Newsflash
Cultură

O lecție de istorie marca Teatrul Național

de Candid STOICA - ian. 29 2021
O lecție de istorie marca Teatrul Național

Guvernul a anunţat ridicarea unora dintre restricţiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19, fapt ce va duce, între altele, la redeschiderea teatrelor. TNB a anunţat că își va redeschide stagiunea vineri, 5 februarie, cu spectacolul 1989. Jurnalul unei revoluţii.

Teatrul-Național-din-București.-Fotografie-de-Florin-Ghioca

Spectacolul are la bază reprezentaţia cu același nume, desfășurată în vara anului trecut pe terasa de sus a teatrului (Amfiteatru) și filmul video proiectat online în decembrie, anul trecut. Practic, spectacolul este o suită de mărturii pe viu a patru actori despre ziua de 22 decembrie, zi în care s-a schimbat din temelii faţa României: Ion Caramitru, Oana Pellea, Daniel Badale, Florentina Ţilea, intervievaţi de ziaristul Florin Ghioca.

Vor fi prezentate și interviuri video despre Revoluţie, Securitate, despre procesul soţilor Ceaușescu, toate realizate de același harnic ziarist, împreună cu Germina Nagâţ, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Dan Voinea (general-magistrat, procuror militar), Dennis Deletant (istoric britanic, cunoscător al regimurilor totalitare din sud-estul Europei și autor al unor cărţi și studii despre regimul comunist din România), Andrei Ursu (fiul disidentului Gheorghe Ursu), Lavinia Betea (autoare de cărţi, profesor universitar). Regia este semnată de Carmen Lidia Vidu (cunoscută ca realizatoare de spectacole experimentale), iar producător este Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Realizatorii au încercat să pună alături imaginile oficiale și pe cele private pentru a contura o imagine mai adevărată asupra Revoluţiei din 1989, pe care unii au numit-o „lovitură de stat”, iar alţii „revoltă populară”. Dacă povestirile actorilor sunt ușor melodramatice, prin natura profesiei lor, celelalte mărturii sunt seci, obiective, nehazardate, ca un proces verbal sau ca o tablă de materii. Dacă Ion Caramitru declară că regretă că a dat mâna cu Ion Iliescu, iar Oana Pellea spune clar că „era comunistă nu s-a terminat”, declaraţiile Germinei Nagâţ și ale lui Dan Voinea au un aer impersonal, ca al unor descrieri geografice. Andrei Ursu susţine că n-a fost o lovitură de stat, cum au spus atâţia contemporani ai evenimentelor, ci doar o revoltă populară.

Una peste alta, spectacolul este o bună și interesantă lecţie de istorie despre un eveniment crucial în istoria României, care începe să intre în uitare, ceea ce e de nedorit. Generaţia care s-a născut după Decembrie 1989 privește de multe ori cu stupoare orice relatare a întâmplărilor de atunci. E bine să ne reamintim întotdeauna de aceia care s-au jertfit pentru libertate. Dar oare astăzi avem libertatea pe care și-au visat-o cei care au înfruntat cu piepturile goale gloanţele? Aceasta este întrebarea pe care o ridică imperios spectacolul și pe care și-o va pune, implicit, fiecare spectator.

Foto: Florin Ghioca

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe