Durerea nu aparţine în mod distinct unei specialităţi, toate specialităţile medicale sunt implicate în cercetarea cauzelor şi a remediilor durerii. Durerea afectează ambele sexe în mod egal şi este întâlnită la toate vârstele.
În ORL, 80% din consultaţii, urgenţe sau boli cronice au durerea ca motiv principal de prezentare la medic. 20% din localizările dureroase se găsesc în sfera ORL.
Combaterea durerii este unul dintre criteriile de calitate şi eficienţă ale unui sistem de sănătate. Măsurile de combatere a durerii trebuie să gestioneze toate tipurile acesteia, de la cea acută, din urgenţă, până la durerea din cancer, în faza sa terminală. Aşadar, ştiinţa diagnosticării şi combaterii durerii are implicit şi un rol economic şi social. După mecanismul de apariţie şi modul de manifestare, IHS recunoaşte astăzi cinci tipuri de durere:
1 Durere prin exces nociceptiv – ţesutul afectat irită nervul integru; stimulii dureroşi vin dinspre periferie – mecanismul e specific durerii acute (posttraumatic, postoperator, durerea din inflamaţii şi infecţii acute, durerea din invazia tumorală). Este localizată la structura afectată, dar poate iradia (local sau la distanţă). Tratamentul urmăreşte diminuarea sau anularea răspunsului nociceptiv – răspunde la administrarea antialgicelor de nivel 1 (paracetamol, AINS), în cazuri mai rare fiind necesare derivatele de morfină. Uneori, pot fi aplicate blocaje anestezice.
2 Dureri neuropatice: mecanismul de producere este o leziune a sistemului nervos periferic (compresiune, postchirurgical – înglobarea nervului în ţesut fibros) sau central (prin dezaferentare, se alterează controlul nociceptiv prin modificări biochimice şi neuronale – hiperalgie centrală). Durerile pot fi spontane sau provocate (trigger) şi se pot manifesta ca fulguraţii, arsuri, disestezii, furnicături, urmând topografia unui traiect nervos – nevralgiile. Se pot însoţi şi de tulburări senzitive – hipoestezie, alodinie, hiperalgezie, hiperpatie. Acest tip de dureri răspunde doar la antiepileptice şi antidepresive. Nu se indică chirurgie de secţionare.
3 Sindroamele dureroase regionale complexe (cauzalgiile): sunt mai puţin frecvente în regiunea feţei şi gâtului. Survin postchirurgical sau posttraumatic prin hiperactivitatea sistemului nervos simpatic. În regiunea feţei, cauzalgia survine la secţionarea unei ramuri terminale (suborbitar, supraorbitar). Durerea este spontană, asociată cu alodinie şi hiperalgezie în teritoriul respectiv. Se asociază cu un sindrom distrofic reflex (edem, hiperemie).
4 Sindromul dureros idiopatic: durere funcţională, fără cauză stabilită. Tabloul simptomatologic stereotip permite încadrarea într-un diagnostic: cefaleea de tensiune, glosodinia, durerile miofaciale. Bilanţul investigaţiilor – normal.
5 Durerea psihogenă: nu are suport topografic nervos. Simptomatologie polimorfă, cenestopată. Manifestări: prezenţa de tulburări anxio-depresive şi tulburări de comportament. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.