Compartimentul dedicat pacienților septici din Clinica de Ortopedie-Traumatologie „Alexandru Rădulescu” a primit ieri, 6 iulie, primii pacienți, marcând astfel debutul activității medicale.
O nouă intervenție de protezare de șold, de data aceasta la un pacient în vârstă de 91 de ani, a avut loc zilele trecute la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
Reprezentanții Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara au anunțat că mai multe cadre didactice universitare au contribuit la elaborarea noului tratat.
Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București – ASSMB a anunțat astăzi că medicul Cristian Ioan Stoica nu mai este manager interimar la Spitalul „Foișor”.
Ca medic ortoped, dr. Cezar Stoicea operează, alături de colegii săi, multe persoane cu obezitate. Prea multe, spune el, uimit că nu se mișcă mai bine lucrurile pentru a preveni această problemă de sănătate, care complică intervenţia și î
Tehnologiile tot mai performante contribuie semnificativ la rezolvarea cazurilor din ce în ce mai complexe care ajung pe masa chirurgilor ortopezi. Cu ce costuri? Uneori, foarte mari, ne spune dr. Dan-Nicolae Popescu, șef secţie Ortopedie I la SUUB.
Ca și în teribila triadă, o luxaţie asociată cu două fracturi osteocondrale ale extremităţii articulare a ulnei impune un tratament în limitele urgenţei ortopedice, care are ca scop reducerea anatomică și stabilizarea festă a fracturilor, refacerea ligamentelor atunci când este cazul, pentru a asigura mobilizare precoce și a recupera integral mobilitatea cotului.
SUUMC găzduiește joi, 15 septembrie, în intervalul orar 09:00 – 16:00, „Attune Roadshow 2022”, un training profesional dedicat personalului medical din domeniul ortopedie-traumatologie.
Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale a anunțat că o procedură extrem de complexă, de refacere a aparatului extensor de la nivelul genunchiului, a fost realizată la un spital din Timișoara.
Echipa Spitalului Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” a transmis o informare în care explică faptul că ieri s-a impus necesitatea evacuării secției ATI pentru derularea unor operațiuni de curățenie înaltă.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au explicat că au fost nevoiți să suplimenteze ieri numărul de paturi pentru pacienții care au fost confirmați cu infecție COVID-19.
Doi specialiști în chirurgia artroscopică au realizat recent, la Spitalul Județean „Dr. Constantin Opriș” Baia-Mare, o intervenție complexă de reconstrucție de ligament încrucișat anterior a genunchiului.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe