Citiți mai jos povestea lui Tanu: 

„A intrat în viața noastră întâmplător, când credeam că nu vom mai vrea, un timp, alt animăluț pe care să-l iubim și, apoi... Prea suferiserăm mult, cu câteva luni în urmă, când l-am pierdut pe Toiu, motanul răpus prematur de o leptospiroză. Suferința aceea ne-a reamintit de altele, anterioare, când au dispărut hamsterii sau Lucky, papagalul care la noi a învățat să vorbească și care ne distra nu doar pe noi, ci chiar și pe musafirii noștri, care nu se așteptau la aprecieri de la mogâldeața galben-verde vorbitoare, din colivie. 

Într-o iarnă târzie, în urmă cu cinci ani, ajungând acasă la o pacientă pe care trebuia să o consult și pe care de fiecare dată o rugam să își închidă în altă cameră cei doi câini și cele trei pisici din dotare, ca să ne putem concentra pe treaba pe care o aveam împreună de făcut, aflu că starea ei de sănătate a trecut pe planul doi, pentru că în noaptea anterioară tocmai salvase de la îngheț un pisoiaș eșuat în copacul din fața casei ei... Și că acesta nu e foarte prietenos primit în familia ei lărgită. 

Așa încât pe acesta nu îl putea închide laolaltă cu celelalte, în camera alăturată... Săracul pisoi era așa speriat... 

Când s-a uitat cu ochii lui verzi în ochii mei... a fost dragoste la prima vedere, reciprocă! 

Evident, am plecat cu el acasă. 

I-am fericit pe toți cu surpriza mea și, de atunci, e o bucurie continuă să facă parte din familia noastră. Nu e o rasă anume, noi îi spunem maidanez, însă este cuminte, pufos și este cel mai tandru motan. Îi place sa fie lăudat, băgat în seamă, ni se abandonează cu totul la mângâiat, periat. 

Ne dăruim iubire în fiecare clipă și nu ne imaginăm viața fără el” - Dr. Nana Pîrcălabu.