Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Universul creativ al lui Theodor Aman

Viața Medicală
Dr. Raluca BULEA vineri, 17 iunie 2022

În premieră, anul acesta vizitatorii Art Safari vor avea ocazia să se bucure de expoziţiile unor artiști de excepţie timp de aproape trei luni, și nu doar pentru zece zile, ca până acum.

Zina de Nory
Zina de Nory

Ajuns la a noua ediţie, pavilionul Art Safari ne dovedește că un proiect valoros și perseverenţa celor care l-au creat pot ajunge, cu timp și efort, să aibă anvergură naţională și să treacă de la o iniţiativă privată la recunoaștere instituţională. Premiera acestei ediţii este faptul că vizitatorii vor avea posibilitatea să treacă pragul celor cinci expoziţii ale unor artiști de excepţie din România, Spania, Israel și Germania timp de aproape trei luni, până la 7 august a.c. Urmând modelul deja consacrat la ediţiile precedente, expoziţia dedicată unui mare artist român este organizată sub genericul Pavilionul Muzeal.

Avem ocazia, de această dată, să facem o incursiune în universul creativ al unuia dintre primii maeștri ai picturii naţionale, deschizător de drumuri în ceea ce privește educaţia pentru artă, Theodor Aman.

Portretul unui artist

Intrând în prima din cele zece săli dedicate lui Aman, pășim într-un spaţiu care, datorită organizării și iluminării speciale, pare suspendat în afara timpului. Grupată în șase secţiuni care se închid ca un cerc perfect, expoziţia este un portret al artistului, dar și o cronică a modului de viaţă al societăţii noastre în intervalul de formare a statului român, începând cu perioada pașoptistă, trecând prin Unirea Principatelor, cucerirea independenţei și proclamarea Regatului României. Toate, evenimente cărora Aman le-a fost contemporan și care se regăsesc, în multiple forme, în lucrările sale.

„Scena mondenă sau stil de viaţă aristocratic românesc” ne introduce în saloanele lumii bune bucureștene din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar și în atelierul artistului, așa cum și l-a amenajat în casa pe care o cunoaștem și astăzi.

Adaptarea la spiritul vremii

Coloritul viu și minuţiozitatea detaliilor stau mărturie formării academiste a pictorului, dar lucrările din ultima parte a vieţii, scene din grădină, din parcuri ori de la Sinaia, atestă influenţa impresionistă și disponibilitatea artistului de a-și adapta modul de lucru la spiritul vremii. Portretele și naturile statice sunt deopotrivă imortalizări de persoane și obiecte, dar și ocazii de a strecura mesaje codificate și de a exersa soluţii tehnice diferite.

Natură statică cu liliac
Natură statică cu liliac

 

Ieșind din universul Capitalei, interesul lui Aman este trezit și de lumea satului, pe care ne-o prezintă într-un mod idilic, de frumuseţe pastorală, reflectând doar tangenţial greutăţile vieţii ţăranilor. În același mod, deși crescut la porţile Orientului, nu încetează să fie atras și de tematica inspirată de acesta, prezentă în expoziţie prin tablouri cu odalisce și interioare cu decoruri specifice.

Cercul se închide cu secţiunea „Scena și portretul istoric”, locul în care sentimentele patriotice ale artistului s-au manifestat atât prin omagiul adus înaintașilor (Mihai Viteazul), dar și prin redarea evenimentelor trăite, amintite anterior.

Etichete: art safari theodor aman

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.