Newsflash
ACTUALITATE Cultură Știri

A crescut interesul românilor pentru cărți despre sănătate

de Florentina Ionescu - ian. 20 2026
A crescut interesul românilor pentru cărți despre sănătate

Un top realizat de platforma Libris.ro arată depre noile priorități ale românilor. 5 din 10 titluri din topul general al preferințelor sunt dedicate sănătății, echilibrului emoțional și wellbeing-ului.

Datele Libris din 2025 conturează o imagine clară asupra modului în care românii își calibrează alegerile culturale într-un context marcat de presiune constantă, incertitudine și o nevoie tot mai mare de stabilitate personală. 

Analiza comportamentului de lectură la nivelul anului trecut arată că volumele dedicate sănătății, relației dintre corp și emoții și gestionării stresului ajung, pentru prima dată, în zona de consum mainstream, reflectată direct în topul general al celor mai vândute cărți, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. 

Schimbare de prioritate 

Faptul că mai multe titluri din sfera echilibrului corp-minte se regăsesc în primele poziții ale topului general, alături de literatură clasică și ficțiune consacrată, indică o schimbare de prioritate: lectura este folosită ca instrument de clarificare, reglare și decizie personală.

„În 2025, vedem că românii nu mai aleg cărțile doar pentru informare sau relaxare. Lectura este folosită pentru a înțelege cum să gestioneze mai bine stresul, corpul, emoțiile și ritmul vieții de zi cu zi. Este o alegere mult mai pragmatică și mai asumată decât în trecut”, explică Loredana Tudor, marketing manager la Libris.

Sănătatea iese din zona de nișă și intră în decizia culturală majoră

În 2025, interesul pentru sănătate nu se mai limitează la o categorie distinctă. Volume care tratează funcționarea organismului, sistemul nervos, metabolismul sau legătura dintre emoții și sănătate sunt cumpărate de același public care citește literatură clasică sau beletristică contemporană. Această suprapunere indică faptul că sănătatea devine o temă transversală, nu un interes izolat, spun reprezentanții platformei menționate. 

Titluri precum Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor, Plante tămăduitoare, Revoluția glucozei sau Creierul și misterele sufletului se află în topul general al vânzărilor, confirmând interesul crescut pentru informație aplicată, cu impact direct asupra calității vieții.

„Observăm o orientare către cărți care oferă explicații structurate și soluții concrete, ceea ce indică o nevoie reală de control și stabilitate. Această evoluție marchează o mutare semnificativă de la nutriție ca stil de viață la sănătate ca investiție personală, cu accent pe prevenție, înțelegere și decizii pe termen lung”, mai spune Loredana Tudor.


Notă autor:

Fotografie de la Andrea Piacquadio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/femeie-car-i-sta-jos-sta-a-ezat-3768127/

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe