Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Drumul către un sistem informatic integrat european

Viața Medicală
Monica GEORGESCU vineri, 22 septembrie 2017

Reabilitarea medicală este o specializare ce a urmat un traseu dificil în ultimii ani, marcat de numeroase obstacole. De la problema nomenclaturii specialității, care s-a schimbat de trei ori în tot atâția ani, până la problemele legate de specificațiile contractului-cadru cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, medicina de reabilitare din România a avut și continuă să aibă lupte dificile de purtat. În tot acest timp însă, această specialitate a căutat să se redefinească în raport cu normele internaționale și să-și impună cu claritate obiectul de lucru: abordarea dizabilității și reabilitarea funcțiilor pierdute.
Am vorbit cu conf. dr. Adrian Bighea, președintele Societății Române de Reabilitare Medicală (SRRM), despre obstacolele depășite, problemele recurente și soluțiile de viitor în medicina fizică și de reabilitare din România.

 

 

     O problemă de nomenclatură: recuperare sau reabilitare? Denumirea specializării s-a schimbat de mai multe ori în ultimii ani.
     – Din păcate, da, s-a schimbat. Specialitatea în clipa asta se numește „medicină fizică și de reabilitare”. Aceasta este traducerea exactă a denumirii europene și a celei adoptate de majoritatea țărilor din lume. Există societăți europene și internaționale de medicină fizică și de reabilitare, există Uniunea europeană a medicilor specialiști de medicină fizică și de reabilitare. Și atunci, după cea de-a treia denumire în tot atâția ani, ne aliniem și noi acestei tendințe.
     De ce e mai bine „reabilitare” și nu „recu­perare”?
     – Termenul de „recuperare” ne-a adus foarte multe probleme, pentru că e greu de definit. Unii i-au atribuit semnificații suplimentare, presupunând că se referă și la recuperarea stării de sănătate. Când am început să lucrăm pe contractul-cadru cu CNAS, ne-am trezit cu un capitol denumit „recuperarea stării de sănătate”, care ne cuprindea pe noi. Aici intra, de exemplu, un pacient cu TBC pulmonar care se ducea la munte, la aer curat, vreo două-trei luni. Asta nu are absolut nimic de a face cu ce facem noi. Specialitatea noastră se ocupă cu reabilitarea funcției pierdute, cu abordarea dizabilității. Acesta este obiectivul central al specialității noastre și de aici vine și reabilitarea. Este important și pentru tinerii noștri colegi, aflați în perioada de pregătire, de rezidențiat, să aibă o denumire concordantă cu cea europeană.

 

Ape tulburi și încălcări de teritoriu

 

     La acest moment, există însă și Societatea Română de Medicină Fizică, de Recuperare și Balneoclimatologie, care a preluat practic vechiul nume al specialității și o parte din vechiul nume al societății pe care acum o conduceți. Este acesta semnul unei scindări în cadrul specialității?
     – Cei care au înființat acea societate s-au scindat de noi mai demult, din 2013. Dacă vreți puțină istorie pe tema asta, deși nu-mi face plăcere să-mi reamintesc, pot să vă spun că noi am avut în 2013 un congres în cadrul căruia, prin votul adunării generale, am hotărât să schimbăm denumirea societății ca să o armonizăm cu cea a societății europene. Cealaltă societate există de un an și ceva. Cei care o conduc ne-au intentat și o serie de procese pe care le-au tărăgănat câțiva ani și apoi le-au pierdut. În momentul în care au pierdut ultimul proces, au înființat o societate cu numele vechii societăți. Cred că nu e greu pentru nimeni să-și dea seama că, dacă ne ocupam cu același lucru, am fi contestat și noi în justiție denumirea societății. Conform legislației, nu poți să iei un nume deja folosit, ține de Registrul asociațiilor și fundațiilor. Dar nu ne-am amestecat și i-am lăsat în pace. Ce ne deranjează mai mult este că, la diferite ocazii, ei își arogă drepturi de societate profesională, ceea ce este departe de adevăr. Există un site al societății respective, unde se poate vedea cine este membru. Noi ne păstrăm statutul de societate profesională, reprezentăm medicii de specialitate medicină fizică și reabilitare din România.
     De procesul de reabilitare medicală se ocupă însă și medici din alte specialități. Ce părere aveți despre acest lucru?
     – Nu se ocupă și alți colegi. Sau nu ar trebui să o facă. De obicei, când se ridică această problemă, este vorba despre neuroreabilitare și despre neurologi. De reabilitarea unui pacient cu accident vascular cerebral (AVC) trebuie să ne ocupăm noi. Faptul că și neurologii își doresc să facă acest lucru este altceva. Poate că vor reuși, poate nu. Știu că specialiștii neurologi își doresc să înființeze o competență de neuroreabilitare. Dar este cam greu să o facă fără noi și e cam fără sens. În mod absolut paradoxal, specialitatea de neurologie nu prevede nicio zi de stagiu de reabilitare medicală în rezidențiat. În același timp, noi avem cinci luni de neurologie în rezidențiat. Ca să poți să spui că ai idee despre ce este vorba, cred că ar trebui să fi făcut o minimă pregătire în sensul ăsta în perioada în care medicii devin specialiști, adică în rezidențiat. La ei nu există așa ceva. Și nu este vorba doar despre AVC, ci de toate afecțiunile neurologice în care funcțiile sunt afectate. Iar reabilitarea medicală exact cu asta se ocupă. Părerea mea este că, atâta timp cât aceste divergențe continuă, singurii care au de suferit sunt pacienții.
     Care ar fi soluția benefică pentru pacienți în acest caz?
     – Tratarea AVC este un obiectiv important pentru noi, în specialitate. Societatea noastră are o pagină intitulată postavc.ro, unde sunt foarte multe informații pentru pacienți. Cu ocazia Congresului național de reabilitare din acest an, care va avea loc în perioada 27–30 septembrie la Sibiu, avem în plan să dăm drumul unui proiect prin care lărgim sfera de informații, ne îndreptăm și către medici. Planul nostru este să îi aducem la aceeași masă pe toți cei implicați în tratarea pacientului cu AVC, inclusiv neurologi, dar și medici de urgență, de familie, geriatri, psihologi – toți cei implicați în tratarea pacientului cu AVC sau în consilierea familiei acestuia. Nu intenționăm să ne asumăm un rol de lider, până la urmă noi suntem ultimii care intervenim în cazul acestei patologii. Ne dorim să știe și să facă fiecare ce are de făcut. Și e ușor să ne dăm seama că legăturile se fac mereu cu medicul de familie, de foarte multe ori primul care află de un AVC, cel care trimite pacientul la spital, la recuperare sau care îi recomandă servicii de îngrijire la domiciliu. Fiecare specialist trebuie să-și știe rolul și ce are de făcut. Rolul neurologului nu este să facă reabilitare, ci să trateze pacientul de afecțiunea neurologică pe care o are. Nu trebuie să uităm că, la noi, terapia de embolizare în AVC nu prea se face. Foarte mulți pacienți cu AVC nu ar rămâne cu sechele dacă s-ar interveni precoce.
     Ce se va întâmpla cu specialitatea de reabilitare dacă Ministerul Sănătății aprobă înființarea competenței de neuroreabilitare?
     – Drept să vă spun, nu știu. Dacă vreodată se va oficializa această competență de neuroreabilitare, vom vedea cine o să o facă. Însă nu este o idee care a apărut pe firmament azi sau ieri, se bate la uși la minister de câțiva ani pe tema asta. Până acum nu s-a obținut. Vom vedea ce se va întâmpla în viitor.

 

Compartimentalizare în beneficiul pacienților

 

     O altă dilemă a acestei specialități: spitale și secții de reabilitare sau compartimente în cadrul altor secții? Care soluție este mai fezabilă pentru pacienții din România?
     – Nu știu de ce ar trebui să existe o dezbatere pe tema asta, fiecare formă are utilitatea ei. Ideea este să fie folosită acolo unde este cazul. Una din primele comunicări din cadrul congresului nostru va fi prezentarea unui document al Organizației mondiale a sănătății (OMS) pe tema abordării dizabilității. După părerea mea, spitale de recuperare – așa cum avem și noi la Cluj și la Iași – trebuie să existe în puncte-cheie, în mari aglomerări urbane, în centre cu învățământ universitar puternic, astfel încât să constituie centre de excelență. În aceste spitale ar trebui să existe, pe lângă serviciul propriu de reabilitare medicală, și secții de neurologie, cardiologie, pneumologie, necesare pacienților care își pierd din funcții. Sigur că astfel de spitale nu pot fi multe, nu pot fi în fiecare oraș și nici nu are sens să fie. În spitalele județene sau orășenești, utilitatea secțiilor de reabilitare de sine stătătoare este dovedită. Este important ca întreaga echipă de reabilitare și tot echipamentul – care devine tot mai sofisticat și mai complex – să fie într-un singur loc. În acest fel, dăm ocazie tuturor pacienților din acut, din postacut și imediat postoperator să înceapă programul de reabilitare medicală. Iar pentru spitale mai mici, cu mai puțin de 400 de paturi, aș vedea utilă și varianta unei echipe care să se deplaseze acolo unde pacientul are nevoie de aceste servicii. Este o soluție utilă într-un spital în care resursa de paturi este limitată și unde și cheltuielile pe pat/bolnav se doresc a fi limitate.

 

Nu poți construi fără o fundație

 

     – Discuția ar fi și mai detaliată: internare sau tratament ambulatoriu?
     – Problema este că, din motive ce depășesc cadrul medical, internăm mult mai mulți pacienți decât ar fi cazul. Asta se întâmplă în toate specialitățile, pentru că structura de medicină comunitară este practic absentă la noi. Ea are un singur pilon, medicul de familie, dacă există și acela. Într-o localitate aflată la un număr mare de kilometri de furnizorul de servicii medicale, nu avem nimic, nici nu poate fi vorba despre structuri de reabilitare medicală acolo. Este practic imposibil ca un pacient cu AVC să fie forțat să facă naveta pentru a beneficia de reabilitare medicală. Și atunci, el trebuie internat. Dar în același timp, sunt internați și pacienții cu afecțiuni mai simple ale aparatului locomotor. Asta înseamnă o risipă financiară foarte mare. N-am găsit o soluție, nu știu ce s-ar putea face. Dar faptul că în centrele județene se înghesuie câte 25–30 de furnizori de servicii medicale de reabilitare și în toate orașele-satelit nu există niciunul creează probleme. Dacă ar dori cineva să se ocupe de problema asta, poate ar găsi o rezolvare.
     Deci secțiile de reabilitare din cadrul spitalelor ar trebui păstrate?
     – În niciun caz nu sunt de acord cu varianta desființării secțiilor de reabilitare medicală din spitale și înlocuirii lor cu echipe care să stea într-o încăpere și să aștepte să fie chemate să lucreze. Documentul OMS pe care vreau să-l prezint, datat 2017 și semnat de România, exact despre asta vorbește: despre coexistența secțiilor de spital cu serviciile din ambulatoriu. Pe lângă asta, se recomandă înființarea unor secții supraspecializate, în care să activeze echipe antrenate să se ocupe de reabilitarea pacientului care a suferit un traumatism vertebromedular, un AVC sau o amputație. Așa văd lucrurile cei de la OMS, nici vorbă despre desființarea secțiilor de specialitate. Asta înseamnă și o afectarea a independenței în aplicarea principiilor medicale.
     Asta ar însemna și că medicul din specialitatea de bază a afecțiunii ar coordona reabilitarea?
     – Nu neapărat că o va coordona, dar o va comanda sau nu. Va recurge sau nu la ea. În specialități chirurgicale – ortopedie, neurochirurgie – după intervenție, pacientul este considerat vindecat de cel care l-a operat. Chirurgul nu mai concepe ca altcineva să se atingă de acel pacient, fiind succesul său personal. Și atunci, la reabilitare sunt trimiși cei la care intervenția operatorie nu a reușit, cei la care oricum nu prea ai ce să faci.

 

Mereu despre bani

 

     Este o luptă pentru putere sau pentru fonduri?
     – Mereu este vorba despre bani. În secțiile de neuroreabilitare se acordă un spor mare, care la noi nu există. Pe lângă asta, durata medie de spitalizare acceptată de CNAS este de 18 zile în cazul lor, pe când la noi este de doar 12 zile. Deci, sigur că îi convine unui neurolog să lucreze într-o secție de reabilitare neurologică, are salariul mult mai mare și are timp la dispoziție să-și facă treaba. Există multe secții de așa-zisă neuroreabilitare, în București și în alte părți, care fac doar neurologie pură, nici o secundă de reabilitare neurologică. Asta este problema cu banii: mulți se irosesc.
     Apropo de bani, mai sunt probleme cu decontarea la Casa de Asigurări a schemelor terapeutice de reabilitare medicală?
     – Da, sunt probleme mari. Nu s-a schimbat nimic. Și va fi greu să ne delimităm de scandalul momentului, legat de serviciile la domiciliu acordate pacienților și deturnarea imensă de fonduri către anumite firme agreate de unii. În contractul-cadru al Casei, serviciile paliative sau serviciile de îngrijire la domiciliu nu s-au introdus de foarte mult timp. Dar, atunci când s-au introdus, au luat din banii noștri, listând servicii care nu au nicio legătură cu reabilitarea medicală, precum „recuperarea stării de sănătate”, recuperarea pacientului cu TBC sau acupunctura. Am zis-o și o repet: noi nu ne ocupăm cu recuperarea stării de sănătate, ci cu recuperarea funcției. Noi nu lucrăm cu codurile de diagnostic ale maladiilor, CIM, ci cu CIF (clasificarea internațională a funcționării). Noi nu internăm un pacient pentru că are diagnostic de gonartroză, noi internăm un pacient pentru că are o dizabilitate.

 

Patul lui Procust

 

     – Mai sunt probleme cu contractul-cadru?
     – A rămas o problemă veche – în contractul-cadru se prevăd două serii pe an, maximum 21 de zile pe an de asigurat, pentru reabilitare medicală. Cum am putea să recuperăm un AVC în 21 de zile? Și astea împărțite în două etape de câte zece zile? Și atunci, ce facem? Îl internăm, deși nu ar trebui să facem asta. Am propus, la un moment dat, Casei să ne lase să ne împărțim noi numărul de zile în funcție de nevoile pacientului. Să pot să dau doar zece zile unui pacient cu gonartroză, de exemplu, dar să pot da 30 de zile de recuperare unui pacient care a suferit un AVC, că tot acolo ajungem. Lăsați-ne să ne facem meseria, să gestionăm noi acei bani care ne sunt repartizați prin contractul-cadru.
     Legat de timpii optimi de intervenție, ghidurile și protocoalele actuale recomandă ca reabilitarea să înceapă cât mai devreme posibil. Cât trebuie să aștepte la noi un pacient pentru a începe recuperarea postinfarct miocardic, de exemplu?
     – În privința infarctului de miocard, stăm foarte, foarte prost, pentru că reabilitarea în afecțiuni cardiovasculare în România aproape că nu există. Există câteva secții de reabilitare cardiovasculară, care, la un moment dat, au devenit secții de cardiologie conduse de cardiologi și care nu au nici măcar un medic de reabilitare medicală angajat. În ceea ce privește recuperarea după un AVC, stăm mai bine, dar doar în unele locuri. Avem secții de recuperare neurologică în care lucrează și neurologi și medici de reabilitare – mi se pare soluția cea mai bună. Un pacient care tocmai a făcut un AVC trebuie să rămână sub atenția unui medic neurolog. În AVC, fiecare caz în parte trebuie abordat diferit, nu poți să standardizezi niște tipuri de intervenții pentru că nu am văzut doi pacienți cu AVC care să evolueze la fel. Reabilitarea în acest caz nu se poate face altfel decât în echipă: neurolog, medic de reabilitare, kinetoterapeut, fizioterapeut, maseur, logoped, psiholog.

 

E timpul să turăm motoarele

 

     Anul acesta, Congresul național de reabilitare medicală ajunge la a patruzecea ediție. Prin ce se va deosebi de edițiile anterioare?
     – Este un congres aniversar, dar și unul în cadrul căruia vom desfășura o adunare generală de alegeri, cu prilejul căreia SRRM își va alege o nouă conducere. Sperăm ca viitoarea conducere a societății să continue ceea ce am reușit să facem în acești ani. Avem în spate niște ani dificili, de căutări, dar în care am încercat să ne stabilim un făgaș, niște obiective clare. Congresul de anul acesta marchează un moment de cotitură: până în prezent am avut mult de construit și de reconstruit, acum e timpul să turăm motoarele la maxim. Vedem de la an la an cât de mult s-au schimbat lucrurile în această specialitate, vedem abordări moderne ale problematicii reabilitării medicale. Merită menționat că ne-am creat tradiția de a pune un motto fiecărui congres. Anul acesta este un citat din Stephen Hawking: „Dizabilitatea nu trebuie să fie un obstacol în calea progresului”, o afirmație în care credem cu tărie.
     Care vor fi principalele teme abordate în cadrul congresului?
     – Am pregătit o zi dedicată afecțiunilor neurologice, în special accidentului vascular cerebral. Și durerea este pentru noi o temă de mare interes. Alte teme țin foarte mult de interdisciplinaritate. Vom începe ziua de joi cu probleme ale dizabilității și reabilitării medicale privite din perspectiva factorilor de decizie. Comisiile de handicap (o denumire anacronică) stabilesc gradul de dizabilitate al unei persoane și țin de Ministerul Muncii, având în componența structurilor lor județene diferite persoane. De foarte multe ori, niciun medic de reabilitare medicală nu face parte din aceste comisii. Am programat o sesiune în care îl avem invitat pe Adrian Chiotan, președintele Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD). Acest demers face parte din încercarea noastră de a crea punți cu alte structuri, departamente sau specialități cu care ne intersectăm în abordarea pacientului cu dizabilități. Afecțiunile reumatismale sunt și ele bine reprezentate în cadrul congresului. Avem și două rapoarte foarte interesante despre rolul medicului de reabilitare pentru pacientul oncologic. Avem și sesiuni dedicate reabilitării pulmonare, domeniu în care am stabilit o legătură bună cu Societatea Română de Pneumologie. Sunt teme de mare interes, cu șanse mari de a informa un număr mare de specialiști. De la an la an, avem tot mai mulți participanți din alte specialități: neurologi, ortopezi, medici de familie, reumatologi. Noi, ca specialitate, nu putem exista fără interdisciplinaritate, iar scopul este o relație de cooperare, nu una de subordonare.

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC