Puritatea unui copil nu are filtre, iar teama „transpiră” prin porii săi și se evidenţiază prin comunicarea nonverbală (gestică, mimică, grimase, tremur, ticuri, agitaţie, paloare). În cele ce urmează prezentăm un caz al unui copil de 8 ani cu fobie accentuată la stomatolog, creată de experienţe anterioare neplăcute, și tehnicile utilizate în practica noastră.

        Vizual (obiectiv), fobia copilului a fost ușor identificată de la intrarea în cabinet, acesta trăgând de hainele mamei, ţinându-se de ușă și începând să plângă. În cazuri de acest gen abordarea trebuie să fie întâi de relaţionare și câștigare a încrederii copilului, abia ulterior de tratare efectivă din punct de vedere dentar.

Explicaţii fenomenologice

        Scopul, în această situaţie, este de a elimina teama exagerată a copilului și de a-l determina să adere ușor la tratamentele stomatologice necesare. Pentru înlăturarea fobiei de medic, copilul are nevoie de observare reciprocă pentru analizarea intenţiilor și încadrarea diferită faţă de alţi medici.

        Schema de abordare propusă este bazată pe interacţionismul simbolic, ca teorie umanistă, în mai multe ședinţe. Se dorește reinterpretarea rolului de stomatolog, schimbarea circumstanţelor interacţiunii și a rolurilor: rolul copilului să nu mai fie cel de victimă (căci de fapt așa i s-a întipărit în minte), iar al medicului să nu mai fie cel de călău, izvor de suferinţă și traumă.

        Trăirile asociate cu suferinţa (Smith, 1975) pot fi redate nu prin explicaţii convenţionale din psihanaliză, ci prin explicaţii fenomenologice. „Pe această bază durerea apare de la unicul loc alocat unor relaţii (n.red.: aici vorbim de trauma la stomatolog) din cadrul așteptărilor sociale, iar când relaţia este pierdută, trebuie să aibă loc o reconstrucţie socială” (M. Payne – Teoria modernă a asistenţei sociale).

        Teoria lui Rogers, centrată pe persoană, face parte dintre teoriile umaniste ale asistenţei sociale și consider că reduce interacţiunea medic-pacient la esenţa relaţiilor interumane: preocuparea pentru grijile, suferinţele și comportamentele celorlalţi.

        În general, actele stomatologice sunt asociate cu stimuli auditivi și olfactivi, pentru  mulţi deranjanţi (miros de dentină cariată frezată, sunetul turbinei). Peste toate acestea se adaugă factorul durere; fie el deja prezent (s-a prezentat cu durere), fie ce poate apărea în timpul tratamentului (înţepătura acului de anestezie), sau ulterior (durere posibilă după trecerea anesteziei).

        Teoria învăţării (Bandura) susţine că un comportament se poate modifica prin participare observaţională și are două etape: cea de achiziţie și de performanţă – utilă pentru îndepărtarea temerii de procedurile stomatologice și a ideii de a fi ţinut cu forţa –, și cea pentru fixarea în timp, la domiciliu, a obiceiurilor de igienă dentară și alimentare sănătoase.

        Teoria desensibilizării sistematice susţine că putem stinge un comportament nedorit, lucrând în plan imaginar. Planul imaginar este util în cazul copiilor, pentru a găsi analogii plăcute tuturor instrumentelor și materialelor folosite, pentru a crea un cadru mai plăcut și mai apropiat de imaginaţia copilului. Cea mai bună atitudine a medicului stomatolog în astfel de cazuri este să fie „sincer, empatic și cu o consideraţie pozitivă necondiţionată asupra clientului” (pacientului în cazul meu), așa cum afirmă de altfel teoria lui Carl Rogers.

Câștigarea încrederii în medic

        În prima ședinţă  a avut loc o discuţie pe hol cu copilul, la nivelul lui vizual, cu atitudine caldă și prietenoasă. Ascultarea efectivă a copilului, cu observarea mimicii, ochilor, gesturilor se numește ascultate activă (parte a teoriei centrate pe persoană a lui Rogers) și este interpretată ca mesaj. Medicul trebuie să dea răspunsuri corelate tot cu starea copilului, încercând să inducă calm, relaxare, liniște.

        Tonalitatea și timbrul vocii medicului este indicat să fie joase: rar, cu pauze, folosindu-se de comunicarea nonverbală pentru a-i întări senzaţia de liniștire. Având în vedere epoca COVID în care ne aflăm, cu purtarea permanentă a măștilor de protecţie, elementele nonverbale și paraverbale contează foarte mult. Atingerea și ţinerea de mână a copilului de către medic ar fi, de asemenea, foarte utile pentru stabilirea unei relaţii.

        Zâmbetul cald și sincer nu este întâmplător în meseria noastră, mai ales în prima ședinţă de cunoaștere cu un nou pacient, în special anxios. „Circuitele neurale, sistemul neural funcţionează în orice interacţiune în care înţelegerea și sincronizarea sunt decisive”, spune Daniel Goleman în binecunoscuta sa carte, Inteligenţa socială. El menţionează detaliat ce presupune creierul social, neuronii oglindă și rolul lor în interconectarea umană.

        Prima ședinţă a fost strict de acomodare cu mediul cabinetului și cu personalul. Unitul dentar i-a fost prezentat la modul general, fără a insista pe examinare. Intenţia primei ședinţe a fost de câștigare a încrederii în medic și iniţiere a jocului cu unele dispozitive (aspiratorul imaginat ca trompă de elefant). Această acomodare face parte din teoria desensibilizării sistematice.

        Pentru toată cooperarea sa a fost răsplătit cu un cadou. Această idee face parte din Teoria recompensei, de întărire a unui comportament pozitiv, așa cum a fost descrisă de Skinner, și are în centru ideea că învăţarea este o funcţie de schimbare a comportamentului.

        Teoriile behavioriste studiază comportamentul maladaptativ, ezitant, ce creează probleme în societate. Principiile de bază abordează comportamentul ca fiind unul învăţat (prin întărire), comportamentul nedorit (problematic), cât și schimbarea acestui comportament.

Acomodarea cu unitul stomatologic

        A doua ședinţă a avut drept scop o primă acomodare cu unitul stomatologic, poziţia în scaun și examinarea danturii împreună cu câteva manopere nedureroase. Pacienţii anxioși au nevoie de următoarele, pentru a se relaxa puţin mental: ședinţă predictibilă, feedback permanent, iluzia unui control al tratamentului și al corpului propriu (Communication Skills for Dental Health Care Providers). Copilului i-au fost descrise toate instrumentele și utilităţile lor, dându-i senzaţia reală de respect din partea unui adult. Cu răbdare, explicaţii și joacă, copilul a fost ajutat să își depășească ușor teama. Număratul în timpul lucrului, de exemplu, creează senzaţia de control al lor ca pacienţi, cu condiţia respectării promisiunii din partea medicului.

        Felicitat din nou la final și răsplătit cu cadou, copilul a fost zâmbitor și a promis că în ședinţa viitoare va încerca albinuţa (turbina).

Lucrul în plan imaginar

        A treia ședinţă a reprezentat începutul lucrului cu turbina, pentru curăţarea unei carii mici. Tot cu răbdare, lucrând în plan imaginar, cu numărarea de control, stabilirea regulii de ridicare a mâinii în caz de durere, respectarea de către medic a lor și răsplătirea copilului la final, ședinţa a fost un succes.

        De asemenea, au fost enunţate tehnici de periaj, sfaturi de alimentaţie corectă, necesitatea și importanţa controalelor, practic educaţie prin prevenţie. „Educaţia ne face oameni, (...) educaţiei i se datorează tot ce este mai bun în noi și propriu omenesc, iar societatea își găsește în educaţie mijlocul prin care pregătește în inima copiilor condiţii esenţiale ale propriei sale existenţe” (Emile Durkheim).

        Pentru a puncta procesul de achiziţie continuă, în cadrul ședinţei, copilul a avut ocazia să o vadă și pe mamă pe scaunul stomatologic, în cadrul unui periaj. Această participare observaţională ajută la fixarea noţiunilor (Teoria învăţării, Bandura). Ședinţele următoare au fost astfel facilitate și aduse pe făgașul normal.