Ultimul
mare congres neurochirurgical al anului trecut a avut loc în Kuwait, sub patronajul
Societăţii Panarabe de Neurochirurgie. Congresul vine ca o încununare a calităţii
ştiinţifice a activităţii medicale desfăşurate în Orientul Mijlociu şi
reprezintă totodată o dovadă de înaltă conduită profesională manifestată de
medicii neurochirurgi din ţările arabe.
Dintre
invitaţii de seamă ai congresului, îi menţionăm pe prof. dr. Juha Hernesniemi
(Finlanda), prof. dr. Saleem Abdulrauf (SUA), prof. dr. Maurice Choux (Franţa),
prof. dr. Ibrahim Sbeih (Iordania), prof. dr. Marc Sindou (Franţa), prof. dr.
Nabil Abd Elrahman (Egipt), prof. dr. K. Benhamouda (Emiratele Arabe Unite),
prof. dr. J. Moret (Franţa), prof. dr. F. Charbel (SUA), prof. dr. A. El-Hakim
(Egipt), prof. dr. M. Bassiony (Egipt), prof. dr. O. Al-Mefty (SUA), prof. dr.
O Krotenkov, prof. dr. L. Kostadin (Rusia) şi, nu în ultimul rând, prof. dr.
Alexandru Vlad Ciurea (România).
Subiectele
tratate în cadrul congresului au fost organizate în secţiuni majore, care au
abordat patologia tumorală neurochirurgicală, patologia vasculară
neurochirurgicală, chirurgia bazei craniului, aplicaţiile de ultimă oră ale
neuronavigaţiei, formarea tinerilor medici în domeniul neurochirurgiei,
implementarea unor tipuri noi de aborduri neurochirurgicale, chirurgie spinală,
chirurgia epilepsiei etc.
Congresul
a fost deschis în mod oficial de lucrarea semnată de prof. dr. Alexandru Vlad
Ciurea şi stud. Horaţiu Moisă, intitulată „Codul lui Michelangelo. Idei noi cu
privire la neuroanatomia ascunsă din pictura lui Michelangelo“. Prezentarea a
fost foarte apreciată de audienţă şi a stârnit multiple discuţii în rândul
neurochirurgilor, mai ales de origine arabă. Lucrarea a fost invitată de
organizatori, pe de o parte, în contextul împlinirii a 500 de ani de la
terminarea lucrărilor la Capela Sixtină şi, pe de altă parte, datorită notorietăţii
dobândite în urma prezentării la congresul mondial de neurochirurgie din
Brazilia. Autorii au pledat pentru existenţa unor elemente noi de
neuroanatomie, faţă de cele deja consacrate în literatură, şi au stârnit
imaginaţia tuturor participanţilor cu metaanaliza operelor lui Michelangelo şi
a contextului în care au apărut, dar şi prin ilustrarea clară a unor aspecte
neobservate anterior de alţi cercetători. Concluzia lucrării a fost ideea că
Michelangelo era un fin cunoscător al neuroanatomiei, iar opera sa reprezintă
un afront adus ideii „Crede şi nu cerceta“, fiind totodată un tribut adus lui
Dumnezeu şi uneia dintre cele mai mari creaţii ale sale – sistemul nervos
central uman.
Timp
de trei zile, participanţii la congres au fost protagoniştii unor dezbateri
intense cu privire la tratamentul modern al anevrismelor intracraniene,
managementul neurofibroamelor cervicale superioare, tratamentul nevralgiilor
trigeminale, tratamentul meningioamelor petro-clivale, tratamentul tumorilor
pineale etc. S-au stârnit discuţii – uneori chiar vehemente – între partizanii
embolizării malformaţiilor vasculare şi promotorii abordului microchirurgical
direct. Au impresionat, ca de obicei, cazuistica deosebită a profesorului Juha
Hernesniemi şi, în mod neobişnuit, prezentarea amănunţită a patologiei spinale,
care a reprezentat un subiect deosebit, prin procedeele inovatoare prezentate şi
prezentările excepţionale ale autorilor locali.
Congresul
a fost organizat în condiţii foarte bune, într-un centru de conferinţe modern,
iar programul ştiinţific a fost organizat optim. Este de remarcat faptul că, în
timpul şedinţelor în plen, lucrările de tip poster erau proiectate electronic
în sălile anexe.
Delegaţia
română a prezentat o serie de lucrări foarte atent urmărite, care abordează
malformaţiile arteriovenoase şi anevrismele intracraniene, lucrări de altfel
foarte bine primite.
În
concluzie, acest al IX-lea Congres panarab a reunit un număr important de
neurochirurgi care-şi desfăşoară activitatea atât în nordul Africii şi
Peninsula Arabă, cât şi în mari centre neurochirurgicale din Asia, Europa şi
SUA. Manifestarea ştiinţifică a reprezentat un excelent prilej de a aduce la zi
cunoştinţele neurochirurgicale ale participanţilor, de a observa progresele
înregistrate în domeniile neurochirurgicale majore şi a furnizat participanţilor
oportunitatea de a-şi sincroniza cunoştinţele cu metodele moderne de tratament
practicate în ţările dezvoltate. Ca de fiecare dată, neurochirurgia românească
a fost la înălţime, iar modelul de organizare este unul care, fără îndoială, va
fi folosit şi în România, în cadrul congreselor internaţionale de chirurgie ce
vor urma.
