Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București a primit o nouă donație de echipamente și medicamente pentru diagnosticarea și tratarea tuberculozei de la Biroul de țară al OMS din România.
În ciuda progreselor înregistrate de-a lungul timpului, tuberculoza (TB) este în continuare o problemă de sănătate publică în România. Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, țara înregistrează în continuare cel mai mare număr de cazuri noi de TB și de recidive din Uniunea Europeană.
În acest context, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, biroul de țară al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în România a facilitat o nouă donație de echipamente și medicamente către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București.
„Eradicarea tuberculozei în România necesită un angajament susținut, o capacitate clinică puternică și acces echitabil la diagnostic rapid și tratament eficient. Această donație reflectă parteneriatul nostru continuu cu Ministerul Sănătății, Institutul „Marius Nasta” și partenerii internaționali pentru consolidarea răspunsului național la tuberculoză. Împreună, putem accelera progresul României către eliminarea tuberculozei ca amenințare la adresa sănătății publice”, a declarat dr. Uldis Mitenbergs, șeful Biroului de țară al OMS în România.
Donația, evaluată la peste 280.000 de dolari, și realizată grație finanțării oferite de Fundația Asia-Europa (ASEF) în numele Guvernului și poporului japonez, include cartușe pentru teste de diagnosticare a TB, echipamente de bronhoscopie și medicamente moderne pentru tratamentul tuberculozei multidrog-rezistente.
„Donațiile au consolidat semnificativ capacitatea noastră de a diagnostica și trata tuberculoza. Testarea GeneXpert a îmbunătățit detectarea rapidă și sensibilă a tuberculozei și a permis identificarea mai timpurie a rezistenței la rifampicină, permițând pacienților să înceapă tratamentul cel mai adecvat cu câteva săptămâni mai devreme decât în cazul metodelor convenționale și reducând tratamentul empiric inutil. Cu acest sprijin, peste 18.000 de persoane cu suspiciune de tuberculoză din toată țara au beneficiat de testare moleculară în timp util și de acces mai rapid la diagnostic și îngrijire”, a declarat prof. dr. Gheorghe Popescu, managerul Institutului „Marius Nasta”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe