Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Concurs național de artă plastică și fotografie, de Ziua Mondială a Sclerozei Multiple

Viața Medicală
Dorina Novac marţi, 5 mai 2020, ora 10:36

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN) din România a lansat un concurs de artă plastică și fotografie adresat persoanelor adulte, artiștilor profesioniști sau amatori, dar și copiilor.

Cu prilejul Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple, sărbătorită în fiecare an pe data de 30 mai, APAN lansează un concurs de artă plastică (pictură, desen, acuarelă, colaj, pastel).

I Connect. We Connect

Participanții vor trebui să reprezinte în lucrarea lor tema „Conectarea (Mă conectez. Ne conectăm)”. Fiecare participant poate înscrie maximum trei lucrări.

Potrivit unui comunicat de presă, concursul se înscrie în campania globală de conștientizare a sclerozei multiple (SM), pentru a celebra solidaritatea, creativitatea și conectarea, iar participarea nu se limitează doar la persoanele afectate de scleroza multiplă.

APAN_WMSDay2020_Concurs_Conectaresite

Înscrierea se realizează prin completarea unui formular-tip, care va fi trimis, alături de lucrările de înscriere, la adresa de e-mail info@afectiuni-neurodegenerative.ro, până pe data de 27 mai 2020.

„În fiecare an, Federația Internațională a Sclerozei Multiple (MSIF) reunește comunitatea globală pentru a împărtăși povești, a sensibiliza, a sprijini și a conecta pe cei 2,3 milioane de oameni care trăiesc cu această afecțiune neurologică în întreaga lume. Campania desfășurată în acest an la nivel internațional, căreia i se alătură și Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative din România, are ca temă «CONECTAREA», atât cu comunitatea, auto-conectarea, dar și conectarea la îngrijire de calitate”, a spus Cristina Vlădău, vicepreședinte APAN România.

Perioada de înscriere este 01 – 27 mai 2020, iar câștigătorii vor fi anunțați pe pagina Facebook.com/APANRomania, pe data de 30 mai, ora 18:00.

Inima_SM

Premiile, cu o valoare totală de 7.000 de lei, vor fi oferite sub formă de vouchere la un magazin online cu produse de artă.

„Prin acest frumos și generos concurs de artă plastică și fotografie dorim să îi aducem alături de noi pe toți iubitorii și creatorii de artă, de orice vârstă. Scleroza multiplă este o afecțiune întâlnită la foarte mulți oameni, în special tineri de 20 - 40 ani, și nu trece ca o pandemie, trebuie să trăiești cu ea. (...) Este o invitație să vă «Conectați» cu noi și să participați la acest concurs prin care să ne arătați, prin lucrările sau fotografiile voastre, cum poate fi viața mai frumoasă în ciuda unor dificultăți sau cât de mult vă pasă de cei care trăiesc cu această afecțiune”, a declarat Roxana Bărbulescu, membru al juriului și critic de artă, curator, președinte al Asociației Culturale ARTAR, membru UAPR.

 

Etichete: Ziua Mondiala a Sclerozei Multiple Federația Internațională a Sclerozei Multiple afectiune neurologica concurs de arta plastica

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC