Newsflash
ACTUALITATE Știri

Educație pentru sănătate și cursuri de prim ajutor

de Florentina Ionescu - ian. 20 2026
Educație pentru sănătate și cursuri de prim ajutor

Peste 500 de elevi din județul Hunedoara, în special din zone rurale, au beneficiat, anul trecut, de cursuri de educație pentru sănătate și prim ajutor.

Proiectul Academia „Știi Tot”, finanțat de Crucea Roșie Română din taxa de timbru de 1%, a fost implementat de Crucea Roșie Filiala Hunedoara în perioada aprilie-decembrie 2025, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Hunedoara.

Copii din 20 de sate și comune hunedorene au aflat, astfel, de la instructorii Crucii Roșii Filiala Hunedoara, informații valoroase despre prim-ajutor, alimentație sănătoasă și igienă, dar și despre bullying: cum să îl recunoască și cum să-și gestioneze emoțiile în astfel de cazuri. 

Noțiunile de prim-ajutor au fost prezentate într-o manieră adaptată vârstei copiilor, folosindu-se metode interactive și prietenoase, se arată într-o postare publicată de Crucea Roșie Română pe Facebook.

Datorită succesului de care s-a bucurat anterior, proiectul „Academia Știi Tot” a fost implementat în 2025 pentru al doilea an, consecutiv. 1.000 de elevi și-au însușit așadar, în cei doi ani de implementare a proiectului, informații valoroase ce vor contribui la dezvoltarea lor armonioasă, în condiții de siguranță. În cadrul aceluiași proiect au fost distribuite 500 de pachete cu rechizite și a fost organizată o tabără de vară, au mai precizat reprezentanții Crucii Roșii. 


Notă autor:

Sursa foto: www.facebook.com/crucearosieromana

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe