Newsflash
OPINII

Cadoul din artă

Cadoul din artă

Sunt cel puţin trei motive convingătoare pentru a vizita Salonul de Iarnă al Medicilor.

        Despre „legătura de prietenie” dintre medicină și artă se scrie de mult și este foarte bine că este așa. Medicul, prin natura profesiei sale, este un om dăruit semenilor, este un om sensibil la suferinţele celor din jurul său. Pe unii dintre medici, natura și Dumnezeu i-a înzestrat cu abilitatea de a comunica cu alţi oameni prin diferite forme de artă. Iar artele vizuale ocupă un loc aparte în acest context. Poate că emoţiile și provocările permanente asociate inerent exercitării profesiei de medic sunt cele care aduc la saturaţie sufletele sensibile. Odată cu acest lucru vine și nevoia de exteriorizare a trăirilor, a sentimentelor copleșitoare. Un pic de talent artistic adăugat, și avem prototipul medicului artist plastician.

        Avem în istoria artelor nume de artiști plastici care erau medici. Ion Ţuculescu este un exemplu ilustrativ. De aceea, un grup de medici a fondat în anul 1955 Cenaclul de Arte Plastice al Medicilor. Asociaţia a luat numele colegului și artistului plastic Ion Ţuculescu. În grupul de fondatori se distinge doctorul Georges Dumitresco, personaj ilustru despre care s-a scris în repetate rânduri în Viaţa Medicală. În 1968, la iniţiativa profesorului Octavian Fodor și a unui grup de medici clujeni, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj a fost iniţiat Salonul de Iarnă al Medicilor. A luat astfel fiinţă un eveniment cultural care a devenit tradiţie. Din anul următor, expoziţia de pictură a continuat decenii de-a rândul în Palatul Bánffy din Cluj, clădire în care funcţionează Muzeul de Artă. Apoi, din 2019, Salonul de Iarnă al Medicilor se desfășoară în Turnul Croitorilor din Cluj-Napoca.

Avem și în luna decembrie ocazia de a ne bucura de acest eveniment. Este un prilej care nu trebuie ratat. În expoziţia cu lucrări de arte plastice expun 60 de artiști care sunt profesioniști din Sănătate. De ce este important și cu totul special acest eveniment? Sunt cel puţin trei motive convingătoare pentru a vizita Salonul de Iarnă al Medicilor.

În primul rând, vom vedea tablouri frumoase și lucrări de arte plastice care ne vor bucura sufletele. Găsim în fiecare dintre aceste lucrări expresia unor trăiri intense și exteriorizarea unor sentimente pe care artistul ne provoacă să le intuim și să le retrăim odată cu el. În mesajele tablourilor stau mai mult sau mai puţin ascunse mesaje de suflet. Unele sunt atât de intense, încât despărţirea de tablou este aproape dureroasă. Mă gândeam că ar fi extraordinar dacă am putea lua cu noi un tablou care se dovedește copleșitor din punct de vedere emoţional pentru noi. Dar, pe de altă parte, ar fi un act de egoism să-l achiziţionăm și astfel să-i privăm pe alţii de ocazia de a se bucura de el. Colecţionarii sunt până la urmă niște egoiști care nu vor să împartă cu alţii emoţiile generate de o operă de artă.

Medic și artist creator

În al doilea rând, vorbim despre artiști-medici. Este extrem de interesant și o ocazie de neratat să poţi vedea lucrări create de medici pe care-i cunoști personal sau cel puţin din relatări. Când te scufunzi în imaginea unui tablou și te lași rătăcit în sentimentele și emoţiile generate de acesta, începi să ai o înţelegere și cunoaștere mult mai profunde pentru omul medic și artist creator. Avem în astfel de ocazii posibilitatea să vedem o faţă a medicului artist pe care nu o știam înainte și uneori nici nu o puteam intui fără a-i cunoaște creaţia artistică. Nu o dată am perceput cu totul alţi ochi pe un coleg după ce i-am văzut tablourile.

Iar în al treilea rând, vizitarea unei astfel de expoziţii ne pune pe fiecare dintre noi faţă în faţă cu noi înșine. Oare este vreunul dintre noi care nu s-a imaginat niciodată cu un creion sau o pensulă în faţa unui șevalet atunci când era în faţa unui peisaj, a unei imagini, a unui personaj sau în momente de mare emoţie? Când vedem un tablou, ne raportăm în primul rând la propria noastră persoană. Căutăm să înţelegem opera de artă în faţa căreia ne găsim și căutăm căile de comunicare și simbioză cu presupusele trăiri ale artistului din momentele creaţiei. Descoperind mesajul unui tablou, ne redescoperim pe noi și ajungem să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine. Poate trăirile pe care le poate transmite un tablou nu sunt aceleași pentru toată lumea. Limbajul artelor este unul universal, dar pentru a putea fi înţeles pe deplin este nevoie de o minimă alfabetizare sufletească și emoţională.

Într-o lume în care alienarea ne apasă tot mai greu, cu toate că acum aparenţele de comunicare sunt mai la îndemână ca oricând, bucuria de a încerca un „dialog artistic” între medici vizitatori ai salonului de artă și medici creatori ai lucrărilor de artă este o oportunitate ce nu trebuie ratată. Luna decembrie este o lună consacrată sărbătorilor aducătoare de daruri. Salonul de Iarnă al Medicilor este un cadou de suflet oferit cu graţie și generozitate.


Notă autor:

În imagine: Ion Țuculescu - Autoportret (sursa: wikipedia)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe