Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  CULTURĂ  »  Cultură

Sunetele Crăciunului

Viața Medicală
Dr. Raluca BULEA luni, 13 ianuarie 2020, ora 10:07

Muzica rămâne mereu o sursă de liniște și tihnă, prilej de detașare și de bucurie a sufletului, ce ne ajută să încetinim ritmul și să ne pregătim pentru momente speciale.

Viața citadină ne oferă o multitudine de detalii în jurul nostru care să ne facă conștienți, în fiecare an, de apropierea marii sărbători a Nașterii Domnului, ajungând adesea în extrema de a ne obosi cu „prea devreme” și „prea mult”. În același timp însă, muzica ce ne vestește Crăciunul rămâne mereu o sursă de liniște și tihnă, prilej de detașare și de bucurie a sufletului, ce ne ajută să încetinim ritmul și să ne pregătim spiritual de momentul special pe care ne este dat să îl trăim, pentru a nu uita care îi este esența: iubire și iertare, apropiere de semeni, bucuria de a dărui și de a împărtăși momente alături de cei dragi.

Concertele de final de an ale institutelor culturale din București

În acest spirit au fost organizate concertele de final de an ale institutelor culturale din București, unele deja repere consacrate ale agendei de evenimente, având însă toate în centrul atenției, printr-o potriveală fericită a acestui decembrie, un instrument special, mai rar ascultat în postura de solist. Povestea muzicală a început cu tradiționalul Concert de Crăciun pe care Institutul Italian de Cultură îl organizează la Catedrala Sf. Iosif din București. Alături de Orchestra Română de Tineret ne-a încântat oboistul italian Diego Dini Ciacci, cu un program de muzică barocă și romantică, care a fost într-o sintonie perfectă cu acustica și cu ambianța specială a catedralei. Auditoriul a fost înconjurat de o senzație de pace, de desprindere de lumesc, în care gândul se îndreaptă către semnificația profundă a sărbătorilor și către modului în care ar trebui să ne purtăm față de semeni. La final, ne-am mai putut bucura de un bis de oboi și orchestră, și de o surpriză specială, câteva din cântecele de Crăciun din repertoriul internațional, adaptate pentru orchestră de coarde, o adevărată feerie de sunete, care a adus zâmbetul pe chipul și în sufletul tuturor celor prezenți.

Câteva zile mai târziu au avut loc, în spații diferite din oraș, alte două concerte care au ieșit din tiparele obișnuite. Aceeași primitoare catedrală Sf. Iosif a găzduit evenimentul pus la cale de Ambasada Spaniei la Bucureşti, cu sprijinul Asociaţiei pentru Muzică, Artă şi Cultură şi al Muzeului Naţional George Enescu. Concertul „Violoncelul, harpa şi emoţiile” susţinut de muzicienii Pedro Bonet (violoncel) şi Roxana Moişanu (harpă celtică) a adus în fața publicului o împletire de sonorități mai puțin întâlnite. Același lucru s-a petrecut și la Sala Radio, unde Ambasada Austriei la Bucureşti și Forumul Cultural Austriac au organizat concertul „Iarna”, care i-a avut ca protagoniști pe naista româncă Andreea Chira şi pe membri ansamblului austriac de coarde Kahlo. Publicul a avut ocazia să asculte, în adaptare pentru nai și orchestră de coarde, lucrări cunoscute ale muzicii baroce, precum și piese austriece și românești, menite să recreeze pe scenă atmosfera anotimpului alb și a sărbătorilor sale.

Suita de evenimente muzicale a fost încheiată de Concertul de Crăciun de la Institutul Balassi, susținut de tânărul muzician Alexandru Munteanu, câștigătorul Premiului Publicului la Festivalului Muzicii Maghiare 2019, și de invitații săi (Răzvan Păun, Maria Rădulescu, Teodora Pahonţu şi Patricia Niculae). Sonoritățile marimbei, atât de bogate în nuanțe, au sensibilizat publicul, și au reușit să aducă bucuria și așteptarea specifice Crăciunului, emoții accentuate de entuziasmul și prietenia de care au dat dovadă tinerii muzicieni pe tot parcursul serii, oferindu-ne versiunea lor a unor lucrări semnate Astor Piazzola sau Bela Bartok. Momentul final a avut o intensitate deosebită, instrumentiștii interpretând la marimbă, vibrafon și percuție o serie de colinde românești, singurele lumini din sală fiind ale unor lanterne minuscule focalizate pe partituri, de parcă s-ar fi aflat pe ulița satului, la lumina lunii, aducând vestea cea mare a Nașterii Domnului.

Pentru a aduce, în final, și câteva impresii vizuale dincolo de incursiunile sonore, vom aminti de expoziția „Acuarele” semnată de Antonio Rizzo, membru al Asociației Italienilor din România, care a putut fi vizitată pe tot parcursul acestei perioade la Institutul Italian de Cultură. Rod al pasiunii autorului pentru pictură, expoziția este un agreabil mozaic de locuri și anotimpuri, care alternează explozia de culori vii cu lucrările în nuanțe ploioase de gri, precum și vibranta voioșie a verii cu liniștea înghețată a scenelor invernale.

Etichete: concerte

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC