Newsflash
ACTUALITATE Știri

Reprezentanții farmaciștilor avertizează: Profesia de farmacist își pierde atractivitatea

de Cristina GHIOCA - aug. 12 2026
Reprezentanții farmaciștilor avertizează: Profesia de farmacist își pierde atractivitatea

Statisticile arată că interesul tinerilor pentru o carieră în domeniu scade de la an la an. În același timp, deficitul de farmaciști pe piața muncii se accentuează, atrag atenția reprezentanții farmaciștilor.

Colegiul Farmaciștilor din România și asociațiile reprezentative ale farmaciilor comunitare– Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR), Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR), Asociația Farmaciilor Independente Ethica (AFIE), Asociația Farmaciilor Tradiționale și a Practicienilor (AFTaP) – atrag atenția asupra scăderii accentuate a interesului tinerilor pentru profesia de farmacist, în paralel cu creșterea deficitului de farmaciști de pe piața muncii. Potrivit lor, această tendință reprezintă un semnal de alarmă cu privire la capacitatea sistemului de sănătate de a asigura resursa umană calificată necesară în farmacii, spitale, industrie farmaceutică, cercetare, educație și instituții de profil.

„Această dinamică reprezintă un semnal de alarmă pentru întregul sistem sanitar. Farmacistul nu activează exclusiv în farmacia comunitară, ci este o resursă esențială pentru spitale, industria farmaceutică, cercetare și dezvoltare, laboratoare de control și analiză, mediul universitar, instituții de sănătate publică și autorități de reglementare, inclusiv instituții ale statului precum Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Direcțiile de Sănătate Publică. Profesia de farmacist este una strategică și de siguranță națională pentru funcționarea sistemului de sănătate, prin competențele specifice pe care le aduce în toate etapele
circuitului medicamentului”, au transmis reprezentanții farmaciștilor, într-un comunicat de presă.

Ei au arătat că, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în perioada 2022–2025, numărul farmaciștilor a scăzut cu 1.478, în timp ce numărul farmaciilor, drogheriilor și oficinelor locale de distribuție a crescut cu 208 unități. Datele admiterii la Farmacie din anul 2026 confirmă și ele o realitate care se conturează de mai mulți ani. Facultățile de Farmacie din România înregistrează un număr tot mai redus de candidați, în timp ce alte profesii medicale continuă să prezinte un interes ridicat, au subliniat reprezentanții farmaciștilor.

Aceștia au arătat că locurile disponibile la Farmacie sunt printre puținele, dintre facultățile cu profil medical, care nu sunt ocupate integral din prima sesiune de admitere, media de promovare fiind 5.00. Potrivit acestora,  la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București, Facultatea de Farmacie a înregistrat 107 candidați pentru 114 locuri disponibile, 83 fiind admiși. 

La UMF „Grigore T. Popa” din Iași, pentru cele 124 de locuri  scoase la concurs, s-au înscris doar 23 de candidați, dintre care 14 au fost admiși, în timp ce la  UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, s-au înscris 29 de candidați, pe 30 de locuri la buget, dintre care au fost admiși 28. Totodată, la UMF „Victor Babeș” Timișoara au fost 68 de candidați pentru un total de 43 de locuri, dintre care 30 au fost admiși, iar la UMFST „G.E. Palade” Târgu Mureș au fost oferite 40 de locuri la buget (română și maghiară) și 10 cu taxă, dintre care au rămas neocupate 5 la buget și 28 la taxă.

UMF Craiova a fost singura universitate cu o competiție mai mare la Farmacie, aici concurând 117 candidați pentru 30 de locuri la buget + 55 cu taxă, locuri ocupate
aproape în totalitate, se mai arată în comunicatul de presă. În acest context, reprezentanții farmaciștilor au subliniat că aceștia prestează un serviciu public de interes și importanță națională, asigurând accesul continuu al populației la medicamente, servicii farmaceutice și consiliere profesională, inclusiv în comunitățile vulnerabile sau insuficient deservite medical.

„Expertiza farmaceutică are un rol distinct și complementar celorlalte profesii din sănătate, fiind indispensabilă pentru asigurarea calității și siguranței actului farmaceutic și medical. Mai puțini studenți care aleg astăzi Facultatea de Farmacie înseamnă, inevitabil, mai puțini specialiști disponibili mâine în toate aceste domenii. Iar atunci când una dintre verigile sistemului rămâne fără resursă umană calificată, impactul se propagă asupra întregului lanț al serviciilor de sănătate”, au transmis aceștia.

Ei au arătat că scăderea interesului pentru profesia se va reflecta inițial în zonele rurale, însă ulterior impactul va fi vizibil la nivel național: „Primele zone afectate sunt comunitățile rurale îndepărtate, unde farmacia reprezintă adesea singurul punct de acces rapid la servicii de sănătate și consiliere profesională. În multe localități, farmacistul este primul și uneori singurul profesionist din sănătate cu care pacientul intră în contact. Pe măsură ce numărul absolvenților scade și generațiile actuale se apropie de vârsta pensionării, dificultățile de recrutare se vor accentua. Ruralul va resimți primul această presiune, însă efectele se vor extinde inevitabil și în mediul urban”.

De ce nu mai aleg tinerii profesia de farmacist

Potrivit reprezentanților farmaciștilor, scăderea atractivității profesiei are cauze multiple și interconectate. Farmacistul continuă să fie insuficient integrat în politicile publice de sănătate și în strategiile de prevenție. Deși legislația a început să recunoască rolul său în activitățiprecum vaccinarea și educația pentru sănătate, multe dintre serviciile farmaceutice moderne nu beneficiază încă de un cadru funcțional, de finanțare și de recunoaștere instituțională.

Responsabilitatea profesională ridicată nu este reflectată corespunzător în nivelul de remunerare și în statutul profesiei. În multe state europene, farmacistul comunitar este un furnizor de servicii de sănătate integrat în echipa medicală, implicat în prevenție, screening, monitorizarea tratamentelor și managementul bolilor cronice. Aceste servicii sunt standardizate și remunerate prin sistemele publice de sănătate.

În România, farmacistul rămâne perceput predominant prin prisma activității de eliberare a medicamentelor, deși pregătirea sa profesională și responsabilitățile pe care le asumă depășesc cu mult această componentă. Presiunea economică asupra farmaciilor comunitare reduce capacitatea sistemului de a atrage și păstra profesioniștii de care are nevoie. Complexitatea activității, costurile de conformare și obligațiile legislative tot mai extinse nu sunt însoțite de mecanisme care să permită realizarea unei marje sustenabile pentru valorizarea adecvată a resursei umane.

„Într-un sector puternic reglementat, inclusiv din perspectiva marjelor ce nu au mai fost modificate din anul 2009, este necesară o analiză actualizată a mecanismelor care
influențează sustenabilitatea serviciilor farmaceutice și capacitatea sistemului de a menține resursa umană calificată”, au punctat reprezentanții farmaciștilor.

Cum arată viitorul pornind de la situația actuală

Potrivit lor, în lipsa unor măsuri corective, recrutarea și menținerea personalului calificat va deveni tot mai dificilă, iar impactul nu se va opri la nivelul farmaciilor. 

Spitalele vor întâmpina dificultăți în recrutarea farmaciștilor clinicieni și a specialiștilor implicați în managementul medicamentului și siguranța pacientului. Industria farmaceutică va avea acces la un număr mai redus de specialiști necesari în producție, asigurarea calității, farmacovigilență, reglementare și dezvoltarea de produse.

Sectorul de cercetare și dezvoltare va resimți diminuarea resursei umane necesare pentru inovare și transfer tehnologic. Laboratoarele de analiză și control se vor confrunta cu dificultăți în atragerea specialiștilor necesari activităților de testare și monitorizare.

La rândul lor, Universitățile vor avea la dispoziție mai puțini candidați pentru cariere academice și de cercetare, ceea ce poate afecta formarea generațiilor viitoare de profesioniști. Instituțiile de sănătate publică și autoritățile de reglementare, inclusiv ANMDMR și Direcțiile de Sănătate Publică, vor avea dificultăți în atragerea și menținerea experților.

Ce măsuri sunt necesare

Dincolo de a prezenta problemele din domeniu, reprezentanții farmaciștilor au prezentat și o serie de măsuri care ar putea contribui la creșterea interesului pentru această profesie. Astfel, ei au solicitat revalorizarea rolului farmacistului ca profesionist esențial al sistemului de sănătate și recunoașterea contribuției sale în prevenție, monitorizarea tratamentelor și educația pentru sănătate.

Totodată, au adus în discuție implementarea și finanțarea serviciilor farmaceutice care pot aduce beneficii directe pacienților și sistemului public de sănătate, precum și corelarea politicilor educaționale cu necesarul real de resursă umană din toate domeniile în care activează farmacistul. 

Alte propuneri vizează creșterea sustenabilității economice a farmaciilor comunitare, astfel încât acestea să poată atrage și păstra personal calificat; simplificarea obligațiilor administrative și operaționale care generează costuri suplimentare fără a aduce beneficii directe pacientului, precum și integrarea efectivă a farmacistului în strategiile naționale de prevenție, vaccinare și sănătate publică.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe