Panaceul pentru stres

        Hobby-urile sunt considerate un panaceu pentru stres și practicarea lor se corelează cu starea de bine din viaţa noastră. Studiile din domeniu arată că există o relaţie directă între practicarea unui hobby și scăderea semnificativă a nivelului de stres, spune Anca Elena Boalcă, psiholog clinician și psihoterapeut. În opinia sa, atunci când vorbim despre hobby-uri, două direcţii importante pot fi abordate: „Prima se referă la procesul de autocunoaștere, de echilibrare și dezvoltare personală. A doua direcţie este aspectul social. Hobby-ul este totodată o formă de exprimare, (...) ţine de personalitatea noastră. Altfel spus, ne alegem hobby-urile și în funcţie de nevoile pe care le avem”.

        Prezenţa pasiunilor în viaţa noastră este absolut necesară, deoarece ne scot din rutina care uzează foarte mult psihicul și persoana în sine. Pe medici, mai ales pe cei din prima linie, hobby-urile îi ajută să gestioneze mai bine stresul, să-și reîncarce bateriile și să-și menţină o calitate bună a vieţii, astfel încât să nu cadă pradă depresiei sau anxietăţii.

        „Atunci când suferim de depresie și anxietate nu mai avem disponibilitate să stăm la capul pacienţilor, să îi ascultăm și să fim prezenţi, fiindcă nu mai avem resursele necesare pentru a face aceste lucruri. Sunt profesii în care principalul instrument de lucru este disponibilitatea emoţională, iar medicina este una dintre ele”, a subliniat Anca Elena Boalcă.

        Potrivit psihologului, pentru a avea o bună calitate a vieţii, ideal ar fi să nu depășim programul de lucru de opt ore pe zi și măcar de două ori pe săptămână să dedicăm timp propriei persoane. Nu neapărat pentru a practica un hobby, ci pentru a avea grijă de noi înșine.

Pasiune transmisă din generaţie în generaţie

        Atunci când nu se află în linia întâi, dr. Teodora Iacob, medic specialist Boli Infecţioase în Cluj-Napoca, face sport și drumeţii, cântă, compune. Merge constant cu bicicleta, practică tenisul de masă, nataţia și, mai nou, caiacul. Pasiunea pentru muzică i se trage din familie, încă din copilărie. Mama sa este medic pediatru și cântă la pian; tatăl e inginer și cântă la muzicuţă; una dintre bunici, profesoară de geografie, cânta la vioară, iar un alt bunic, inginer chimist, a fost bariton în cor.

        Piesele pe care le compune reflectă emoţiile trăite într-un moment sau altul. De-a lungul timpului a câștigat premiul cel mare la diferite festivaluri de folk din ţară, inclusiv la cunoscutul „Om Bun”, desfășurat în București, și a lansat și două albume muzicale. Publică articole despre muzică într-o revistă de specialitate – a scris despre istoria muzicii blues, despre istoria fanfarelor de femei sau prezintă poveștile unor artiști muzicali.

        Deși dorinţa de a cânta și de a compune i-a rămas constantă, pandemia a cam îndepărtat-o de această pasiune. Puţinul timp liber pe care îl are preferă să îl folosească pentru a se odihni sau pentru a se reconecta cu natura. Vara aceasta a mers în expediţii de caiac pe lacurile Beliș și Zetea și în Delta Dunării. Consideră călătoria în Deltă cea mai frumoasă experienţă cu caiacul de până acum. Nu a fost însă una lipsită de peripeţii: „Am traversat braţul Sulina și am intrat în golful Musura. După ce am străbătut jumătate din golf, a început un vânt puternic și s-au format valuri. Ne-am îndepărtat neintenţionat de ghid, iar caiacul se mișca de parcă era turbat. Oricât padelam, mi se părea că e imposibil să ajung la punctul de întâlnire. (...) Odată ce am traversat golful, totul a revenit la normal”.

        Mai simplu i-a fost pe lacul Zetea, unde, fiind în caiac împreună cu tatăl ei, padelatul a mers mult mai ușor. Cel mai greu i-a fost pe lacul Beliș, unde, după trei ore de vâslit la dus, la întoarcere a înaintat contra curentului. „A fost extrem de dificil și solicitant fizic”, mărturisește Teodora Iacob.

Timpul dedicat pasiunilor, niciodată suficient

        Când încă din copilărie ești fascinat de lumină și de culoare, acest lucru se vede în tot ceea ce faci: Iulia Heinle este medic specialist în medicină nucleară, iar în timpul liber este pasionată de fotografie. I s-a părut normal ca fascinaţia pentru imagine să-și pună amprenta și asupra specialităţii profesionale pe care a ales-o: „Ideea de a putea diagnostica procese patologice prin captarea «luminii» emise de substanţe radioactive mi s-a părut și mi se pare și acum extrem de atrăgătoare”.

        Primele poze le-a făcut în urmă cu 18 ani. Una dintre imaginile de atunci o emoţionează și acum. A surprins un pui de prepeliţă căzut din cuib după o furtună puternică, pe coasta de vest a Norvegiei.

        De-a lungul timpului a adunat numeroase amintiri legate de fotografie. Călătoriile în Namibia, unde a imortalizat elefanţii deșertului, cele din arhipelagul Svalbard, unde se pot vedea foarte clar efectele catastrofale ale topirii gheţarilor sau cele din Borneo, unde se depun eforturi considerabile pentru salvarea pădurilor tropicale și a urangutanilor sunt doar câteva dintre ele.

        Însă cea mai frumoasă experienţă de până acum a trăit-o în Marele Canion: „Am avut ocazia să fotografiez o parte a Marelui Canion din elicopter. Priveliștea este cu adevărat magnifică și de neegalat. Mi-a confirmat încă o dată – dacă mai era nevoie – cât de important este să învăţăm să privim locurile și lucrurile din cât mai multe unghiuri”.

Emoţia, elementul-cheie în fotografie

        O imagine reușită este, în opinia sa, aceea care provoacă emoţie, de aceea, spune ea, este atrasă de fotografia-metaforă, fotografia-poveste, fotografia-emoţie.

        Emoţia este, de altfel, și ceea ce trezesc fotografiile Iuliei Heinle, iar frumuseţea lor a fost remarcată și de critici severi din domeniu. Câteva dintre lucrările sale s-au bucurat de recunoaștere internaţională și au fost publicate în reviste de renume: National Geographic, Your Shot și PhotoVogue. Mărturisește că o asemenea nominalizare este flatantă: „Într-o lume «invadată» de imagini este teribil de dificil ca ochii unui critic de fotografie să se oprească pentru mai mult de câteva secunde pe o anumită imagine și să găsească ceva aparte acolo, astfel încât să o selecteze pentru publicare. O astfel de recunoaștere a valorii unei lucrări fotografice este, bineînţeles, foarte încurajatoare”.

        Pe lângă fotografie, mai este pasionată de cinematografie și de sport. Are un regret: că timpul dedicat pasiunilor nu este niciodată suficient.

„Pe motocicletă, curba de învăţare poate fi dureroasă”

        Despre doctorul Radu Zamfir se știe că este pasionat de mersul pe motocicletă. Însă puţini știu că el practică și ski jetting și chiar... scufundări. De altfel, pasiunea pentru motociclete a pornit și ea de la mersul cu ski jet-ul, în timpul facultăţii: „În timp am început să urmăresc care era cel mai puternic, cel mai bun și mai rapid ski jet, în fiecare an puneam bani deoparte și îi foloseam doar pentru această activitate. (...) Prin extrapolare, m-am gândit că mersul cu motocicleta ar trebui să fie similar și mi-am luat prima motocicletă, un Ural”. A fost motorul pe care și-a făcut ucenicia ca motociclist, dar care l-a iniţiat și în domeniul mecanicii, deoarece bolidul se strica foarte des și era nevoit să îl repare.

        L-a folosit doi-trei ani, după care și-a luat un BMW F650. „După ce mi-am rupt piciorul în 2003, cu acest BMW, am zis că dacă nu mă refac, îi dau foc (râde), dar m-am refăcut 100% și morala a fost că... mi-am luat încă un motor, mai mare”. În prezent pilotează o Suzuki Hayabusa și un KTM RC4 Supermono. Motocicleta Suzuki o folosește mai ales la drumuri lungi, de obicei pentru a ajunge la câte un congres european de medicină. Până acum, a mers pe două roţi până la Barcelona, Valencia, Berlin, Cannes și Budapesta. Dacă ar avea ocazia, i-ar plăcea să facă un tur al Europei pe motocicletă, iar una dintre destinaţiile unde ar vrea să ajungă este nordul Franţei.

Senzaţii de neegalat

        Cele mai frumoase amintiri pe care i le-a adus mersul cu motocicleta nu sunt legate de locurile văzute, ci de senzaţiile trăite. Una dintre ele se referă la mirosul de iarbă proaspăt cosită, după ploaie. „Sunt lucruri pe care nu le percepi cu mașina, pentru că interacţiunea este mai intensă atunci când mergi cu motorul. Simţi cum te bate vântul, simţi când accelerezi motocicleta, practic faci un corp comun cu ea”, mărturisește Radu Zamfir.

        În familia sa, motocicleta este percepută diferit. Soţiei lui nu îi prea place să meargă ca pasager, dar nu același lucru se poate spune despre fiica lui cea mare. Diana a mers cu tatăl ei pe motocicletă și i-a plăcut. Doctorul Zamfir speră însă ca pasiunea fiicei sale să se limiteze la mersul ca pasageră, pentru că, recunoaște el, sportul acesta nu este cel mai ușor de practicat: „Pe motocicletă, curba de învăţare poate fi dureroasă, dacă nu chiar fatală. Diferenţa între o traiectorie bună și una dezastruoasă este foarte mică uneori”.

Comoara de sub ape

        De scufundări s-a apucat la îndemnul unui prieten, și astfel a pătruns într-o lume cu totul nouă, cea din adâncurile apelor: „Vezi anumite lucruri care nu ţi se arată niciodată în viaţă – forme de relief spectaculoase, care nu ţi-ai imagina că se află acolo, ascunse sub apă”. A făcut scufundări la noi în ţară, în Bulgaria, și chiar în Egipt, experienţă despre care spune că a fost cea mai spectaculoasă de până acum: „A fost unică prin faptul că m-am simţit ca într-un cantonament. (...) Am văzut recifuri vestite, epave foarte bine conservate, în care se vedeau inclusiv Jeep-urile sau motocicletele transportate, motociclete militare, cu ataș, mitraliere. Toate lucrurile erau foarte bine conservate.”

Spune că, atunci când ești sub apă, cea mai mare provocare este să ai în permanenţă controlul asupra a ceea ce faci. „Asta face diferenţa dintre viaţă și moarte. Îmi aduc aminte ce spunea un scafandru profesionist, cu multă experienţă: «cel mai ușor se moare sub apă, pentru că este suficient ca într-o singură respiraţie să nu tragi aer, ci să tragi apă».” În acest sens lui i-au fost utile cursurile de scufundări pe care le-a făcut, cursuri întinse pe mai multe luni.

        Dacă ar trebui să renunţe la medicină, crede că ar putea fi un căpitan de navă comercială sau de vas. Este posesorul unui certificat de conducător de ambarcaţiuni de agrement clasa A, iar acesta îi dă dreptul să conducă ambarcaţiuni pe căi navigabile interioare și în toate zonele maritime.