Tulburările
psihice reprezintă 30% din povara globală a bolilor nonfatale,
informează un raport al Organizației mondiale a
sănătății (OMS). Tot OMS arată că peste 350 de
milioane de oameni din întreaga lume suferă de depresie, estimând că
în câțiva ani aceasta va fi a doua cauză de dizabilitate la nivel
global, imediat după bolile cardiovasculare. Deși sunt frecvent
întâlnite, tulburările de sănătate mintală sunt dificil de
recunoscut, diagnosticat și tratat, la acest aspect contribuind
semnificativ și stigma socială asociată acestora.
În ultimii ani se vorbește tot mai
mult despre stres, depresie și anxietate și despre managementul
acestora, condiţii cu impact major asupra calității vieții
și cu repercusiuni sociale importante. În acest context, aproximativ
500 de medici din diferite specialități medicale – psihiatrie,
medicină de familie, neurologie, cardiologie, geriatrie – și conexe –
psihologie, psihoterapie, farmacie – au participat în luna mai la a cincea
ediție a Conferinței interdisciplinare „Stresul, Anxietatea,
Depresia” (S.A.D.).
Ediția
din acest an a conferinței a avut ca teme principale depresia și
managementul de caz al pacientului psihiatric. „De multe ori, depresia nu se
vede din exterior. În realitate, este o afecțiune, o tulburare
psihică ce împiedică desfășurarea vieții normale
(...). De aceea, depresia trebuie recunoscută, înțeleasă,
diagnosticată și tratată cât mai rapid. Tratamentul trebuie
să fie personalizat, astfel încât viața pacientului să nu fie
pusă în pericol. Numărul cazurilor de depresie este în creștere
și de aceea această temă este una care ne preocupă în mod
special”, a declarat prof. dr. Mirela Manea, coordonatorul științific
al manifestării.
Interacțiunile medicației psihotrope
Interacțiunile
medicamentoase se definesc ca o modificare a acțiunii unui medicament încontextul asocierii mai multor preparate farmaceutice.
Consecințele interacțiunilor pot fi benefice – atunci când se
obține un sinergism al acțiunii sau când medicamentele asociate
își antagonizează reciproc reacțiile adverse –, dar și
nedorite. Factorii care cresc riscul apariției de interacțiuni
nedorite includ:vârstaînaintată, prezenţa
multiplelor comorbidităţi, polimedicația și
automedicația. Despre interacțiunile din grupa medicamentelor
psihotrope a vorbit prof. dr. farm. Cornel Chiriță (București).
Pacienții psihiatrici sunt mai predispuși la interacțiuni
medicamentoase, mai ales din cauza dificultăților pe care le au în
a-și urma tratamentul, existând frecvent riscul nerespectării
posologiei sau al administrării concomitente de alte medicamente ori
suplimente alimentare.
Interacțiunile
psihotropelor cu alte medicamente se pot solda uneori cu reacții adverse
grave, precum convulsiile sau tulburările de ritm cardiac, care pot pune
viața pacienților în pericol. De asemenea, există posibilitatea
ca psihotropele să influențeze acțiunea altui medicament
asociat, un exemplu elocvent fiind asocierea fluvoxaminei (un antidepresiv din
clasa inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei – ISRS) cu
clopidogrelul (un antiagregant plachetar folosit pentru prevenirea infarctului
de miocard sau al accidentului vascular cerebral). Administrarea simultană
are drept consecință imposibilitatea apariției efectului
antiagregant al clopidogrelului. Substratul farmacologic, a explicat în
continuare profesorul Chiriță, este acelacă fluvoxamina este un inhibitor enzimatic puternic al
mai multor izoforme CYP, printre careși CYP2C19. Astfel, clopidogrelul nu mai poate fi
biotransformatînmetabolitul său activ și,
astfel, efectul său farmacologic nu mai apare.
Antipsihoticele
– în special cele din generația a doua – pot produce hipotensiune
arterială prin blocarea receptorilor a-adrenergici,
existând riscul apariției hipotensiunii ortostatice la administrarea
concomitentă a medicației antihipertensive. De asemenea, la asocierea
cu benzodiazepine, se cumulează efectul hipotensiv cu efectul sedativ al
benzodiazepinelor, existând un risc crescut de sedare și de cădere.
De asemenea, literatura de specialitate a semnalat mai multe cazuri de
hemoragii în tratamentul cu medicamente din grupa ISRS, acestea putând cauza
trombocitopenie, iar asocierea cu anticoagulante, antiagregante și
antiinflamatoare nesteroidiene crește și mai mult riscul hemoragic.
Pacientul ar trebui să semnaleze de urgență orice semn de
hemoragie prelungită sau epistaxis.
Ținând cont de riscul
la care se expun pacienții psihiatrici atunci cândîși administrează mai multe medicamente, este necesară gestionarea optimă a farmacoterapiei
stabilită de medic. Automedicația cu OTC-uri (over-the-counter-drugs) sau
cu suplimente alimentare trebuie adusă la cunoștința medicului
sau farmacistului, pentru limitarea potenţialelor acţiuni nedorite.
De asemenea, atunci când este posibil, schema farmacografică trebuie
stabilită ținând cont și de riscul administrării
concomitente a mai multor medicamente.
Expertiza medicală și tulburările psihice
Expertiza
medicală a capacității de muncă este o formă de
asistență medico-socială care evaluează prin metode și
tehnici specifice capacitatea de muncă a persoanelor cu diferite
tulburări morfologice și funcționale, în scopul acordării
prestațiilor de asigurări sociale. Persoanele asigurate în sistemul
de asigurări sociale de sănătate au dreptul la concedii medicale
și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă
generată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii. Despre
expertiza capacității de muncă la pacienții cu
tulburări psihiatrice au vorbit dr. Silvia Amărășteanu,
directorul Institutului Naţional de Expertiză Medicală și
Recuperare a Capacităţii de Muncă, şi dr. Ioana Soare,
președintele asociației profesionale CMEA (Corpul Medicilor
Experți de Asigurări).
Afecțiunile
psihiatrice au o pondere importantă în patologia care generează
incapacitate temporară de muncă și invaliditate. În 2016,
acestea au reprezentat a doua cauză de invaliditate la nivel
național, după afecțiunile cardiovasculare, atrage atenția
dr. Silvia Amărășteanu. De asemenea, aceste afecțiuni pot
fi atât cauza principală care generează incapacitate de muncă
și invaliditate, dar și diagnosticul secundar asociat unei patologii
somatice: cardiovasculare, neurologice, respiratorii, digestive, oncologice,
musculoscheletale.
Aspectele de care ar
trebui să se țină cont în evaluarea pacientului cu
tulburări psihice sunt: comorbiditățile asociate,
modificările organice de personalitate și/sau diminuarea
abilităților cognitive în raport cu evoluția suferinței
principale sau a altor condiții patologice care pot fi factori de
vulnerabilitate pentru riscul de recidivă și rezistenţă
terapeutică, efectele secundare induse de medicația psihotropă,
remisiunile incomplete și simptomele reziduale care pot afecta capacitatea
de muncă.
Pensionarea
medicală (pe caz de boală) este văzută de mulți pacienți
anxioși ca o soluție a tuturor problemelor. De multe ori însă,
întreruperea activității profesionale și ieșirea din
colectiv determină o agravare a simptomelor. Despre tulburările
anxioase în expertiza medicală a vorbit dr. Ioana Soare, precizând că
această patologie generează absenteism, cu multe perioade de concediu
medical urmate de o revenire dificilă la locul de muncă. Până în
prezent, în Europa au existat doar criterii medicale pentru încadrarea într-o
categorie de handicap sau într-un grad de invaliditate. Aceste criterii se
stabilesc prin Ordonanță de guvern sau ca anexă la Legea
pensiilor și sunt publicate în Monitorul Oficial, fiind obligatorii,
publice și respectând principiul transparenței.
La
nivel european, se încearcă armonizarea criteriilor pentru pensie cu cele
pentru handicap, adaptarea lor conform CIF (Clasificarea
Internațională a Funcționalității), precum și
includerea unor criterii sociale. Se dorește, deci, transformarea lor în
criterii funcționale și sociale, în loc de a fi doar criterii
medicale. Această schimbare ar putea favoriza pacienții cu
tulburări anxioase, care în prezent sunt tratați identic, indiferent
de mediul în care lucrează sau de expunerea socială pe care o au.
Riscul suicidar la pacientul oncologic
Durerea
cronică și boala sunt factori de risc importanți pentru
comportamentul suicidar, conform unui raport OMS publicat în 2014, în care
prevenirea riscului de suicid este văzută ca un imperativ global.
Comportamentul suicidar este de două-trei ori mai frecvent întâlnit la cei
cu durere cronică, comparativ cu populația generală, se
arată în același document. Se consideră că toate bolile
care sunt asociate cu durerea, dizabilitatea fizică sau cu tulburările legate de neurodezvoltare și
distres cresc riscul de suicid. Acestea includ cancerul, diabetul și
HIV/SIDA.
Comportamentul
suicidar a fost intens studiat la pacienții oncologici, dar nu și în
România. Despre înțelegerea și prevenirea riscului suicidar la
pacienții oncologici a vorbit conf. dr. Csaba László Dégi (Cluj-Napoca),
director al Societății Internaționale de Psiho-Oncologie (IPOS).
Acesta atrage atenția că riscul unui comportament suicidar finalizat
este de aproximativ 1,5 ori mai mare la pacienții cu cancer decâtînrândul populației generale. Ideația
suicidară este frecvent întâlnită la pacienții oncologici,
primul an de la diagnostic fiind considerat critic în acest sens. În
același timp, în rândul supraviețuitorilor bolilor neoplazice,
depresia și tulburarea anxioasă sunt mult mai frecvent întâlnite,
această populație fiind foarte vulnerabilă. Aceste date se
corelează cu o altă problemă des întâlnită în România:
lipsa psiho-oncologilor și a psihologilor în general din spitalele de
oncologie.
Șomajul și strategiile de coping
Stresul
este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea unei persoane
cu situații percepute ca fiind dificil de gestionat. Copingul este
procesul prin intermediul căruia persoana încearcă să facă
față evenimentelor stresante. Strategiile de adaptare la stres
implică atât eforturi de natură psihologică, cât și
comportamentală, pe care oamenii le aleg pentru a reuși să
tolereze stresul, să-l minimizeze sau chiar să îl gestioneze în mod
eficient. Genul și trăsăturile individuale de personalitate
reprezintă variabile cu influență importantă în ceea ce
privește comportamentul și strategiile de coping.
Dr.
Elena-Nicoleta Bordea (București) a prezentat rezultatele unui studiu
transversal privind variația tipului de coping în funcție de gen la
persoanele aflate în șomaj. Șomajul poate reprezenta cel mai grav
factor de stres legat de profesie, fiind perceput ca o „criză de
viață” – percepție rezultată din pierderea resurselor
financiare necesare traiului, izolare, inactivitate și, poate cel mai important,
demoralizarea cauzată de pierderea stimei de sine și de schimbarea
statutului social. Participanții la studiu au fost 102 bărbați
și 106 femei, cu vârsta între 20 și 65 de ani, din mediul urban,
șomeri, selectați prin metoda eșantionării simple aleatorii.
Instrumentele de cercetare folosite au fost scala Brief COPE și interviul
psihiatric (pentru a vedea dacă există tulburări psihice care
necesită o atenție specială). Rezultatele studiului au indicat
că strategiile de adaptare la stres centrate pe problemă sunt
întâlnite într-o proporție mult mai mare la bărbați (61,8%)
decât la femei (38,2%), în timp ce copingul centrat pe emoție apare mult
mai frecvent la femei (68,9%, față de 31,1% la bărbați).
Copingul evitant este întâlnit mai des la bărbați – 58%,
față de doar 42% la femei.
Diferențele
individuale privind mecanismele de coping au evidențiat că persoanele
cu scoruri mari la iritabilitate, ca trăsătură, au tendința
spre forme de coping de tipul „atacului”, în timp ce persoanele cu scoruri mari
la anxietate optează mai mult pentru coping emoțional.
Depistarea precoce a demenței
Îmbătrânirea demografică reprezintă un fenomen de lungă durată – încă din secolul trecut, ponderea persoanelor vârstnice înstructura totală a populației a fost încreștere constantă. În același timp, vorbim despre
un fenomen global care,înultimele decenii, afectează majoritateațărilor lumii. Acest proces deîmbătrânire a populației determină implicații socio-economice și medicale cu
consecințe importante asupra politicilor de
sănătate şi asigurărilor sociale. Se apreciază că
50% din persoanele cu vârsta de peste 65 de ani au nevoie de îngrijiri
medicale, ambulatorii sau spitalicești.
Procesul
fiziologic de îmbătrânire antrenează o serie de modificări
morfologice și funcționale ale organismului, unele dintre acestea
putând fi detectate. Despre depistarea precoce a demenței la vârstnici a
vorbit conf. dr. Ana Capisizu, medic primar geriatrie şi gerontologie
(București). Modificările morfo-fiziologice neuronale legate de vârstă
interesează populațiile neuronale și circulația
cerebrală. Astfel, numărul celulelor neuronale scade cu 2% cu fiecare
decadă de vârstă, se observă fenomenul de apoptoză
celulară, degenerescență vacuolară, numărul corpilor
Lewy crește, iar neurofibrilele se degradează și se
demielinizează. Funcția sinaptică și cea de plasticitate se
deteriorează, ceea ce duce la scăderea vitezei de transmitere
nervoasă. Din punct de vedere clinic, aceste modificări se traduc
prin apariția de pierderi de memorie, care pot fi ușoare (fac parte
din evoluția normală, fiziologică a procesului de
îmbătrânire) sau importante, reprezentând manifestări ale bolilor ce
se încadrează însindromul demenţial.
Demențele reprezintă un grup de afecțiuni caracterizate prin deteriorare intelectuală globală, progresivă și ireversibilă, apărute ca urmare a unor modificări neuropatologice ireversibile, cu etiologie multifactorială. Simptomatologia este heterogenă și variază în funcție de regiunea afectată a creierului. Diagnosticul precoce al demenței constituie o provocare atât pentru medici, cât și pentru familie și pacienți, deoarece, în medie, durata dintre debutul primelor simptome și diagnosticul inițial este de 2,5 ani. Mai mult, numărul vârstnicilor a crescut considerabil, la fel și speranța medie de viață, iar incidența bolii este mai crescută la populația peste 85 de ani. Prin urmare, un diagnostic precoce înseamnă o inițiere timpurie a tratamentului, care poate crește calitatea vieții pacientului și diminua povara resimțită de familie. Semnele timpurii ale instalării demenței includ: schimbările bruște de memorie, pierderea interesului față de activitățile preferate anterior, probleme lingvistice, dificultăţi în îndeplinirea unor sarcini familiare, modificări în starea de spirit sau în personalitate, dezorientarea în spații familiare, comportamentul agitat sau neglijarea siguranței personale, a igienei și a nutriției.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe