Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

„Când nu aveam bani“

Viața Medicală
Alexandra NISTOROIU vineri, 20 iunie 2014
Fără cuvinte mari, dr. Mihai Ardeleanu vorbeşte despre munca lui cu siguranţa omului care şi-a găsit vocaţia şi a ştiut să o cultive. Sucevean de fel, face parte din prima generaţie de nefrologi din România şi a pus bazele secţiei de specialitate a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava, pe care o conduce şi astăzi. În prezent, se împarte între spitalul căruia i-a dedicat aproape trei decenii de viaţă şi unul dintre cele trei centre de dializă din judeţul Suceava.
 
 
 
 
 

 

   Cum s-a derulat până acum programul de supleare a funcţiei renale? Ce probleme aţi întâmpinat?
   – Până în 2003 a fost o perioadă de pionierat, finanţarea dializei se făcea din bugetul mare al spitalului şi, din păcate, fondurile destinate acestor bolnavi nu erau dirijate exclusiv către boala renală, astfel că am cam stat cu mâna întinsă la conducerea spitalului. După 2003, lucrurile s-au aşezat, banii au început să vină ţintit pe programul de dializă, fiind stipulat foarte clar că nu pot fi redistribuiţi. Din acel moment nu au mai fost probleme cu finanţarea. De altfel, la Suceava nu reutilizăm dializoarele sau alte consumabile. În Statele Unite, de pildă, se practică reutilizarea dializoarelor de ani de zile, dar noi nu am ajuns niciodată într-o perioadă atât de neagră încât să facem asta. În 2004 a început acţiunea de privatizare a dializei la nivel naţional; noi, la Suceava, am făcut tranziţia în 2010, când cei 280 de bolnavi care erau dializaţi la spital au avut de ales între cele trei centre private de dializă deschise în judeţ. La spital a rămas o staţie cu patru aparate care deserveşte urgenţele şi face iniţierile pacienţilor care vor rămâne în programul de dializă cronică.
   Câţi pacienţi sunt hemodia­lizaţi şi câţi dializaţi peritoneal în judeţ?
    – Pacienţi cu insuficienţă renală cronică sunt poate chiar peste o mie, dar dializă fac aproximativ 300. Din păcate, dializa peritoneală nu este o metodă foarte populară la noi. O ţară ca Mexicul are 90% din pacienţi pe dializă peritoneală. La noi, sub 10%. Nu am reuşit să îi convingem şi nici nu am avut argumente solide, pentru că această metodă se aplică la domiciliu, pacienţii ar trebui să urmeze reguli foarte stricte de igienă ca să prevină infecţiile: trebuie să aibă o cameră separată pentru asta, o sursă de apă curentă. Ar fi bine să putem folosi această metodă pentru pacienţii care locuiesc în zone izolate, unii dintre ei fac drumuri de câte o sută de kilometri, de trei ori pe săptămână.

 

„Fraţilor, trimiteţi-mi bolnavul!“

 

   Câţi pacienţi din judeţ au beneficiat până acum de transplant renal?
   – În jur de 50 au fost transplantaţi la Iaşi, în special, dar şi la Bucureşti sau Cluj. Le recomand să se înscrie pe toate cele trei liste de aşteptare. Nu ştii de unde sare iepurele.
   Cum merge procesul de monitorizare a lor? Cu ce complicaţii v-aţi întâlnit?
   – Noi la spital nu avem mijloace de a doza concentraţia sangvină a medicamentelor de transplant. Le dăm reţetele, îi evaluăm. În momentul în care apare o disfuncţie a rinichiului transplantat, îl trimitem urgent la centru. Acolo au posibilitatea să facă reinducţia tratamentului antireject, să schimbe medicaţia sau să facă un alt transplant. Complicaţii foarte grave nu au fost. Unuia nu i-a mai funcţionat grefa renală şi a reintrat pe dializă, altul a avut noroc şi a primit imediat alt transplant, la câţiva a fost nevoie doar de adaptarea medicaţiei.
   Cum pregătiţi pacienţii pentru transplant?
   – În primul rând, trebuie să îi depistăm în faza de predializă. În momentul în care pacientul este eligibil pentru dializă, partida e cam pierdută. Toată şmecheria este să putem întârzia intrarea în dializă, cu dietă, sfaturi, medicaţie, evaluări periodice. Apoi, dacă deja trebuie pus pe dializă, trebuie să ai grijă să aibă o iniţiere bună şi să faci tot ce e posibil ca să supravieţuiască cât mai mult. Am bolnavi care fac deja dializă de 20 de ani. Este mai ieftin să îl ţii în predializă şi merită orice efort să eviţi să devină prizonierul procedurii de dializă. Întotdeauna am pledat şi către medicii de familie, şi către interniştii din judeţ: „Fraţilor, trimiteţi-mi bolnavul, nu ca să vă iau pacientul, ci ca să ştim de el, îl urmăriţi tot voi în continuare, dar vine de câteva ori pe an şi la mine şi îi dau reţeta şi scrisoarea medicală“. Sunt bolnavi în acest program de predializă deja de peste cinci ani care stau încă – e drept, atârnă de un fir de păr – în predializă.

 

Tirania pixului

 

   Cum colaboraţi cu medicii de alte specialităţi?
   – Avem o foartă bună colaborare cu secţiile cardiologie şi diabet, care ne trimit pacienţi. Câteodată e vorba chiar de un exces de trimiteri către nefrologie, în stadii foarte precoce. Eu încurajez acest lucru, chiar dacă aglomerează cabinetul, pentru că pot interveni la timp. În ambulatoriu ajung săptămânal 40–50 de pacienţi, care au o combinaţie de boală cardiacă sau diabet şi insuficienţă renală. Diabetici în Suceava sunt peste 20.000, iar un control foarte bun al diabetului întârzie evoluţia spre complicaţia renală. Se face screening. În momentul în care colegii diabetologi depistează o albuminurie sau o microalbuminurie, trimit pacientul la nefrolog şi începem tratamentul înainte ca el să ajungă în insuficienţă renală.
   Care au fost momentele definitorii ale traseului dumneavoastră profesional?
   – Unul a fost întâlnirea cu nefrologia, cu personalitatea vulcanică a profesorului Nicolae Ursea, mentorul meu. Când am dat examenul, în 1993, mi-a spus: „Mihai, dacă iei examenul dar nu construieşti un centru de dializă la Suceava, degeaba devii nefrolog“. Un an mai târziu, în 1994, am deschis primul centru de dializă din Suceava, în spital, care s-a dezvoltat apoi.
   Ce aţi schimba în sistemul de sănătate din România?
   – Atitudinea faţă de medici şi personalul medical. Am lucrat şi în socialism, şi în capitalism. Şi atunci, şi acum s-a perpetuat o atitudine de indiferenţă faţă de medici şi de personalul medical. Tot timpul s-a presupus că „îi lăsăm, că ei oricum se descurcă, îşi rotunjesc cumva veniturile“.
    Care au fost cele mai dificile momente din cariera dumneavoastră?
   – Când nu erau bani. Când mă duceam cu comanda pentru dializoare şi spuneam: luna viitoare trebuie să fac 500 de dialize, iar directorul spitalului spunea: eu îţi dau bani pentru 300. Bun, şi cu celelalte 200 de dialize ce fac? Şi-atunci intram în nişte momente semiisterice în care trebuia să îi spun: dă-mi lista cu bolnavii cărora nu le fac dializă, să o afişez pe uşă, să se ştie. Începea un fel de negociere din asta româno-balcanică. Momentele în care am avut de convins câte un director au fost cele mai penibile. M-au marcat cel mai tare, când era cineva care avea un pix în mână şi, ţinând pixul în mână, era mai important decât oricine.
     Şi cele mai plăcute amintiri?
    – Cele mai plăcute şi mai mobilizante sunt cazurile de insuficienţă renală acută, când pacienţii vin la tine în stare foarte gravă, inconştienţi chiar şi pleacă apoi pe picioarele lor. Şi mai sunt pacienţii cu insuficienţă cronică pe care îi ţii în viaţă, îi ajuţi să meargă înainte chiar şi douăzeci de ani.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC