Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  REUNIUNI  »  Congrese

Tradiție în știință

Viața Medicală
Bianca URSU vineri, 13 iulie 2018
    În perioada 28–30 iunie s-a desfășurat cea de-a XIII-a ediție a Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal De Urgență Moinești (SMU). Evenimentul, devenit o tradiție a comunității medicale, a reunit peste 800 de participanți din numeroase domenii medicale, care au dezbătut noutăți în cercetările științifice. Pe parcursul celor trei zile, SMU, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Societatea Română de Chirurgie și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, a organizat prezentarea a peste 70 de lucrări științifice semnate de lectori din România, Republica Moldova, Israel și Italia. Promovarea calității actului medical reprezintă principalul factor al performanțelor și profesionalismului, afirmă prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului din Moinești.
    Multimorbiditatea în medicina internă a fost subiectul dezbătut de reprezentatul Uniunii Medicale Balcanice, dr. Camelia Diaconu (București). Prevalența multimorbidității diferă în funcție de vârstă și de statusul socio-economic, scăzând calitatea vieții și crescând riscul de mortalitate, ceea ce determină pacienții să solicite în mod frecvent serviciile medicale. Au fost analizate cazurile clinice ale unor pacienți cu profil multimorbid, concluzionându-se că, atât pentru o pacientă de 54 de ani cu diabet zaharat de tip 2, cât și pentru o pacientă cu diabet tip 2 asociat cu fibrilație atrială, osteoporoză, demență etc., este necesară aceeași schemă de tratament. Dr. Camelia Diaconu a subliniat riscul de interacțiune a diverselor tratamente la pacienții cu multiple comorbidități.
    În prezent, ventilația noninvazivă este utilizată pentru tratamentul insuficienței respiratorii acute, având scopul de a recruta teritorii alveolare noi pentru a ameliora simptomatologia respiratorie, a reduce efortul respirator, a îmbunătăți schimburile gazoase și a crește confortul pacientului. În insuficiența respiratorie acută a exacerbării bronhopneumopatiei cronice obstructive, ventilația noninvazivă trebuie luată în considerare de la debutul insuficienței respiratorii a pacientului, fiind considerată intervenție de primă linie, afirmă dr. Giorgiana Dediu (București).
    Sesiunea științifică dedicată medicilor rezidenți a inclus o competiție pentru tinerii medici, comitetul urmând să delibereze și să premieze cea mai bună lucrare prezentată. Cea mai bună prezentare a aparținut dr. Diana Belciu, medic rezident la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Rezidenta a discutat despre cazul clinic al unui pacient în vârstă de 63 de ani cu un istoric de boală cardiacă ischemică și hipertensiune arterială. Datele paraclinice au evidențiat o leucocitoză, trombocitoză și citoliză hepatică. În urma examinărilor, ecografia abdominală descria prezența unor multiple formațiuni abdominale, iar radiografia evidenția o opacitate pulmonară, ridicând suspiciunea unei tumori. În cele din urmă, pacientul a fost diagnosticat cu tumoră pulmonară stângă, tromboză și ascită. Rezidenta a fost premiată pentru prezentarea cazului, explicând în mod elaborat cum a fost gestionată situația din punct de vedere interdisciplinar, dar și în ceea ce privește strategia terapeutică.
    Deschiderea oficială a reuniunii a fost marcată de comemorarea acad. prof. univ. dr. Nicolae Cajal, prof univ. dr. Richard Constantinescu prezentând aspecte din viața profesională a academicianului. Prof. dr. Eyal Mishani (Israel) a vorbit despre rolul cercetării biomedicale în viitorul medicinei. Acesta a discutat despre viitoare colaborări între spitalul Hadassah și spitalul Moinești, menționând că este o bucurie să viziteze instituția din Moinești.
    În continuare, dr. Vasile Cepoi (ANMCS – Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate) a subliniat subiectul siguranței pacientului, care constituie o problemă de sănătate publică la nivel internațional, în condițiile în care erorile medicale reprezintă a treia cauză de mortalitate la nivel mondial. Lipsa experienței sau lipsa timpului medicului, procedurile nepotrivite, informații greșite și incomplete, dar și lipsa comunicării sunt doar câteva categorii de factori care stau la baza malpraxisului medical. Cele mai frecvente erori sunt cele legate de dispozitivele medicale, erorile de comunicare între medici și cele între medic și pacient reprezentând aproximativ 24%, iar erorile legate de medicație – 9,7%. Doctorul Cepoi a subliniat că singura modalitatea de a preveni aceste evenimente este aceea de a recunoaște și de a raporta eroarea medicală, astfel existând șansa de a învăța din greșeli.
    Dezvoltarea turismului medical în România, strategia 2017–2020 în sănătate, oxigenoterapia hiperbară și subiectul transplantului de organe în țară au fost temele unor dezbateri organizate la mesele rotunde.
    Cea de-a treia zi a reuniunii din Moinești s-a desfășurat pe două planuri, fiind constituită dintr-o sesiune științifică medicală și o sesiune științifică chirurgicală. „Cum diagnosticăm și cum tratăm sepsisul” a fost subiectul abordat de prof. dr. Ioana Grigoraș (Iași). În condițiile chirurgiei moderne, un bolnav din șase face complicații postoperatorii, 10% din acestea fiind determinate de cauze infecțioase. Dacă în anul 2000 patru până la șase pacienți din zece mureau din cauza sepsisului, campania de prevenire a jucat un rol important de-a lungul timpului, rata mortalității reducându-se semnificativ, de la 40%–50% la 15%–30%. În cadrul sesiunii, a fost prezentat un studiu care monitorizează mortalitatea pacienților în funcție de intervalul de administrare a primei doze de antibiotic de la debutul hipotensiunii în șocul septic. Potrivit studiului, fiecare oră de întârziere a administrării antibioticului în infecțiile severe crește mortalitatea cu 7,6%. Totodată, prof. dr. Ioana Grigoraș a subliniat importanța criteriilor de diagnostic în contextul în care sepsisul produce un răspuns inflamator la nivelul întregului organism. Scorul SOFA (Sequential Organ Failure Assessment) reprezintă un instrument de bază în terapia intensivă, care ajută la diagnosticarea disfuncției de organ, suma totală a acestui scor ilustrând evoluția pacientului. Atunci când acest scor crește cu cel puțin două puncte, este diagnosticat sepsisul. Această metodă de cuantificare a disfuncției de organ nu include segmentul tubului digestiv, în prezent fiind pusă problema completării scorului SOFA în acest sens. În încheiere, profesoara Grigoraș a prezentat scorul QSOFA (Quick Sequential Organ Failure Assessment), care vine ca o propunere a noilor definiții ale sepsisului.
    O altă lucrare interesantă a fost cea semnată de prof. dr. Silviu Constantinoiu (București), care a prezentat tehnicile, avantajele și dezavantajele esofagectomiei minim invazive. În prezent, cancerul de esofag reprezintă a opta cauză de mortalitate în urma unui cancer, la nivel mondial, incidența fiind în continuă creștere. Un prim avantaj al esofagectomiei minim invazive îl reprezintă faptul că acest procedeu este mai puțin traumatic, simplificând îngrijirea postoperatorie. Totodată, esofagectomia este o tehnică sigură, care reduce incidența complicațiilor postoperatorii, dar și timpul petrecut în terapie intensivă. Pe de altă parte, un dezavantaj îl reprezintă faptul că această procedură nu este una simplă și necesită o experiență vastă a medicului. Este o intervenție chirurgicală costisitoare și necesită instrumente adecvate. Tehnica hibridă cu mobilizare clasică laparoscopică cu toracotomie și anastomoză intratoracică reprezintă una dintre tehnicile prin care se poate realiza esofagectomia. În timpul prezentării au fost proiectate imagini care descriau intervenții chirurgicale de la nivelul esofagului. Profilul bolnavului cu cancer de esofag este caracterizat de un risc anestezico-chirurgical ridicat și de un status imunologic compromis, esofagectomia fiind o intervenție cu un grad mare de dificultate. 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC