În lumea de azi, în care globalizarea este cuvântul de
ordine, vizibilitatea unei universităţi este dată inclusiv, dacă nu chiar mai
ales, de relaţiile sale internaţionale. Nu putem vorbi de o dezvoltare ştiinţifică
şi didactică fără acorduri internaţionale interuniversitare. Universitatea de
Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, cea mai veche instituţie de învăţământ
superior medical din România, are acorduri cu aproximativ 70 de universităţi
din străinătate, majoritatea (57) provenind din ţări membre UE. Activitatea de
relaţii internaţionale şi cooperare europeană este coordonată de prof. dr. Ion Fulga, prorector.
Interviu cu prof. dr. Ion Fulga, prorector pentru cooperare europeană şi
internaţională la UMF „Carol Davila“ Bucureşti
– UMF
„Carol Davila“ era recunoscută pentru numărul mare de studenţi străini pe care îi
şcolariza. Care este situaţia în prezent?
– Universitatea noastră este cea mai veche,
cea mai mare şi, ne place nouă să spunem, cea mai bună universitate de medicină
şi farmacie din România. Noi pregătim aproximativ jumătate din medicii României.
Avem în jur de 9.500 de studenţi şi 1.600 de cadre didactice, repartizaţi pe
cele patru facultăţi: Facultatea de Medicină (aproximativ o mie de cadre
didactice şi cam 800 de studenţi pe an), Facultatea de Stomatologie (300 de
cadre didactice şi cca 300 de studenţi pe an), Facultatea de Farmacie (în jur
de 100 de cadre didactice şi cca 300 de studenţi pe an) şi Facultatea de Moaşe şi
Asistenţă Medicală, cea mai nouă creaţie a universităţii noastre (deocamdată, în
jur de 60 de cadre didactice şi cca 300 de studenţi pe an). Avem 2.000–2.500 de
studenţi străini care studiază în limba engleză. În fruntea listei ţărilor din
care provin aceştia se află Israelul, cu peste 500 de studenţi, apoi Grecia
(200), Turcia (100), Republica Moldova (80), Germania, Italia, Marea Britanie,
SUA şi Canada. Avem studenţi şi din Africa – Nigeria, Maroc, Camerun, Egipt,
Kenya, Coasta de Fildeş, Algeria, Angola –, din Asia – Siria, Iordania (100),
Liban (60), Irak (100) şi Thailanda (30–40).
– Prorectoratul
trebuie să menţină şi să dezvolte acordurile interuniversitare cu alte ţări. Ce
presupune această activitate?
– Este vorba de acorduri care urmăresc
dezvoltarea în comun a unor programe de cercetare – aici colaborăm foarte bine
cu profesorul Dragoş Vinereanu, prorector pe probleme de cercetare ştiinţifică
–, dezvoltarea în comun a unor programe de învăţământ – lucrăm foarte bine cu
prof. dr. Ecaterina Ionescu, prorector pe probleme de învăţământ universitar de
licenţă şi de master – şi tot aşa. Dacă vreţi, rolul nostru fundamental este să
facilităm colaborările membrilor comunităţii noastre academice cu omologii lor
din străinătate pentru dezvoltarea de programe în comun, schimburi de cadre
didactice şi de studenţi.
– În
ce constă, de exemplu, un program de învăţământ în comun cu o universitate din
afara ţării?
– Programul Erasmus, de pildă, înseamnă
schimburi de studenţi şi cadre didactice. Este un program relativ pretenţios,
pentru universităţile partenere trebuie să se recunoască la un asemenea nivel încât
notele acordate studenţilor noştri de universitatea din străinătate să fie
acceptate de noi ca atare, şi invers; iar cadrele noastre didactice să meargă să
predea la universitatea parteneră în locul omologului lor de acolo şi invers.
Este o recunoaştere reciprocă şi completă. Nu se duce, spre exemplu, un cadru
didactic de la noi să predea ce vrea el, ci doar ceea ce urmează a fi predat în
perioada respectivă la acea universitate. În fiecare an, 40–50 de studenţi
pleacă să studieze între trei şi douăsprezece luni la universităţi în principal
din Europa, iar noi primim în jur de 15–20.
Probleme
cu limbajul
– Cu
siguranţă, vă loviţi şi de anumite probleme în această activitate. Care sunt şi
ce faceţi pentru a le depăşi?
– Acreditarea internaţională este una dintre
probleme. Pentru a extinde bazinul de recrutare de studenţi, apelăm la site-uri
internaţionale de promovare academică, unde studenţii îşi spun opţiunile, iar
site-ul selectează automat universităţile pe care le are la dispoziţie. La
universitatea noastră, în jur de 70% din totalul studenţilor străini provin mai
degrabă din ţări europene occidentale, restul din ţări orientale. Unele ţări
orientale au apelat la promovare pe sistem tipărit. Iar dacă o editură din
India, de exemplu, doreşte să elaboreze o carte cu toate universităţile
occidentale, bineînţeles că avem şi noi o pagină în favoarea universităţii
noastre. La ei contează mai mult hârtia decât internetul, deşi indienii sunt
foarte buni la informatică, pe plan internaţional. Nu merg repede aceste promovări.
De exemplu, actualul rector, acad. Ioanel Sinescu, şi-a început activitatea de
rector cu primirea unei delegaţii din Japonia – au venit ataşatul cultural al
Japoniei şi decanul facultăţii din Nagoya, în ideea strângerii relaţiilor
dintre noi. Trei ani au durat tratativele. Ne-au spus că le este greu să înveţe
limba română şi vorbesc foarte greu engleza. Limba este întotdeauna o problemă în
aceste schimburi internaţionale. Programul Erasmus, de exemplu, impune ca
studentul să cunoască limba ţării în care se deplasează: cu italienii şi
spaniolii este foarte uşor, în schimb nu sunt studenţi care să vorbească
finlandeza, greaca, bulgara, maghiara. Găsim însă studenţi care vorbesc turca,
aşa încât în Turcia trimitem studenţi în cadrul acestor programe. Nici cu deplasarea
cadrelor didactice nu este simplu, pentru că în cadrul programului Erasmus, de
exemplu, trebuie să predea în locul cadrului didactic de acolo şi să-şi
coordoneze programul în acest sens. Şi cum fiecare are agenda lui, uneori e
dificil de găsit elemente comune.
– Trebuie,
din câte am constatat, să coordonaţi programele UE, precum şi alte programe
internaţionale la care universitatea a aderat şi să desemnaţi reprezentanţii pe
facultăţi. Reuşiţi să faceţi asta?
– Până anul trecut erau mai multe programe
ale UE: Leonardo da Vinci, Socrates ş.a. De anul trecut însă, UE a decis să înglobeze
toate aceste programe în unul singur – Erasmus plus –, mărind, totodată, şi
fondurile cu aproape 50%. În România, totul se desfăşoară sub egida Agenţiei Naţionale
Erasmus (n. red.: agenţia naţională pentru programe comunitare în domeniul
educaţiei şi formării profesionale), la fiecare universitate existând câte un
reprezentant – prorector pe relaţiile internaţionale (la “Carol Davila“ sunt
eu) – şi câte un coordonator pentru fiecare facultate. Pentru facultatea noastră
de medicină, coordonator este prodecanul, conf. dr. Florin Filipoiu.
– Cum
sunt alocate fondurile?
– Programul este coordonat de Agenţia Naţională
Erasmus, iar noi, universităţile, încheiem un contract anual prin care ne angajăm
la un număr de deplasări, un număr de programe şi cu o anume finanţare. Banii
sunt acordaţi de agenţie în funcţie de progresele universităţii respective. Cu
cât a fost mai mare progresul în anii anteriori, cu atât cresc şansele să se acorde un scor
suplimentar pentru contractele viitoare. Şi, în funcţie de suma alocată, noi ne
facem programele. Sigur că trebuie să raportăm la Agenţie fiecare deplasare,
suma cheltuită de fiecare student şi de fiecare cadru didactic. Agenţia alocă
banii şi controlează buna lor cheltuire, prin inspecţii periodice.
– Despre
ce sume este vorba la universitatea dv., de exemplu?
– Sumele nu sunt mari: în jur de 100.000 de
euro pe an, care ne permit să-i menţinem pe cei 40–50 de studenţi în program.
Aceleaşi
cursuri în altă limbă
– Cum
pot accesa studenţii bursele Erasmus?
– Organizăm un concurs pentru acordarea
acestor burse în luna martie. Scoatem la concurs posturile disponibile la
universităţile cu care avem contractele. Nu trimitem niciodată în străinătate,
la cursuri, studenţi din anul întâi şi şase, pentru că în anul întâi este
perioada de adaptare a studentului, iar în anul şase studentul trebuie să îşi
facă lucrarea de diplomă, şi doar aici poate să şi-o facă, pentru că sunt diferenţe
mari între universităţi.
– Dacă
sunt aşa mari diferenţe, nu înseamnă că în perioada cât studentul participă la
program va pierde cursurile în desfăşurare la facultatea de unde provine?
– Există, într-adevăr, diferenţe foarte mari
între programele de învăţământ ale universităţilor de medicină din Europa, dar,
când trimitem un student în străinătate, avem grijă ca el să urmeze acolo exact
aceleaşi cursuri pe care le-ar urma aici, dacă n-ar fi plecat. Încheiem un
contract – un learning agreement – prin care universitatea gazdă se obligă
să-i ofere studentului exact aceleaşi cursuri pe care le-ar fi făcut aici,
chiar dacă ele nu se fac în anul în care este înrolat studentul. Şi noi facem
la fel pentru studenţii care vin la noi.
– Cum
diseminaţi în universitate informaţiile privind echivalarea diplomelor de
studii în alte ţări?
– Pe site-ul nostru există o rubrică numită Relaţii internaţionale, unde avem
trecute toate contractele internaţionale cu alte universităţi, inclusiv cu
link-uri către universităţile respective. De asemenea, există, tot acolo, întreaga
legislaţie internaţională, documentele necesare pentru deplasările în străinătate,
modalităţile de echivalare a notelor, a diplomelor. Mai există un link către o
structură, CRID (Centrul de informare regională şi documentare), care se ocupă
de echivalarea diplomelor studenţilor ce vin în universitatea noastră prin alte
programe decât Erasmus. Această activitate nu ţine de prorectoratul nostru, dar
colaborăm bine cu CRID şi cu Biroul pentru studenţii străini. Avem şi o rubrică
de oportunităţi: congrese, cursuri internaţionale, burse oferite de diverse ţări.
În limita posibilităţilor, sprijinim şi noi membrii comunităţii academice, prin
finanţarea cheltuielilor unei deplasări în scop ştiinţific, pe an, de persoană:
fie taxa de deplasare, fie cea de cazare, diurnă.
Diplome
certificate pentru SUA
– V-aţi
implicat în implementarea vreunei reglementări UE?
– Bineînţeles. Directiva 36/2005, de
exemplu, de recunoaştere a titlurilor şi profesiilor în UE. Ca stat membru avem
obligaţia să respectăm această directivă, dacă dorim ca universitatea noastră să
fie recunoscută în UE. Acolo sunt foarte multe prevederi de care şi noi ţinem
seama: număr de ore, de ani, structura programelor de învăţământ. În plus, ni
se solicită diferite documente, pe care le eliberăm în mod corespunzător:
adeverinţe privind structura programelor de învăţământ, numărul de credite
pentru fiecare materie, sistemul de notare. Asemenea recunoaşteri de diplome
funcţionează foarte bine între noi, SUA şi Canada. Diplomele universităţii
noastre sunt recunoscute în SUA şi Canada, însă ei doresc ca fiecare diplomă să
fie certificată de noi, ca fiind validă. Doar în SUA sunt vreo 150 pe an.
– Cum
aţi cota UMF „Carol Davila“ pe plan internaţional?
– Eu cred că universitatea noastră are o bună
vizibilitate internaţională. Avem studenţi care provin din 70 de ţări ale
lumii, 700 de membri ai comunităţii academice pleacă în fiecare an în străinătate.
Avem o competiţie mare la modulul de limbă engleză, în fiecare an am fost nevoiţi
să organizăm concurs de admitere. Printre ţările care trimit cei mai mulţi
studenţi la universitatea noastră sunt ţări dezvoltate din punct de vedere ştiinţific
şi academic, ţări în care există facultăţi de medicină serioase. Avem statutul
unei universităţi internaţionale al cărei absolvent este pus în situaţia de a-şi
alege ţara în care va profesa, fără niciun fel de precondiţii.