Începând cu luna februarie 2022, tratamentul pentru pacienții cu diverse forme de hepatita C și ciroză hepatică cu virus C este asigurat prin derularea unor contracte cost-volum–rezultat încheiate de CNAS.
Ministerul Sănătății îndeamnă persoanele cu simptomatologie sugestivă pentru infecția cu SARS-CoV-2 să se adreseze cabinetelor medicilor de familie pentru testarea COVID-19.
Medicina nu mai este văzută ca o meserie deosebită, este de părere dr. Florin Neagoș, medic primar Medicină Internă la a Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa (SJUB).
Dosarul Electronic de Sănătate, care cuprinde istoricul medical al persoanelor pe baza documentelor emise de medici, a redevenit funcţional, a anunțat, miercuri, CNAS.
Spre sfârșitul acestei luni va avea loc Conferința Națională de Farmacie, un eveniment cu dublă creditare, pentru farmacişti şi medici.
Adrian Gheorghe a făcut bilanțul activității sale după 8 luni la șefia CNAS. Acesta a precizat că nereușitele acestui mandat sunt ale sale, iar reușitele sunt în primul rând ale instituției.
În ultimele 3 zile, platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS) a înregistrat unele disfuncționalităţi care au fost investigate şi s-au luat masuri pentru remedierea lor, a anunțat CNAS.
Ministerul Sănătății și CNAS au anunțat, vineri, măsuri pentru ca pacienții cu arsuri grave să beneficieze de concedii medicale pe toată perioada de tratament, inclusiv pentru perioada de recuperare.
Au mai rămas trei săptămâni în care cei interesaţi pot transmite la CNAS propuneri pentru elaborarea unui nou model de contract-cadru şi a normelor de aplicare ale acestuia, au anunțat reprezentanții Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Până în prezent, 19 posturi de director general din casele de asigurări de sănătate au fost ocupate în urma concursurilor organizate de CNAS.
CNAS a realizat „Ghidul asiguratului”, care ajută publicul să înțeleagă și să cunoască mai bine serviciile oferite în cadrul sistemului social de asigurări de sănătate, precum și modul de funcţionare a acestui sistem.
Medicina dentară din România a primit doar 0,33% din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în 2020, deși incidența cariilor dentare este de 99%.
CNAS a anunţat că a demarat, împreună cu Ministerul Sănătăţii, un proces amplu de analiză şi consultare privind elaborarea unui nou model al contractului-cadru.
Începând cu luna aceasta, pacienții cu boli cronice, care nu se pot deplasa la cabinetul medicului de familie, pot beneficia de o consultație la domiciliu pe lună.
Începând din această lună, investigațiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultațiilor de prevenție, acordate pentru toate categoriile de vârstă, se decontează.
CNAS a anunțat că, în perioada următoare, organizează noi concursuri pentru ocuparea tuturor posturilor de conducere, din cadrul caselor de asigurări de sănătate din subordine, care nu au fost ocupate prin concurs.
De la1 iulie, pacienții pot primi consultații la distanță pentru afecțiuni cronice și pentru boli cu potențial endemoepidemic, care necesită izolare.
De la 1 iulie, asigurații asimptomatici cu vârsta de peste 40 de ani pot beneficia de un pachet anual de prevenție comprehensiv, furnizat de medicul de familie la care sunt înscriși, a anunțat CNAS.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a transmis, joi, precizări privind modalitatea de calcul a tarifelor decontate pentru servicii de spitalizare a cazurilor acute.
Potrivit noului contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale, va crește ponderea serviciilor de asistenţă medicală primară și ambulatorie.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe