Chirurgia estetică, o
ramură a chirurgiei plastice, se ocupă de remodelarea zonelor anatomice care au
suferit modificări în urma unor evenimente fiziologice sau patologice. În
ultimii ani, în domeniu își face loc un nou concept – medicina regenerativă. Dr.
Dana Jianu, profesor asociat la UMF „Carol Davila“ București, explică rolul
și locul chirurgiei estetice, dar și perspectivele aduse de medicina
regenerativă.
– Cât de necesară este chirurgia estetică?
– Tot atât de necesară ca orice altă specialitate medicală.
Însăși Organizația Mondială a Sănătății definește sănătatea ca fiind o stare
completă de bine la nivel fizic, mental și social, nu numai prin simpla absență
a bolii sau a infirmității. Practic, sănătate înseamnă inclusiv proporție și
armonie. În această afirmare a stării de bine, chirurgia estetică joacă un rol
covârșitor.
– Cât de importantă este indicația medicală, în raport cu
solicitările pacienților?
– Chirurgia estetică este la granița dintre medicină și artă.
Arta nu are canoane precise, dar putem spune că există niște proporții
armonioase – convenite, e drept, cu o oarecare marjă de îngăduință. Nu înseamnă
însă că această chirurgie este una a capriciului, frivolă, superfluă, care să
facă pe placul unor persoane influențate de falsele canoane ale unei așa-zise
frumuseți. Indicația medicală este foarte importantă și în acest domeniu. Atâta
vreme cât chirurgia plastică și cea estetică vor rămâne în cadrul indicațiilor
riguroase, toată lumea va avea de câștigat: pacienții vor căpăta încredere iar
medicii reputație.
Terenul
minat
– Dacă primiți cereri exagerate, le onorați?
– Le refuz. Toți confrații ar trebui să facă același lucru.
Încerc să-i arăt pacientului că nu este bine pentru el ceea ce-mi cere. Am avut
un caz, o femeie care a venit la noi însoțită de prietenul ei. Acesta cerea
mărirea exagerată de bust și nu persoana în cauză. Practic, femeia era
transformată într-un obiect pentru care altcineva, în acel caz prietenul, cere
o patologie, o iatrogenie, o hipertrofie mamară. O mutilare prin adăugare. I-am
spus, evident, că nu este cazul, pentru că dimensiunea sânilor ei era
corespunzătoare; in extremis, pentru o fermitate în plus, putea opta pentru un
implant mic. Atunci, prietenul mi-a zis clar: „Dacă nu puneți mărimea X“ –
ceruse un implant mare – „ne căutăm de drum în altă parte“.
– Lucrați în privat. Considerentele economice nu vă împing
spre evitarea unui astfel de refuz?
– Chiar dacă practic în sistem privat, una este să
supraviețuiești ca entitate și alta să fii corect față de pacient și de tine
însuți. Așa se și educă pacienții. Corecția de bust sau de buze reprezintă un
adevărat teren minat, pe care putem greși: pacientul cere, iar noi ne
înduplecăm și încercăm să ne apropiem mai mult de ceea ce-și imaginează el că
ar fi idealul de frumusețe. Există însă și businessuri medicale foarte corecte
și binevenite. E drept, în ultima vreme, dorința de a practica o medicină
responsabilă – care să nu se subjuge interesului material, cu doctori care să
studieze foarte mult – a cam scăzut. Anumiți exponenți ai mai tinerei generații
investesc bani în pregătire, după care doresc să-i recupereze foarte repede de
la pacient, arzând etape, studiind mai puțin și alegând cea mai facilă soluție:
marketingul exagerat și compromisul.
Femeia-păpușă
– Există un ideal de frumusețe?
– Proporțiile ideale nu se suprapun întotdeauna cu canoanele de
frumusețe care au existat de-a lungul istoriei. Ce era frumos în secolele XVIII
sau XIX nu mai corespunde deloc canoanelor de astăzi. Acum, social media,
mijloacele virtuale au pus practic stăpânire pe viețile tinerilor, chiar și pe
ale copiilor și adolescenților, propagând frumusețea de tip Barbie, deloc
sănătoasă, cu bazinul și talia foarte mici, iar sânii și buzele foarte mari.
Buzele rasei caucaziene nu sunt foarte mari, dar s-au împrumutat canoane din
alte culturi și se aplică în cultura noastră, dând până la urmă un om nou, o
femeie diferită ca înfățișare. Se merge spre o femeie-păpușă, o femeie-obiect
mai degrabă decât una sănătoasă. Există și chirurgi care își închipuie că e
foarte bine pentru o femeie să poarte cupă E, de exemplu. E și o chestiune de
tipar personal. În general, chirurgii bărbați fac operații supradimensionate.
Poate așa cred ei că e bine. Ar fi foarte interesant să se facă o statistică
privind tendința chirurgilor bărbați vs. femei. Vă asigur că femeile chirurg nu
supradimensionează, pentru că ele știu ce înseamnă sânii și povara lor, față de
bărbați, care doar și-o imaginează. Noi trebuie să gândim în primul rând ce va
însemna un sân foarte mare pentru pacientă peste zece ani.
– Deseori, efectele nedorite ale unei intervenții sunt atribuite
medicului. Pacientul are vreo responsabilitate în chirurgia estetică?
– Dacă noi medicii, de exemplu, provocăm iatrogenii, putem fi
comentați, interpelați sau chiar acuzați. Pacienții sunt informați cu privire
la demersul medical, riscuri, limite și posibilități, semnează niște hârtii,
dar asta nu înseamnă că exonerează cineva medicul de responsabilitate. Noi
trebuie să restrângem posibilitatea de a intra în teritoriul erorii. Așa cum
noi, medicii, avem o responsabilitate și o conștiință, la fel și pacientul
trebuie să-și asume partea lui: trebuie să fie bine informat, dar și să
informeze corect și să înțeleagă exact despre ce este vorba. Uneori există
percepția potrivit căreia chirurgia estetică ar asigura automat perfecțiunea,
ceea ce nu este adevărat. Ea asigură doar corecția unor zone care nu mai plac,
sunt inestetice, dar numai cu indicație.
– Și totuși, ce poate face medicul pentru a împăca un pacient
care își dorește mai mult decât este indicat?
– În principiu, pacientul vine cu o prioritate, maximum două. Pe
acelea le discutăm. Sigur, omul poate să aibă mai multe apăsări, dar se discută
pe priorități, una câte una. Nu sunt adepta chirurgiei multiple. Am văzut
adeseori la americani că, din nu știu ce motive, vor să corecteze omul din cap
până în picioare. De ce ai face acest lucru? Practic, pacientul vine la
estetician să-l aducă la o formă cât mai aproape de cea ideală. Or, forma
ideală se joacă la milimetru. Și atunci tu îi faci și sânii și lipoaspirația și
nasul? Nu există o justificare medicală în acest gest. Dacă sunt intervenții
mici, ele pot fi combinate, dar nu sunt adepta operațiilor extensive, pe
suprafața întregului corp, care să pună eventual sănătatea sau viața în
pericol. Aici nu vorbim de operații salvatoare de viață, ci de calitatea
vieții. Noi trebuie să păstrăm calitatea vieții pacientului, nu să o punem în
pericol.
Explicații
puerile
– Un termen foarte uzitat este reîntinerirea. Este corect
folosit?
– Termenul de reîntinerire e un pic frivol, e cam prea mult
marketing. Îi putem spune mai degrabă regenerare. Noi, de exemplu, ne ocupăm
foarte mult de chirurgia regenerativă și de întinerire a chipului – față, gât,
mâini – prin transplant de țesut adipos. Am pus la punct o metodă care combină
tehnici avansate, fără bisturiu, de regenerare a țesuturilor: o combinație de
transplant de țesut adipos, lasere și plasmă îmbogățită cu trombocite. În
ultima vreme s-a dezvoltat, de asemenea, chirurgia postbariatrică – de corecție
a părților moi lăsate sau în exces, în urma slăbirii masive prin chirurgia
bariatrică.
– Este adevărat că nu numai chirurgii plasticieni fac proceduri
estetice?
– Da, în prezent fac proceduri estetice și ginecologii,
stomatologii, medicii de medicină generală, chiar și cosmeticienii. Cui nu îi
sunt suficiente rezultatele din specialitatea lui, pune mâna pe o seringă și
face ceva în afara curriculei de pregătire. Ce-ar fi ca și eu să mă apuc să
tratez carii acum? Evident că nu aș reuși. Și atunci, de ce ne depășim
atribuțiile? Am auzit o scuză extraordinară: păi dacă pacientul tot este
amorțit în zona buzelor, să-i fac și buzele. Atunci, eu ce să zic: păi dacă
pacientul tot este adormit pentru o ptoză mamară, să-i fac și dinții, că tot e
adormit? Sunt explicații puerile. Fiecare ar trebui să stea în specialitatea
pentru care a fost pregătit. La noi încă nu există instanțe profesionale care
să se ocupe de etică și deontologie medicală așa cum ar trebui.
Potențialul
medicinii regenerative
– Vorbeați despre chirurgia regenerativă. Ați înființat și
conduceți Societatea internațională de medicină și chirurgie regenerativă –
SIMCR. Unde ne aflăm în acest domeniu?
– Medicina regenerativă ne oferă un nou tip de terapie:
folosește celulele proprii ale organismului pentru a regenera ori construi noi
țesuturi sau organe. Nu apelează foarte mult la medicamente, pentru că încearcă
să facă din propriile noastre celule și țesuturi ceea ce astăzi se asigură
foarte mult prin farmacologie și prin industria de proteze. Sunt însă mulți
pași de făcut până acolo. Cel mai cunoscut concept din zona celulelor cu
potențial regenerator este cel de celulă stem. Celula stem – sau celula-sușă,
cum o știam noi – a început să devină interesantă de 15–20 de ani încoace, dar
la fiecare cinci ani se dublează volumul cunoștințelor despre celulele cu
potențial regenerator.
– Ce probleme pot fi rezolvate cu aceste celule?
– În primăvara acestui an, la București, a avut loc primul
congres SIMCR, unde s-a vorbit mult despre celulele cu potențial regenerator în
neurologie, ortopedie, chirurgia plastică, dermatologie, hematologie. Practic,
în orice domeniu putem vorbim despre capacitatea de regenerare a organismului.
Se studiază, de asemenea, intervenția celulelor regenerative și în tratarea
cancerului. Sigur că lucrurile nu evoluează într-un ritm foarte accelerat. Deși
sunt foarte multe descoperiri în cercetare, multe dintre ele nu ajung să fie
implementate în practica medicală curentă sau se implementează târziu. Și noi,
clinicienii, descoperim de multe ori lucruri interesante, pe care le-am vrea
transpuse în modele de cercetare. Dar drumul acesta – și dintr-o parte, și din
cealaltă – este anevoios, uneori întrerupt. Pe de-o parte, nu sunt fonduri, iar
pe de alta, medicina regenerativă va trebui cumva să se afirme prin ea însăși.
Nu se poate aștepta la ajutor foarte mare din partea competitorilor ei,
industria farmaceutică și cea de proteze.
– Și cine ar putea să miște lucrurile?
– Decidenții politici la nivel global și profesioniștii de rang
înalt care au un cuvânt de spus pentru aceste politici de sănătate.
Președintele Obama, de exemplu, a vorbit foarte mult despre acest tip de
medicină, care, spunea el, în viitor va reprezenta 30% din volumul practicii
medicale. Are un potențial absolut extraordinar: scurtează suferința,
ameliorează calitatea vieții și a sănătății oamenilor. Este și mai ieftină
decât protezele sau medicamentele care se folosesc acum. Din punct de vedere
legislativ însă, acest domeniu încă nu este bine reglementat și se pare că
Europa bate pasul pe loc. E posibil să existe și oponenți care vor ca lucrurile
să meargă mai încet.
– Se simte această întârziere?
– Desigur. De exemplu, tratamentele regenerative în ortopedie
sau în bolile nervoase: se știe deja ce lucruri minunate pot să facă celulele
stem în regenerarea cartilagiilor, oaselor, articulațiilor și chiar în ameliorarea
unor suferințe ale nervilor. Dar cât de mult se aplică?
Medicina
viitorului
– Poate nu avem specialiști pregătiți. Sau poate le e teamă.
– Specialiștii se cam complac în rutină. Adică, dacă știu că un
anumit tip de operație merge cu proteze, vor continua cu ea. Tinerii însă sunt
extraordinari, absorb ca un burete. La congresul nostru, de exemplu, au fost
foarte mulți studenți și tineri rezidenți care absorbeau fiecare cuvânt al
specialiștilor – indiferent de specialitate, inclusiv de medicină veterinară.
Pentru că medicina regenerativă nu se oprește la om. Avem multe de rezolvat și
în zona veterinară. Și se pare că acolo e mai ușor să faci bine. Deși oamenii
ar trebui să ne intereseze cel puțin la fel de mult ca prietenii noștri
necuvântători, iată că stăm tot în tatonare și întârzieri în aplicare.
– UMF „Carol Davila“ are un program de pregătire în acest
domeniu?
–
Ar trebui, dar încă nu are. Voi încerca să cooptez mai mulți specialiști din
domeniul cercetării și al practicii clinice pentru a înființa o catedră sau un
modul de medicină regenerativă la Facultatea de Medicină. Putem avea sprijinul
universității. Practic, noi vorbim acum de istorie. Această medicină a început
să facă deja istorie. Este o medicină a viitorului.
.jpg)
