Newsflash
Internaționale

Inimă de la porc modificat genetic

de Dr. Mariana MINEA - sept. 29 2023
Inimă de la porc modificat genetic

Pentru a doua oară, un cord porcin a fost transplantat unui om, ca ultimă soluţie pentru boala cardiacă avansată de care suferea acesta.

Intervenţia a fost efectuată pe 20 septembrie la Centrul Medical al Universităţii din Maryland, de aceeași echipă care a efectuat anteriorul tran­splant de cord porcin la un om în viaţă. Bărbatul care a trecut prin precedenta intervenţie – în ianuarie 2022 – a mai trăit două luni. Decesul lui a survenit din motive complexe. Acestea au inclus boala sa de bază, dar și contractarea unui virus, neidentificat în prealabil, de la porc. Bărbatul avea 57 de ani și trăise în ultimele 6 săptămâni preoperatorii cu ajutorul mașinii cord-pulmon.

Actualul pacient, Lawrence Faucette, în vârstă de 58 de ani, dezvoltase insuficienţă cardiacă pe fondul altor probleme cardiovasculare, în timp ce o boală vasculară periferică și complicaţii hemoragice îl făceau neeligibil pentru un transplant cardiac tradiţional. De aceea, xenotransplantul rămânea singura lui speranţă. Pacientul primește în prezent un tratament experimental cuanticorpi pentru a preveni respingerea grefei. El a fost informat în legătură cu toate riscurile la care se expune. „Nu avem alte așteptări în afară de speranţa că vom avea mai mult timp de petrecut împreună. Asta poate însemna și să stăm pe terasă și să bem o cafea”, a spus Ann Faucette, soţia pacientului, citată de CNN. În prezent nu există studii clinice care să folosească organe de porc pentru transplant la oameni în viaţă.


Notă autor:

https://edition.cnn.com/2023/09/22/health/pig-heart-transplant-living-patient-second-time-ever/index.html

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe