Succesul unei intervenţii chirurgicale pentru corectarea unei malformaţii congenitale cardiace nu ar fi fost posibil fără o injecţie cu celule stem, care a permis refacerea funcţiei inimii.
Darvadstrocel este prima terapie cu celule stem aprobată pentru tratamentul fistulelor anale la pacienții adulți cu boala Crohn.
A treia Conferință a Societății Române de Estetică Ginecologică (SREG) a avut loc în zilele de 2 și 3 septembrie la un hotel din București.
Ingineri de la Universitatea Notre Dame propun o nouă strategie* ce poate restaura celulele stem deteriorate, inovaţie care vine în ajutorul copiilor născuţi din sarcini complicate.
Aproximativ 40% dintre femeile gravide sau care plănuiesc să rămână însărcinate în viitorul apropiat consideră foarte importantă recoltarea de celule stem, arată rezultatele unui studiu recent.
O femeie din Statele Unite a devenit a treia persoană din lume care s-a vindecat de HIV în urma unui tratament nou, cu celule stem prelevate din cordonul ombilical al unui donator.
În urma unui experiment, o masă formată din celule cerebrale umane, într-un vas Petri, a fost învățată să joace Pong, un joc video extrem de popular.
Noi informaţii privind dezvoltarea embrionară umană au fost relevate de cercetătorii de la Universitatea Oxford.
Deseori aud: „De 30 de ani nu s-a schimbat nimic în spitalele din România. Nu s-a făcut nimic în Sănătate”. Sunt declaraţii, în general, ale unor recent intraţi în politică sau presă.
Copiii hrăniţi la sân, indiferent de durata de alăptare, au avut o tensiune arterială (TA) mai mică la 3 ani comparativ cu cei care nu au fost niciodată alăptaţi.
De Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerelor de Sânge, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), în parteneriat cu Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice și Societatea Română de Transplant Medular, trage un semnal de alarmă.
Cercetătorii de la Yale au reușit să repare leziunile măduvei spinării folosind celule stem recoltate de la pacient.
În total, în țara noastră, în ultimii ani au fost realizate 300 de transplanturi de celule stem hematopoietice de la donatori neînrudiți.
Companiile farmaceutice mari stabilesc parteneriate pentru a accelera intrarea pe piață a unor soluții care ar putea schimba fundamental tratamentul unor boli - subiect dezbătut la Pharma Media Day, pe 13 ianuarie 2020.
Potrivit EUROSTAT, în anul 2018, peste 30.000 de pacienți din Uniunea Europeană au primit celule stem (acele celule sănătoase cu rol în formarea de noi celule diferențiate) pentru a înlocui celulele care au fost distruse din anumite motive.
Trei români din 100.000 sunt diagnosticaţi, anual, cu o formă de cancer de sânge, iar singura soluţie terapeutică pentru ei o reprezintă transplantul de celule stem hematopoietice, au atras atenţia specialiștii .
Cercetătorii au dezvoltat un mic model de piele umană, pe care cresc firele de păr, în laborator. Modelul lor ar putea fi folosit pentru a înțelege mai bine și pentru a trata bolile dermatologice și nu numai.
Experții de la Lund University din Suedia au identificat una dintre genele care reprezintă baza pentru supraviețuirea și multiplicarea celulelor stem maligne (în leucemie).
O echipă de cercetători de la Abu Dhabi Stem Cell Center (ADSCC) a dezvoltat un tratament inovator pentru COVID-19, folosind o metodă avansată de recoltare a celulelor stem.
Guvernul a aprobat o hotărâre privind aprobarea plăţii cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe