Serviciul de Ambulanţă București-Ilfov (SABIF) aniversează săptămâna aceasta 114 ani de activitate.
Aproximativ 240.000 de persoane ar urma să fie incluse, în următorii cinci ani, într-un proiect naţional de screening pentru depistarea hepatitelor B și C, a anunţat dr. Speranţa Iacob, medic primar gastroenterologie la Institutul Clinic Fundeni.
Din cei 3.326 de candidaţi înscriși la examenul de admitere la UMF „Carol Davila”, un număr record, 46, au fost olimpici naţionali și internaţionali.
Diagnosticul precoce și excizia chirurgicală promptă sunt metodele care le pot oferi șanse de vindecare și de supravieţuire acestor pacienţi.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până astăzi, 30 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 49.591 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).
Un nou sondaj realizat de IRES arată că 76% dintre români sunt îngrijorați cu privire la situația generată de pandemia de COVID-19 în România.
Ministrul Sănătății se va afla împreună cu premierul României, Ludovic Orban, și alți membri ai Guvernului României într-o vizită în județul Sibiu.
La Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” a fost efectuată prima crioablație de fibrilație atrială.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că până astăzi, 29 iulie, pe teritoriul României au fost confirmate 48.235 de persoane infectate cu noul coronavirus.
Tudor Ciuhodaru, medic în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Nicolae Oblu” din Iași, propune un program național de testare pentru coronavirus, de care să beneficieze toți românii.
În contextul pandemiei de COVID-19, asistențiilor medicali și moașelor din Filiala București a OAMGMAMR li se oferă consiliere, suport psihologic și formare profesională continuă.
Cea de a patra unitate mobilă de terapie intensivă a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, în condiţiile în care în Argeş nu mai sunt locuri libere la terapie intensivă.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat mai multe măsuri privind limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus. Printre măsurile adoptate se numără și obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise.
O companie de cercetare de piață a realizat un studiu pentru a arăta care este atitudinea românilor în ceea ce privește fumatul. Studiul arată că acest obicei este o sursă de conflict în familie și la serviciu.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a avut un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a Ambulanței, marcată anual la 28 iulie.
Astăzi a fost dat publicității raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 realizat de Institutul Național de Sănătate Publică.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că până astăzi, 28 iulie, pe teritoriul României au fost confirmate 47.053 de persoane infectate cu noul coronavirus.
Marcată anual la 28 iulie, Ziua Naţională a Ambulanţei din România amintește de data la care, în 1906, a apărut prima „Salvare” din Bucureşti, din iniţiativa profesorului Nicolae Minovici, scrie AGERPRES.
La Spitalul Municipal Topliţa au fost depistate noi cazuri de infecție cu SARS-CoV-2, dintre care 13 cazuri sunt în rândul cadrelor medicale.
Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat, ieri, că a fost achiziționată o nouă unitate mobilă de terapie intensivă, care se va alătura celorlalte patru aflate în dotarea rezervei naționale de protecție civilă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe