Statisticile arată că cinci din zece copii cu autism pot fi complet recuperați dacă urmează terapia ABA în primii doi ani de viață.
În 2022, Asociația Autism Voice a susținut peste 750 de copii cu tulburări de spectru autist.
Asociația Autism Voice a reușit, în 2022, să ofere terapie gratuită sau decontată parțial pentru 400 de familii ai căror copii suferă de tulburări din spectrul autist (TSA). Alte 350 de familii au fost sprijinite prin proiecte specifice, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
În ultimii ani, s-a observat o mai mare preocupare și cunoaștere din partea părinților. Aceștia fac tot posibilul să înceapă terapia ABA din timp cu cei mici.
„17% dintre beneficiarii Autism Voice sunt copii cu vârste între 2 și 4 ani. Același procent este pentru copii de 4-6 ani, 23% au între 6 și 8 ani, iar cel mai mare procent este la copiii de peste 8 ani. Cu cei mai mulți dintre ei, noi am început terapia încă de la vârste fragede, când comportamentul lor poate fi modelat, iar rezultatele sunt vizibile. Intervenția timpurie în aceste cazuri este urgentă. 50% dintre copiii cu autism netratat devin adulți care vor avea nevoie pe tot parcursul vieții de sprijin. Din fericire, în ultimii ani am observat o mai mare preocupare și cunoaștere din partea părinților, care fac tot posibilul să înceapă terapia din timp cu cei mici”, a explicat Anca Dumitrescu (foto), președinte Autism Voice.
Studiile internaționale arată că dacă de la vârsta de 2 ani sau chiar mai devreme, copiii cu autism încep un program intensiv de terapie ABA, de 20 – 30 de ore săptămânal, timp de doi ani fără întrerupere, se pot obține rezultate semnificative. Astfel, 50% dintre copiii cu autism pot fi recuperați dacă beneficiază de terapie intensivă în primii ani de viață.
Până la 30% dintre copii vor fi complet independenți, iar simptomele autismului dispar, 20% vor fi independenți și vor avea o viață normală, dar vor necesita îndrumare și consiliere deoarece vor avea oarecare dificultăți de adaptare la diferite situații sociale, comportamente ciudate, dificultăți de comunicare și menținere a relațiilor cu ceilalți. Dar restul de aproximativ 50% dintre copiii cu autism vor deveni adulți care au nevoie de suport din partea familiei.
„Dacă pentru copii există soluții de recuperare, pentru cei care nu au făcut terapie la vârste fragede iar acum sunt adulți este tardiv să vorbim despre recuperarea completă. Însă, pot avea o viață ușoară, cu susținerea specialiștilor și a societății. În condițiile actuale din România, majoritatea adulților cu TSA nu pot avea joburi sau termina studiile. Pentru ei, am creat Institutul Autism Voice, sub umbrela caruia am pus bazele primelor programe de recuperare 3600, adaptate pentru această categorie de tineri și adolescenți”, a mai spus Anca Dumitrescu, președinte Autism Voice.
Institutul Autism Voice a luat naștere în noiembrie 2022, din dorința de a ajuta toate persoanele afectate de tulburările din spectrul autist din România.
Peste 40 de tineri sunt deja înscriși în programele de terapie dezvoltate de Institut - Life Autism, Social Skills Training și ABA Next Step.
„Institutul Autism Voice este un centru multidisciplinar de recuperare și cercetare a autismului, ce reunește într-un singur loc toate resursele necesare pentru recuperarea persoanelor afectate de TSA. Astfel, putem ajuta direct mai multe familii, dar și să facem cercetarea și strângerea datelor necesare pentru dezvoltarea unor politici și strategii naționale pe termen lung”, a declarat Nicoleta Mariana Orlea, director de fundraising Autism Voice.
Pentru anul 2023, Nicoleta Mariana Orlea spune că Asociația Autism Voice își dorește să ajute cel puțin 100 de adolescenți și adulți cu TSA:
„Pentru ei nu existau programe specializate, mulți stau acasă lângă părintele care le oferă îngrijire zilnică, fiind uitați de sistemul terapeutic și social. Abia îi vedem pe stradă, la un restaurant, sau făcând lucrurile simple care se cuvin oricărui adolescent sau adult, care aduc normalitate și bucurie în viață. Atât prin intermediul asociației, cât și al Institutului, putem susține terapia copiilor fie în proporție de 100%, fie 50%, alături de parteneri companii, sponsori și donatori, care cred, alături de noi, că orice copil are dreptul la viață funcțională și la o voce proprie, puternică”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe