Majoritatea pacienţilor cu SM prezintă, în evoluţie, grade diferite de dizabilitate motorie sau de spasticitate. Pentru ei este indicată terapia fizică personalizată, aceasta având ca scop ameliorarea mobilităţii, întărirea musculaturii, reducerea spasticităţii, ameliorarea coordonării și a echilibrului, creșterea capacităţii de efort, ameliorarea funcţiilor cardiace și ventilatorii, prevenirea osteoporozei.

Se poate realiza prin mișcări pasive (în cazuri mai severe) sau active, de tip gimnastică aerobică sau acvatică, exerciţii de flexibilitate și de rezistenţă, alergatul pe bandă, stepper, bicicletă, înot sau dans. Dacă este necesar, se vor recomanda dispozitive adecvate deficitului motor respectiv (orteze, baston, cârje, cadru metalic, cărucior de
ambulaţie).

Dansul și terapiile ocupaţionale

Dansul a fost recent studiat pe un număr restrâns de pacienţi ca fiind o resursă terapeutică plăcută și eficientă. Conduce la creșterea forţei musculare, atenuarea ataxiei, ameliorarea mersului, a echilibrului static și dinamic, a coordonării, rezistenţei fizice, dar și a stării emoţionale, a cogniţiei, cu atenuarea depresiei și, implicit, cu creșterea calităţii vieţii.

Pentru pacienţii cu posibilităţi limitate de mișcare se poate alege, personalizat, un stil de dans precum rumba, merengue, foxtrot și vals – în poziţii închise și cu sprijin bilateral oferit de partener, iar pentru cei cu abilităţi motorii mai bune se pot asocia salsa, swing și tango.

Dansul se poate adapta, putând fi practicat și în poziţie șezândă, în cazuri cu dizabilitate mare, fiind util pentru jumătatea superioară a corpului și pentru starea psihică.

Terapia ocupaţională se bazează pe învăţarea unor tehnici de conservare a energiei și pe utilizarea unor dispozitive sau a unor trucuri prin care să poată fi suplinită o dizabilitate.

Logopedia este utilă pentru recuperarea tulburărilor de limbaj, pentru a învăţa tehnici compensatorii de articulare și sonorizare a cuvintelor, pentru întărirea musculaturii implicate în vorbire și deglutiţie, precum și pentru exersarea unor tehnici și poziţii favorabile
deglutiţiei.

Pentru durerea primară se utilizează tehnici bazate pe distractibilitate sau stimulare electrică transcutanată, iar pentru durerea secundară, căldură umedă moderată, exerciţii de întindere și masaj.

Recalibrarea cogniţiei

Fatigabilitatea, descrisă ca epuizare fizică fără o legătură directă cu efortul depus, poate fi controlată prin tehnici de conservare a energiei, metode de răcire active (pentru fenomenul intoleranţei la căldură Uhthoff – veste și pastile de răcire, aer condiţionat, băuturi reci).

De asemenea, se recomandă exerciţii fizice care, în timp, vor reduce fatigabilitatea cronică, chiar dacă pe moment aceasta pare să fie înlocuită de oboseală acută.

Stările depresive, anxietatea, scăderea stimei de sine, tristeţea și apatia beneficiază de psihoterapie prin discuţii, exerciţii, meditaţie, terapii de autocontrol etc. Asocierea acestor intervenţii cu exerciţiul fizic este, de asemenea, benefică.

 Declinul cognitiv se manifestă prin scăderea atenţiei, prin disfuncţii executive, reducerea puterii de abstractizare, scăderea memoriei de scurtă durată și a vitezei de procesare a informaţiei. Diagnosticul precoce crește eficienţa terapiilor suportive.

Acestea constau în exerciţii repetitive de recalificare cognitivă, stimulative mental, care întăresc, pe baza plasticităţii neuronale și a stimulării ţintite, ariile slăbite ale cogniţiei.

Se pot dezvolta și strategii compensatorii comportamentale, prin următoarele metode: ameliorarea organizării activităţii zilnice (crearea unei rutine, folosirea planificatorului zilnic, întocmirea unor liste, folosirea alarmei telefonice etc.), programarea activităţilor pentru a putea face faţă oboselii fizice și cognitive, rearanjarea locuinţei sau adaptarea muncii (eventual includerea într-o echipă, care să ofere
susţinere).

Dieta personalizată

Nicio dietă specială nu a demonstrat beneficii suplimentare și nu a dovedit că ar putea preveni, opri în evoluţie sau vindeca această afecţiune. Totuși, există consensul că o dietă de tip mediteranean poate avea efecte pozitive.

Aceasta trebuie să conţină toţi nutrienţii, să fie săracă în grăsimi saturate și în sare, dar bogată în fibre, în fructe și legume precum și în acizi grași nesaturaţi. Ar trebui evitate alimentele procesate și cele care conţin carbohidraţi. Este necesară o hidratare bună, cu minimum 2 litri de lichide zilnic.

Suplimentele alimentare pot fi utile numai în cazul anumitor deficite, altfel ele pot fi dăunătoare, așa încât este bine să nu fie administrate decât la indicaţia medicului. Dieta va trebui adaptată în funcţie de necesităţile energetice ale fiecărui pacient și va urmări menţinerea unei greutăţi optime. În personalizarea dietei se va ţine seama de anumite simptome prezente temporar sau permanent.

Astfel, în caz de disfagie se va modifica consistenţa alimentelor. Dacă tulburarea de deglutiţie este mai severă se va monta o sondă nazogastrică (pentru o perioadă mai mică de 30 de zile) sau se va efectua o gastrostomă pentru alimentare (disfagie peste 30 de zile).

În caz de constipaţie se va crește aportul alimentelor care conţin fibre și al lichidelor. Probioticele și prebioticele pot avea efecte benefice asupra microbiotei intestinale, iar asocierea exerciţiului fizic poate fi utilă.

În situaţia în care există incontinenţă anală se vor evita alimentele iritante, se va asocia metilceluloză pentru a crește consistenţa scaunului și se vor impune condiţii riguroase de igienă locală. \

Feedbackul comportamental poate fi util atât pentru tratarea constipaţiei, cât și a incontinenţei. Colostoma este ultima soluţie pentru disfuncţia intestinală, dacă aceasta afectează sever calitatea vieţii.

 În caz de disfuncţie a vezicii urinare de tipul micţiunilor imperioase sau incontinenţei urinare se vor evita băuturile care conţin aspartam, cofeină, alcool, acestea având efect iritant. Se va ajusta aportul de lichide în funcţie de programul zilnic, păstrându-se însă volumul de 2 l/zi.

Se vor stabili pauze programate pentru a merge la toaletă și se vor recomanda exerciţii care să întărească musculatura perineală. În caz de retenţie urinară se vor folosi metodele cateterizării aseptice intermitente sau permanente (sondă vezicală) ori metode de stimulare electrică a nervului tibial posterior sau a rădăcinii sacrate S3.

 Dacă bolnavul este deja obez, se impune găsirea motivaţiei pentru a realiza o scădere ponderală și propunerea unor ţinte realiste (de exemplu, 10% din greutatea totală). Nu sunt indicate dietele drastice, nici omiterea unor mese (acest lucru ducând la scăderea energiei), ci se recomandă controlul dimensiunilor porţiilor și introducerea unor gustări sănătoase (fructe, legume proaspete, iaurt degresat, unt de arahide) între cele trei mese principale.

Pacientul, în centrul echipei multidisciplinare

 Tratamentele alternative (acupunctura, suplimentele din plante sau produsele apicole, magnetoterapia, reflexologia) nu au efecte asupra progresiei bolii, ci doar asupra unor simptome, ele putând fi asociate tratamentelor specifice.

Pentru a gestiona competent toate aceste simptome și terapii nonfarmacologice este nevoie de o echipă multidisciplinară centrată în jurul pacientului diag­nosticat cu SM, coordonată de un neurolog, și care să cuprindă specialiști din domeniile: recuperare medicală, balneo-fizio-kinetoterapie, psihologie, logopedie, urologie, gastroenterologie, nutriţie.

Un rol important îl au și asistenţii medicali specializaţi, alături de membrii familiei pacientului. Ce ne rezervă viitorul în acest domeniu? Un răspuns ar fi folosirea inteligenţei artificiale prin intermediul roboticii medicale, exerciţiilor fizice și cognitive realizate cu ajutorul computerului, diverselor aplicaţii mobile, telereabilitării, dansului în grupuri virtuale și, probabil, încă multe altele.