Newsflash
ACTUALITATE Internaționale

A fost descoperită o nouă cauză a astmului

de Florentina Ionescu - apr. 15 2024
A fost descoperită o nouă cauză a astmului

Recent, oamenii de știință au identificat o nouă cauză a astmului – iar de aici ar putea fi descoperit un nou unghi de abordare în ce privește tratamentul.

Chiar dacă este o boală frecvent întâlnită, modul în care debutează astmul rămâne de nepătruns. Oamenii de științăă au identificat acum o nouă cauză de la rădăcina acestei boli și – mai important de atât – este că au identificat o nouă abordare pentru a trata această boală, abordare care ar putea preveni principalele simptome, scrie New Atlas

De regulă, astmul este tratat ca o boală inflamatorie, iar factori declanșatori precum polenul sau praful declanșează inflamația în corp, care îngustează căile respiratorii și din această cauză pacientul respiră din ce în ce mai greu. 

Dar un studiu nou scoate în evidență o cauză diferită ce stă la baza astmului, iar la cauza respectivă inflamația în sine este doar un simptom. Când apare bronhoconstricția, celulele epiteliale din interiorul căilor respiratorii sunt afectate și, după un timp, mor. Cu din ce în ce mai puține astfel de celule care să acționeze ca o barieră de protecție, riscul ca pacientul să aibă viitoare atacuri de astm crește, arată sursa menționată. 

„Fără această barieră, cei care suferă de astm au o probabilitate mai mare de a dezvolta inflamație pe termen lung, de a avea infecții care cauzează tot mai multe atacuri de astm. Prin înțelegerea acestui mecanism fundamental, noi suntem acum într-o poziție mai bună pentru a preveni toate evenimentele acestea”, a declarat profesor Jody Rosenblatt, autoarea principală a studiului. 

Împreună cu colegii săi biologi, aceasta a putut vedea că de fapt constricția fizică în timpul unui atac de astm cauzează distrugerea vastă a barierei din căile respiratorii ale pacientului. 

Echipa de cercetători a făcut descoperirea aceasta în cazul șoarecilor de laborator și, mai important de atât, ei au descoperit un potențial mod de a preveni distrugerea prea multor celule. Un compus chimic, numit gadoliniu, blochează procesul (după cum s-a observat anterior), iar în acest studiu nou, cercetătorii au arătat că gadoliniul a funcționat în cazul șoarecilor pentru a împiedica lezarea celulelor și inflamația asociată cu atacurile de astm. 

Profesorul Jody Rosenblatt spune că terapiile actuale folosite în astm nu previn această distrugere a celulelor, iar inhalatoarele deschid căile respiratorii, însă echipa sa a descoperit că acest gen de medicamente (cume ste Albuterol) nu previn distrugerea celulelor și nu previn nici simptomele care urmează după un atac de astm. 

„Din fericire, noi am descoperit că putem folosi un compus deloc costisitor, gadoliniu, utilizat frecvent în imagistica cu rezonanță magnetică nuclară, pentru a împiedica deteriorarea căilor respiratorii în modelele de șoareci. (...) Prin prevenirea acestei deteriorări a celulelor, putem preveni acumularea de musculatură care cauzează viitoarele atacuri de astm”, a pus profesor Jody Rosenblatt. 

Nu există nicio garanție, însă, că aceste rezultate din studiul efectuat pe șoareci de laborator vor fi la fel și la oameni. Dar echipa de cercetători speră că noul studiu va ajuta la descoperirea unor noi tipuri de terapii împotriva astmului, terapii care să nu se concentreze doar pe tratarea simptomelor. 


Notă autor:

Sursa foto: imagine generată cu inteligența artificială (IA), la 15 aprilie, 12:53 PM.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe