Protocoalele medicale sunt considerate coloana vertebrală a calității actelor medicale. Ce a arătat practica?
Protocoalele medicale în România sunt obligatorii și sunt elaborate în toate spitalele acreditate. Implementarea lor efectivă variază considerabil în funcție de tipul spitalului, cultura organizațională și resursele existente. Personalul nu este mereu familiarizat cu conținutul acestora, sau protocoalele nu sunt adaptate specificului spitalului. În multe spitale nu există audituri clinice interne regulate pentru a verifica dacă protocoalele sunt respectate. În multe cazuri, acestea rămân documente formale, neintegrate în rutina zilnică a actului medical. Totuși, există și exemple de bune practici, unde protocoalele sunt instrumente reale de sprijin în luarea deciziilor și de control al calității.

De ce sunt aceste documente teoretice în multe spitale?
Multe spitale, mai ales cele mici sau cu resurse limitate, elaborează protocoalele doar pentru a corespunde cerințelor de acreditare, copiate din alte surse, fără a fi adaptate la realitățile instituției, ele fiind percepute ca „documente administrative”, nu ca instrumente clinice. În numeroase unități nu există o cultură a îmbunătățirii continue, nu se practică auditul clinic intern, deciziile medicale sunt luate pe bază de rutină personală sau experiență individuală, nu pe bază de protocoale. În spitalele cu deficit de personal, de echipamente sau fără linie de gardă completă, aplicarea unui protocol este fizic imposibilă (în multe cazuri dacă exista un protocol în el nu este stabilită limita de competență a spitalului sau a personalului care ar trebui să-l aplice), iar acest lucru duce la formalism. În multe unități sanitare, personalul medical nu este instruit în aplicarea protocoalelor sau nu participă la sesiuni de actualizare. În absența unui audit clinic periodic, a unor mecanisme de feedback real sau a unei corelări cu performanța profesională, respectarea sau ignorarea protocoalelor nu are consecințe concrete pentru medici sau echipe, prin urmare, sunt ignorate.

Care sunt riscurile aplicării deficitare a protocoalelor atât pentru spital, cât și pentru pacient?
Dacă ne referim la pacient, discutăm despre riscul de erori medicale, scăderea calității actului medical și a îngrijirii, întârzierea tratamentului optim, apariția complicațiilor și creșterea duratei de spitalizare, lipsa informării corecte și alterarea consimțământului. Dacă ne referim la personalul medical și unitatea sanitară, discutăm despre risc juridic și medico-legal crescut, afectarea imaginii și încrederii publice, scăderea performanței instituționale, variabile și variații în îngrijirea acordată pacienților, risipa de resurse și costuri inutile, demotivarea și conflictul în echipa medicală.

Diferențe între teorie și practică

În cariera dv., ați identificat și discrepanțe între teoria protocolului și realitatea din spital? 
Da. De exemplu, deși în protocolul de prevenție a infecțiilor asociate asistenței medicale spitalul are procedură scrisă pentru igiena mâinilor, izolare, utilizare echipament de protecție, în practica din teren am remarcat că dozatoarele cu soluție hidroalcoolică lipsesc, sunt goale sau nu funcționează în multe secții, nu se poate realiza trasabilitatea instruirii personalului, iar în unele unități de Terapie Intensivă protocolul se respectă doar parțial (ex. vizitatori fără echipament complet). Un alt exemplu este legat de protocolul de administrare a antibioticelor: în teorie, administrarea trebuie să fie conform antibiogramei, cu justificare clinică în foaie și reevaluare la 48–72 de ore. În practică, prescripțiile se fac „profilactic” sau la cererea familiei. În foaie nu există notări privind motivul inițierii și durata planificată a administrării sau nu se consemnează motivul schimbării unui anumit antibiotic, farmacia nu are acces ușor la protocoalele actualizate, iar circuitul cererilor este birocratic.

Care considerați că sunt soluțiile pentru îmbunătățirea implementării protocoalelor medicale?
Îmbunătățirea implementării protocoalelor medicale este esențială pentru creșterea calității îngrijirii, reducerea riscurilor și eficientizarea activității spitalelor. Soluțiile propuse sunt practice, pot fi adaptate resurselor locale și necesită susținerea managementului spitalului și a echipei medicale: implicarea activă a personalului medical în elaborarea și adaptarea protocoalelor; formarea profesională continuă și instruiri aplicate; integrarea protocoalelor în dosarul medical și în activitatea de zi cu zi; audituri clinice interne regulate, monitorizarea indicatorilor de rezultat asociați protocoalelor –  acești indicatori sunt concludenți pentru activitatea clinică; crearea unei culturi organizaționale bazate pe calitate și responsabilitate, prin încurajarea raportării greșelilor și near-miss-urilor ca oportunități de învățare; evitarea culturii punitive și înlocuirea ei cu feedback și sprijin educațional.