Societatea Română de Radioterapie și Oncologie Medicală (SRROM) și
Societatea Română de Radioterapie (SRR) au organizat împreună, în perioada 19–21
octombrie, la Cluj-Napoca, un congres dedicat oncologiei, a patra manifestare științifică
în parteneriat și a 27-a reuniune a SRROM. Tema congresului, „Progrese în oncologie”,
a fost reflectată de secțiunile dedicate noutăților apărute în diagnosticarea și
tratarea celor mai frecvente tipuri de cancer.
Un curs postuniversitar organizat sub egida UMF „Iuliu Hațieganu”
și a Institutului Oncologic din Cluj-Napoca, coordonat de prof. dr. Tudor-Eliade
Ciuleanu, a oferit informații de ultimă oră cu privire la tratamentele moleculare
țintite și imunooncologie. Au fost și sesiuni pentru asistenți și tehnicieni, precum
și pentru rezidenți. Sesiunile pentru rezidenți, devenite deja tradiție, sunt menite
să încurajeze implicarea rezidenților în activitatea științifică, cele mai bune
proiecte fiind premiate cu participarea la conferințe internaționale sau cu finanțarea
achiziționării de publicații științifice.
Congresul a beneficiat și de prezența unor invitați de peste hotare,
care au împărtășit participanților din experiența lor profesională. Ferran Guedea
(Spania), a subliniat aspecte referitoare la aplicațiile radioterapiei ablative
stereotactice (SABR/SBRT), care are ca principiu aplicarea unei doze de radiație
cu intensitate crescută pe o zonă restrânsă, în vederea limitării expunerii țesuturilor
sănătoase din vecinătate. Tumorile pulmonare de dimensiuni mici, dar inoperabile,
au reprezentat prima categorie care a beneficiat de acest tip de terapie, controlul
local și supraviețuirea fiind similare cu cele constatate la pacienții operați.
Alte tipuri de cancere (prostată, hepatic, glande suprarenale), tumori mai mari,
precum și oligometastaze extracraniene și oligorecurențe în prezent sunt tratate
folosind această tehnică, iar rezultatele sunt încurajatoare.
Importanța pregătirii personalului medical tehnic a fost evidențiată
de profesorul Julian Malicki (Polonia). Potrivit acestuia, durata mai mare a școlarizării
și complexitatea sporită a curriculei de învățământ este justificată de progresul
tehnologic continuu și de rolul important al factorului uman în asigurarea unui
tratament eficient, în condiții de siguranță. Dacă deficitul în numărul sau performanța
aparatelor de radioterapie se poate rezolva în timp scurt, printr-o finanțare adecvată,
formarea persoanelor care să utilizeze această aparatură necesită timp, lucru subliniat
și de conf. dr. Valentin Cernea, prorector al UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
În acest centru universitar funcționează Colegiul de radiologie și imagistică medicală,
singurul de acest tip din România, un masterat în radioterapie urmând a fi posibil
în viitorul apropiat pentru absolvenții acestui colegiu.
Date cu privire la o entitate patologică cu o frecvență în creștere
și în zona noastră geografică, respectiv carcinomul de orofaringe asociat infecției
HPV, au fost prezentate de dr. Primož Strojan (Slovenia). HPV reprezintă cea mai
frecventă infecție transmisă pe cale sexuală, eforturile de prevenție având ca țintă
inițială fetițele, pentru scăderea incidenței cancerului de col uterin, populația
vizată fiind extinsă în momentul de față și spre alte categorii (băieți și bărbați),
pentru prevenirea mai multor tipuri de cancer asociate acestei infecții.
Manifestarea științifică de la Cluj-Napoca a prilejuit și prezentarea
primelor etape ale unui proiect inedit, realizat printr-o colaborare între UMF „Iuliu
Hațieganu” și Universitatea Politehnică București, constând în perfecționarea aplicării
termografiei în domeniul medical. Principiul de bază al proiectului îl reprezintă
identificarea zonelor cu metabolism accelerat, acelea care degajă o cantitate mai
mare de căldură, ele fiind posibile zone tumorale. Dispozitivul ar putea fi integrat
într-un sutien special conceput, pentru a detecta cancerul mamar.
Un alt domeniu ancorat în viitor a constituit subiectul prezentării
susținută de Mihai Radu, doctor în biofizică, directorul științific al Institutului
Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.
Hadron terapia (terapia cu particule), dintre care cea mai cunoscută și utilizată
este terapia cu protoni, are ca principal dezavantaj costul crescut, comparativ
cu terapia convențională, care utilizează fotoni sau electroni. Avantajele acestui
tip de terapie rezidă din concentrarea dozei de radiație în zona tumorală, minimizând
efectul asupra țesuturilor înconjurătoare și reducând astfel efectele adverse acute
sau tardive. Este indicată în special pentru cancere cu opțiuni reduse de tratament
și pentru cei la care terapia cu raze X implică un risc inacceptabil (tumori ale
ochilor, cerebrale, sau situate în apropierea trunchiului cerebral ori a măduvei
spinării).
De asemenea, terapia cu protoni poate fi folosită la pacienții care
au primit în antecedente iradiere convențională, lucru care în general limitează
o a doua terapie similară. O altă categorie de pacienți care beneficiază în mod
special de această terapie este reprezentată de copii. Acest lucru se datorează
faptului că celulele copiilor au o rată mai ridicată de diviziune, ceea ce le permite
creșterea, dar le face mai vulnerabile la iradiere. Este deci important să se reducă
zona de țesut normal expusă, pentru a scădea riscul tulburărilor de creștere, tulburărilor
cognitive, tumorilor radioinduse, afectării cardiace și a altor efecte nedorite.
La nivel mondial, în prezent există 54 de centre, din care 18 se
află în SUA și 13 în Japonia. Aceste țări au deja o tradiție în domeniu, având în
vedere că după premiera absolută din 1984 din Elveția, primul pacient tratat în
SUA a fost în 1990, iar în Japonia în 1994. Pot fi menționate însă și unitățile
mai recent deschise din Cehia (2012) și Polonia (2013). Unele centre sunt finanțate
de sistemul public de sănătate, iar altele au apărut ca urmare a investițiilor private.
În momentul de față, pacienții din România care au nevoie de acest tip de terapie
trebuie să se deplaseze în alte țări. Este nevoie atât de fonduri, cât și de personal
calificat pentru a demara un proiect similar și în țara noastră. Dialogul între
părțile implicate reprezintă primul pas pentru oferirea acestei terapii și pacienților
din România.
Pe măsură ce se fac pași noi în cercetare și se obțin noi victorii
terapeutice, se deschid și porți pentru viitoare cercetări. Pentru a asigura un
tratament personalizat, trebuie identificate cât mai exact caracteristicile tumorii
tratate atât din punct de vedere histologic, imunologic, cât și genetic. Este necesară,
de asemenea, efectuarea de studii care să preconizeze și, respectiv, să evalueze
răspunsul la terapie pentru standardizarea îngrijirilor din punctul de vedere al
costului și al eficienței.