Newsflash
OPINII

125 de ani de ICN, sărbătoriţi la București

de Roxana HAINAGIU - mai 3 2024
125 de ani de ICN,  sărbătoriţi la București

Peste 1.000 de persoane din România și din alte state vor participa la Reuniunea extraordinară a membrilor ICN. Evenimentul va fi găzduit de OAMGMAMR.

Anul acesta, în perioada 21-22 octombrie, la București va avea loc Reuniunea extraordinară a membrilor Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali (ICN). Întâlnirea va fi dedicată sărbătoririi celor 125 de ani de existenţă a acestei organizaţii de referinţă în domeniul sănătăţii globale. Organizaţia ICN, cu sediul la Geneva, adună sub umbrela sa peste 130 de membri și este cunoscută pentru reprezentarea intereselor a peste 28 de milioane de asistenţi medicali din întreaga lume. Prin activitatea sa, ICN contribuie semnificativ la îmbunătăţirea serviciilor de sănătate la nivel global. 

Reuniunea va aduce împreună delegaţiile naţionale, alături de reprezentanţi de înalt nivel din diverse instituţii și organizaţii internaţionale, personalităţi marcante din domeniul medical și politic la nivel global. Programul evenimentului cuprinde numeroase momente speciale. Între acestea menţionăm ceremonia oficială de deschidere și sesiuni plenare pe teme de actualitate, expoziţia istorică dedicată celor 125 de ani ai organizaţiei, dar și un eveniment de gală.

Omagiu asistenţilor din lumea întreagă

Evenimentul oferă un tribut rolului vital al asistenţilor medicali în bunăstarea comunităţilor și salvarea vieţii. De asemenea, urmărește să reafirme un apel pentru importanţa susţinerii constante a acestei profesii esenţiale pentru sistemele de sănătate. Cu peste 1.000 de participanţi, reuniunea va aduce beneficii semnificative de imagine și vizibilitate pentru România la nivel internaţional.

Ordinul Asistenţilor Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenţilor Medicali (OAMGMAMR), ce reprezintă peste 170.000 de membri la nivel naţional, va găzdui acest eveniment major în România. Prin această iniţiativă, organizaţia noastră își propune să readucă în atenţia publică rolul esenţial al asistenţilor medicali în dezvoltarea sistemului de sănătate la nivel local și global. Aceasta, cu atât mai mult cu cât Conferinţa aniversară de nivel înalt „A look back to lead forward” – eveniment organizat de OAMGMAMR în 2022, care a beneficiat de Înaltul Patronaj al Președintelui României – s-a bucurat de succes extraordinar și vizibilitate internaţională.

În cadrul evenimentului din acest an, peste 300 de membri ai OAMGMAMR, care ocupă poziţii de leadership în unităţi medicale din ţară, vor contribui la succesul evenimentului. Prezenţa lor la reuniune atestă OAMGMAMR ca partener de încredere la nivel naţional și internaţional.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe