Newsflash
Știri

CNAS, despre disfunctionalităţile în platforma informatică a asigurărilor de sănătate

de Dorina Novac - mar. 9 2023
CNAS, despre disfunctionalităţile în platforma informatică a asigurărilor de sănătate

CNAS a transmis, miercuri, precizări privind sincopele apărute în funcționarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate semnalate în ultimele zile.

CNAS

„Din analiza internă efectuată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) reiese că există unele disfuncționalități  ale Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI) în  accesarea aplicaţiei de interogare a calităţii de asigurat, mai ales pe platforma informatică publică.  Începând cu data de 6 martie 2023, conducerea CNAS a solicitat dezvoltatorilor de soft, în baza contractelor de mentenanță încheiate cu aceștia, remedierea de urgenţă a problemelor care au condus la aceste disfuncţionalităţi”, transmit reprezentanții CNAS.

Citește și: SNMF solicită introducerea formularelor electronice în locul tipizatelor pe suport de hârtie

Până la remedierea situației, CNAS roagă furnizorii de servicii medicale să verifice calitatea de asigurat în aplicațiile proprii şi nu în platforma informatică publică.

„SIUI este de mulți ani un sistem informatic subdimensionat, construit la nivelul anului 2008. Creșterea exponențială a volumului de date medicale procesate, mai ales în prima parte a lunii când furnizorii de servicii medicale transmit raportările lunare, sunt cauze care conduc la  disfuncționalități ale sistemului, așa cum se întâmplă și în aceste zile”, se arată într-un comunicat. 

CNAS a făcut toate demersurile necesare pentru accesarea finanțării europene necesare pentru redimensionarea sistemului și îmbunătățirea funcţionării aplicațiilor sale.

„Până la implementarea proiectelor de redimensionare și retehnologizare a întregii platforme informatice, sistemul de stocare și prelucrare a datelor va fi lărgit astfel încât să putem îmbunătăți timpii de operare la nivelul utilizatorilor finali. Conform prevederilor legale recomandăm furnizorilor de servicii medicale ca, până la remedierea disfuncționalităților, să înregistreze serviciile prestate în modul off-line”, se mai arată în comunicat.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe