Marcată anual la 28 iulie, Ziua Naţională a Ambulanţei din România amintește de data la care, în 1906, a apărut prima „Salvare” din Bucureşti, din iniţiativa profesorului Nicolae Minovici, scrie AGERPRES.
Proiectul de lege privind instituirea Zilei Naţionale a Ambulanţei din România, votat de Senat la 18 iunie 2014, a fost adoptat de Camera Deputaţilor la 11 februarie 2015, cu 276 de voturi „pentru”, 3 „împotrivă” şi 4 abţineri.
La 6 martie 2015, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii privind instituirea acestei zile, potrivit AGERPRES.
Cu această ocazie, de Ziua Națională a Ambulanței din România, prim-ministrul Ludovic Orban a avut un mesaj pe care l-a transmis pe site-ul Guvernului României:
„Ziua Națională a Ambulanței din România o marcăm anul acesta într-o perioadă de maximă urgență sanitară, în care lupta pentru sănătatea sau chiar viața oamenilor devine mai mult ca oricând o adevărată luptă contra cronometru. Mereu la datorie, gata să acționeze cu promptitudine și profesionalism atunci când sunt solicitați să ofere ajutor oamenilor aflați în suferință, întregul personal operativ din serviciile de ambulanță contribuie zi de zi la salvarea multor vieți.”
Ludovic Orban a amintit în mesajul său și de contextul epidemiologic actual, al pandemiei de COVID-19, și a ținut să sublinieze că cei din personalul operativ din serviciile de ambulanță au luptat ca niște eroi.
„De câteva luni, de când au apărut și în România cazuri de infectare cu noul coronavirus, activitatea serviciilor de ambulanță a devenit și mai intensă, având în vedere numărul mare de infectări. Au luptat, ca niște adevărați eroi, pentru viața fiecărui om pentru care au fost solicitați să intervină. Au fost expuși riscului de infectare, dar și-au făcut datoria cu dăruire și profesionalism. Personalul operativ din serviciile de ambulanță merită tot respectul nostru. Totodată, ne îndreptăm gândul și ne exprimăm regretul pentru cei care au fost răpuși de virusul necruțător. Vă mulțumesc în numele întregii echipe guvernamentale și vă asigur de întreaga noastră prețuire pentru ceea ce faceți pentru români”, a conchis Ludovic Orban.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe