}

Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Neuroendocrinologia are și rădăcini românești

Viața Medicală
Dan Dumitru MIHALACHE vineri, 23 septembrie 2016

Pentru al unsprezecelea an consecutiv, Asociația de Endocrinologie Clinică din România (AECR) reunește tinerii endocrinologi, dar nu numai, la Craiova, în perioada 21–24 septembrie, într-o manifestare științifică unde cuvântul de ordine este multidisciplinaritatea. Sunt așteptați să participe peste 200 de endocrinologi, la care se adaugă diabetologi, ortopezi, ginecologi și pediatri. Temele propuse de această dată spre dezbatere vizează în principal tulburările metabolice în patologia endocrină, nodulul tiroidian, genetica patologiei de creștere și sexualitate, precum și tratamentul fracturilor osteoporotice. Prof. dr. Constantin Dumitrache, președintele AECR, ne dezvăluie, în avanpremieră, care sunt motivele abordării acestei tematici.

 
 
 
 
 
    – Există un motiv anume pentru care ați ales această tematică?
   – Anul acesta, propunerile au venit din partea colegilor din specialitățile respective. Tulburările metabolice în patologia endocrină, de exemplu, au în spate relația cu catedrele de diabet și boli de nutriție. Managementul nodulului tiroidian este important atât pentru endocrinologi, cât și pentru chirurgi. Deși pare foarte simplu, nu este chiar așa. La noi, din cauza gușii endemice, numărul bolnavilor cu noduli tiroidieni este foarte mare.
   Ortopezii au solicitat să vorbim despre osteoporoză, de la diagnostic la terapia fracturilor. Jumătate din populația țării o reprezintă femeile, iar o treime dintre ele au osteoporoză. O șesime din bărbații cu vârsta peste 60 de ani au și ei osteoporoză – un eșantion populațional foarte mare.
   Și nu în ultimul rând, pediatrii au dorit o abordare din punct de vedere genetic a patologiei de creștere și sexualizare, care, la ora actuală, trebuie privite altfel. Standardele sunt altele. Din cauza condițiilor de viață, alimentație etc., creșterea s-a modificat. Coeficienții, chiar și în zonele rurale, sunt alții decât acum 40 de ani, când am făcut noi ultima dată aceste standarde de înălțime și greutate. Sexualizarea este un proces care începe în perioada intrauterină și se termină la 15–16 ani sau chiar mai târziu. Deci, este o perioadă foarte mare.

 

Sexualizarea și procesul de creștere

 

    – Cum a evoluat procesul sexualizării de-a lungul timpului?
   – Sexualizarea este, pe de o parte, de natură morfologică, cu un calendar neschimbat și, pe de altă parte, hormonală, funcțională. Ei, acest lucru s-a modificat. Dacă până acum pubertatea o consideram la fete în jur de doisprezece ani și la băieți în jur de 14–15 ani, acum ea scade la fete cu doi-trei ani, deci începem la nouă ani și la doisprezece ani deja am depășit acest moment, iar la băieți la 12–13 ani. Ceea ce până acum era considerată sexualizare precoce, acum a devenit normală.

 

    – Ce a grăbit acest proces?
   – Mediul, alimentația, condițiile de viață, ce vede în casă, la televizor, în ziare.

 

    – Ce influență are asupra individului această sexualizare timpurie?
   – Invazia organismului cu hormoni sexuali duce la închiderea cartilagiilor de creștere. Practic, la început le stimulează și avem o creștere rapidă într-o unitate de timp scurtă, dar dacă acest exces hormonal continuă, cartilagiile de creștere se închid și, în final, înălțimea va avea de suferit. Acest lucru îl întâlnim mai frecvent la fetițe. Prima menstră vine mult mai devreme. Dacă până acum ea apărea la 12–13 ani, acum o întâlnim la 9–10 ani. Pe când la băieți pubertatea începe la 12–13 ani. Este perioada în care fetele o iau înaintea băieților din toate punctele de vedere. Au rezultatele cele mai bune la învățătură, iau premiile cele mai mari, pe când băieții rămân în zona mențiunilor. Mai târziu, vin și ei din urmă. Pentru că această sexualizare este nu numai organică, ci și psihică și mentală. Această sexualizare psihică o grăbește pe cea funcțională și atunci toate aceste lucruri își pun amprenta pe dezvoltarea individului, ceea ce înseamnă că trebuie foarte bine controlate. Putem avea o sexualizare precoce sau putem avea o întârziere a procesului de sexualizare. Cu cât trece vremea, însă, procesul de sexualizare a fost grăbit, parcă intenționat. Presa, televiziunile contribuie din plin la asta.

 

   – Se poate face ceva din punct de vedere medical?
   – Terapeutic nu se poate face nimic, pentru că nu putem stopa un proces natural, care apoi nu știm cum se va relua, ca să meargă până la capăt. Poate doar să prevenim, dar și acest lucru este aproape imposibil. Prevenția nu o poate face decât o politică la nivelul statului.

 

    – Despre osteoporoză ați tot discutat la congresele anterioare. Ce-ar mai fi de spus?
   – Osteoporoza este și va rămâne un izvor de vorbe pentru foarte multă vreme. Noutățile care apar în această patologie, pornind de la fiziopatologia osteoporozei, până la terapia bolii, reprezintă o adevărată revoluție, pot să spun. Până de curând, nu prea am dat importanța cuvenită prezenței și deficitului de vitamina D, unul dintre elementele importante pentru o evoluție normală a osului atât la copil, cât și la persoana de vârsta a treia.
   De când am început să facem dozări ale vitaminei D în masă, am observat că marea majoritate a românilor au un nivel al acestei vitamine sub minimul normalității. Dintr-o sută de dozări am găsit una sau două în limite normale și niciuna foarte ridicată, de exemplu.
   Această situație a rezultat din analiza cazuisticii Institutului Național de Endocrinologie „C. I. Parhon“, care nu poate fi pusă la îndoială. Este un eșantion popu­lațional de la care putem trage o concluzie. Sunt constatări care vor trebui urmate de un studiu efectiv, care să ne poată da niște date cuantificabile, să le putem explica și să dăm soluții.
   Acum doar semnalăm elementul și consecințele sale. De aceea, congresul nostru are în program și un curs despre deficitul de vitamina D și efectele sale scheletice și nonscheletice, susținut de conf. dr. Adina Ghemigian.

 

    – De ce credeți că ne aflam în această situație?
   – Încă e greu de explicat. Probabil, expunerea insuficientă la soare, modul de a ne îmbrăca, deci de a nu profita nici măcar de expunerea obișnuită la soare în viața de zi cu zi. Probabil și alimentația este deficitară în vitamina D.

 

Mai inteligenți, cu sare iodată

 

    – De foarte multă vreme, în România sarea este iodată. Era necesară această iodare?
   – După cum se știe, România, ca orice țară cu un relief asemănător, este spoliată de iod. Deficitul de iod este o problemă de masă. Același lucru se întâmplă în Franța, Elveția. În Elveția, e chiar mai rău decât la noi din acest punct de vedere, pentru că are un relief muntos, pe când noi mai avem și porțiuni de șes. Cam 30% din populația României trăiește în aceste zone cu deficit de iod, ceea ce face ca gușa endemică să fie mai mult sau mai puțin prezentă în aceste zone. Din această cauză, s-a ajuns la necesitatea iodării universale a sării. UNESCO a luptat mult pentru această măsură. Odată adoptată, toate țările au aderat la ea.

 

   – Mulți o contestă.
   – Nu mulți. Doar unii, puțini. E drept, poate să apară cu o frecvență ceva mai mare cancerul papilar tiroidian. Dar acest tip de cancer face parte din categoria cancerelor captante, care pot fi tratate și vindecate sută la sută. El e destul de frecvent și cu gușă, și fără gușă. Acest inconvenient este mult mai puțin important decât existența gușii. Pentru că gușa este foarte periculoasă. Nu mă refer la acelea cu mici noduli sau mai știu eu ce, ci la tulburările neuropsihice care pot să apară în deficitele mari de iod, încă din viața intrauterină: oligofrenia, retardul în diverse grade etc.
   Paracelsus, de exemplu, a sugerat legătura între gușă și lipsa a ceva. Nu avea mijloacele să documenteze acest lucru, dar de acolo a pornit. A fost nevoie de aproape 200 de ani ca să se ajungă la iodarea universală a sării.
   La noi în țară, de pe la 1885 au fost reprezentanți ai medicinii și apoi ai endocrinologiei care au luptat pentru acest lucru. De fapt, unul din părinții endocrinologiei, aș putea spune, a fost tocmai acest deficit de iod. Iar Institutul de Endocrinologie „Parhon“ este creația sută la sută a deficitului de iod. El a fost înființat, în 1946, tocmai pentru combaterea gușii endemice și a dezas­trului neuropsihic pe care deficitul de iod l-a generat.
   După ce s-a înființat institutul, majoritatea doctorilor au fost trimiși în teritoriu, unde au format grupe în zonele de gușă endemică – Câmpulung Muscel, Câmpulung Moldovenesc, întâmplător zone gușogene și una, și alta. Nume foarte mari ale endocrinologiei au pornit din aceste locuri. Au fost mii de lucrări în acea perioadă. Academia Română a scos două volume despre gușa endemică, cu toată activitatea acestor grupe. S-a realizat chiar o hartă a întregii țări cu zonele deficitare și ce trebuie făcut – unde trebuie suplimentat cu administrare de iodură de potasiu și unde nu.
   Noi am reușit ca prin iodarea sării să ajungem la o înălțime normală a populației, un nivel de inteligență acceptabil etc. Ca diagnostic, gușa endemică a devenit foarte rară.

 

   – Care sunt zonele cu cel mai mare deficit de iod la noi?
   – Este zona Râmnicu Vâlcea, Pitești, Câmpulung Muscel, deci o zonă destul de mare, Valea Oltului, nordul Moldovei, cu toată zona Ceahlăului, Câmpulung Moldovenesc etc., în Ardeal, zona munților Apuseni, dealurile și munții Bihorului.

 

    – Când a început iodarea sării în România?
   – Iodarea sării a început în ʼ47, după înființarea Institutului Parhon, la Cacica. Dar nu a fost universală. Era sare iodată în anumite zone. Iodarea universală s-a făcut prin anii ʼ50, după ce UNESCO a hotărât acest lucru. Măsura a fost implementată mai întâi în Elveția, apoi în Franța, iar a treia țară care a făcut acest lucru a fost România.

 

Provocări la tot pasul

 

   – Și endocrinologia este o specialitate care se „bucură“ de provocări dintre cele mai variate. Care provocare ar fi cea mai importantă în momentul acesta?
   – În fiecare clipă există provocări în endocrinologie. La ora actuală, neuroendocrinologia este cea care aduce cele mai multe provocări în această specialitate. Creierul este o glandă endocrină. Așa trebuie privite lucrurile.
   Practic, au fost mai multe etape până s-a ajuns la această gândire. În primul rând s-a vorbit despre glanda periferică, aceasta considerându-se a fi cea mai importantă: tiroida, hormonii care fac biosinteza ei. Apoi, s-a constatat că tiroida lucrează, dar nu singură. Așa s-a ajuns la hipofiză. S-a văzut că de acolo pornește o comandă către tiroidă. A mai trecut o etapă și s-a văzut că și hipofiza, la rândul ei, este controlată de undeva mai de sus și s-a ajuns la hipotalamus. Și de atunci, lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură.
   De menționat că, în certificatul de naștere al neuroendocrinologiei, este trecut și numele unui reprezentant român foarte important – Grigore T. Popa – fost profesor de anatomie la Iași și la București, decanul Facultății de Medicină de la București. El descrie pentru prima dată legătura dintre hipofiză și creier – sistemul port neurohipofizar. A fost pasul cel mai important. Până atunci se credea că totul este izolat. El descrie și demonstrează această legătură prin sistemul port hipotalamo-hipofizar.
   La ora actuală, lucrurile au ajuns foarte departe și, ținând seama că nu este loc în organismul uman unde să nu existe un țesut de tip nervos, în toate aceste locuri poate apărea patologie endocrină – așa-zisele tumori neuroendocrine.
   În programul congresului de anul acesta vor fi câteva lucrări care se referă tocmai la aceste tumori neuroendocrine. Sunt tumori cu efecte uneori foarte dure, dar care recunosc un alt tip de tratament decât tumorile clasice. Trebuie acționat asupra sistemului din care se nasc aceste tumori. Există o terapie specifică în acest sens.
   La ora actuală, terapia neuroendocrină este principalul lucru care se conturează. E cea mai importantă provocare în clipa aceasta. Altfel, provocări avem și în osteoporoza – se pare că mecanismele pe care le-am demonstrat și cu care am lucrat până acum sunt doar niște mecanisme, hai să le zic, de suprafață. Sub ele sunt altele, care trebuie studiate.

 

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC