Boala Parkinson reprezintă o suferinţă neurologică invalidantă, cu evoluţie progresivă, ce are la bază o degradare cu substrat degenerativ a nucleilor extrapiramidali de la baza creierului, al căror mediator este dopamina. Substantia nigra este principalul loc de sinteză a acestui neuromediator. Pe lângă reducerea capacităţii de sinteză a neuronilor din pars compacta a substantia nigra (în principal), are loc şi o depopulare neuronală la nivelul complexului nuclear extrapiramidal, ceea ce conferă caracterul ireversibil al suferinţei. Sinapsele interneuronale funcţionează pe baza eliberării locale a unor substanţe, varietatea acestor neuromediatori fiind destul de mare. De departe, cel mai bine sunt reprezentaţi acetilcolina, apoi serotonina, GABA, norepinefrina, enkefaline, endorfine, substanţa P ş.a.
În boala Parkinson, suferinţa afectează electiv neuronii dopaminergici extrapiramidali. Afecţiunea cunoaşte o largă răspândire, afectând predilect vârstele înaintate, dar există şi Parkinson juvenil, care poate debuta în copilărie sau adolescenţă. Principala cauză este necunoscută, dar o serie de substanţe pot acţiona cauzal. Semnalăm parkinsonismul postintoxicaţie cu monoxid de carbon, pe cel indus de unele droguri de sinteză pornind de la meperidină – de asemenea, ireversibil. Mai îngrijorător este faptul că sindromul poate fi provocat şi de unele medicamente. Industria farmaceutică, a cărei cifră de afaceri este impresionantă, îşi bazează profiturile în bună parte pe lansarea de medicamente noi, ceea ce impulsionează progresul în medicină, majoritatea studiilor vizând aspectele pozitive. Efectele adverse, de multe ori surprinzătoare şi greu previzibile, sunt constatate după o perioadă mai mult sau mai puţin îndelungată de utilizare în practică, la diferite categorii de pacienţi. Unele efecte apar doar la indivizi predispuşi genetic, aspect de care se preocupă farmacogenomica, domeniu puţin cunoscut la noi, în care prof. dr. Ion Axente Guţiu, între alţii, a avut unele contribuţii notabile. Efectele adverse sunt cu atât mai tardiv recunoscute cu cât ele apar în afara organului ţintă pentru tratament, în domeniul altei specialităţi medicale decât cea în cadrul căreia s-a făcut prescripţia. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.