decembrie 1918. Laboratorul de Medicină Experimentală creat în 1901 își încheia misiunea sa istorică. Era acel laborator-uzină, cum îl numea Ion Cantacuzino, care a dus greul preparând seruri și vaccinuri și a biruit în lupta aspră antiepidemică din timpul celor două mari flageluri – Al Doilea Război Balcanic din 1913 și Primul Război Mondial (1916-1918). A urmat apoi acea perioadă de progres social al României Mari.

        Se înfiinţează instituţii moderne de cercetare știinţifică medicală și farmaceutică. Primul este Institutul „Dr. Ion Cantacuzino”, apoi, în 1924, ia fiinţă Institutul de medicină Legală „Mina Minovici” – tot ca o construcţie modernă de cercetare pentru vremea aceea. Au urmat în 1927 Institutul de Igienă din București, ulterior cel de la Cluj-Napoca și cel de la Iași; în 1925 se înfiinţează Oficiul de aprovizionare farmaceutică și apoi Institutul de stomatologie (1929).

        Au loc, în mod firesc, din ce în ce mai multe reuniuni știinţifice și congrese naţionale: primul Congres de Oftalmologie (1924), cel de Obstetrică-Ginecologie și Urologie (1925), Boli Contagioase (1934) ș.a. Pentru prima dată, România începe să fie gazda unor congrese știinţifice internaţionale: al V-lea Congres Internaţional de Talazoterapie (1924), al X-lea Congres Internaţional de Istoria Medicinii (1932) și, în iunie 1937, al IX-lea Congres Internaţional de Medicină și Farmacie Militară.

Realizare de semnificaţie naţională și europeană

        Institutul „Dr. Ion Cantacuzino” a fost înfiinţat legal în 1921. Trecerea de la Laborator la Institut împlinea cerinţele dezvoltării promovată de România Mare. În Monitorul Oficial din 16 iunie 1921 a fost publicată Legea privind înfiinţarea Institutului de seruri și vaccinuri Dr. Ion Cantacuzino, votată în Parlament și promulgată de Regele Ferdinand la 13 iulie 1922, cu Decretul nr. 3068. Institutul s-a instalat în actuala clădire în 1924, local construit alături de Institutul Victor Babeș.

        A fost un amplu și responsabil proces de împlinire. Ideea ca Laboratorul să fie înlocuit cu un Institut începea să prindă contur în mintea multor specialiști. În jurnalul său, profesorul Constantin Ionescu-Mihăiești notează că la 24 noiembrie 1918, aflându-se împreună cu dr. Ion Cantacuzino la Marsilia, în misiune, a discutat cu maestrul său despre tema organizării unui institut independent, de patologie și terapeutică experimentală. Cantacuzino s-a arătat foarte interesat de acest proiect. Realizarea a fost ceva mai diferită, dar bine organizată.

Constantin Ionescu-Mihăiești
Constantin Ionescu-Mihăiești

        Profesorul Vasile Sion, în calitate de Director al Serviciului Sanitar, a convocat la 1 iunie 1919 o comisie formată din profesori reprezentând medicina umană și veterinară, precum și un inginer și un arhitect, pentru a cere avizul necesar creării unui Institut Central de Seruri și Vaccinuri. Un colectiv mai restrâns, format din Babeș, Riegler, Balș și Enescu au alcătuit proiectul de înfiinţare a Institutului, elaborând schiţele viitorului local.

        Principalul consultant al arhitectului a fost doctorul Mihai Ciucă, unul dintre cei mai apropiaţi și veneraţi colaboratori ai doctorului Cantacuzino. Peste doi ani, instituţia proiectată avea să fie numită Institutul de Seruri și Vaccinuri Dr. Ion Cantacuzino, așezământ născut în focul Primului Război Mondial și intrat în funcţiune ca una dintre primele așezăminte medicale ale României Mari.

Mihai Ciuică
Mihai Ciucă

Rampă de lansare pentru specialiști

        Prof. dr. Petre Tomescu, în numele Asociaţiei Generale a Medicilor din România, rostea următoarele cuvinte, de profundă sinteză, în 1934, la moartea profesorului Cantacuzino: „Ctitoria cea mai însemnată a profesorului Cantacuzino pe care a dat-o ţării este fără îndoială Institutul de Seruri și Vaccinuri, care ne pune pe planul știinţific la nivelul celor mai civilizate popoare și pe planul practic constituie cea mai puternică citadelă de apărare a populaţiei în contra epidemiilor” (România medicală, 1 februarie 1934).

        Aici, în jurul Laboratorului și apoi al Institutului, a creat Cantacuzino Școala de prestigiu, graţie căreia opera sa știinţifică socială și naţională s-a transmis din generaţie în generaţie. În Institutul Cantacuzino și-au început activitatea și s-au perfecţionat în multiplele domenii ale imunologiei multe personalităţi ale medicinei românești, ca Daniel Danielopolu, N. Gh. Lupu, Scarlat Longhin ș.a.

        În anii săi de glorie, Institutul a realizat, alături de cel al lui Babeș, aproape în totalitate necesarul de seruri și vaccinuri la nivelul întregii ţări, pentru realizarea planului naţional de vaccinare a populaţiei. Institutul, bun naţional, s-a integrat în marile acţiuni epidemiologice europene și mondiale precum variola, malaria, poliomielita ș.a. Personalităţi medicale românești au lucrat ca experţi în foruri mondiale ca ONU, OMS sau au condus instituţii internaţionale: de exemplu, Secretar general al Comisiei Internaţionale de Malarie (1928).

        Din motive pe care nu le analizăm aici și acum, o perioadă de timp, Institutul și-a pierdut o parte din capacitatea creatoare de producţie și integrare europeană. Se încearcă acum revigorarea sa, prin trecerea Institutului în subordinea și sprijinul organizatoric al Ministerului Apărării Naţionale. Recent, marcând o sută de ani de activitate, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino" a fost decorat prin Decret Prezidenţial cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Mare Cavaler pentru realizările și întreaga sa activitate folositoare. Distincţia este și un imbold pentru revigorarea institutului și reintegrarea sa în circuitul de valori europene, spre binele ţării și al lumii mondiale. Așa să fie!

Etichete: Institutul Cantacuzino

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.