Medicina modernă românească ocupă un loc important în spaţiul social generos creat de „Unirile noastre”.
Cât din ceea ce facem e motivat de frică? Pentru că suntem între paginile unei reviste profesionale, mă refer acum la profesie.
Inteligenţa artificială este tot mai utilizată în medicină. Chiar dacă aceste tehnologii au numeroase avantaje, întâmpină și anumite limitări de punere în aplicare, inclusiv de natură legislativă, spune dr. Ștefan-Lucian Popa.
Examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca a avut loc între 24 - 25 iulie și s-a desfășurat în condiții de maximă siguranță și fără probleme pentru candidați și organizatori.
Codul Deontologic oferă câteva reglementări referitoare la publicitatea activităţilor medicale.
De la dr. Najeeb la dr. Ștefan Cristian Stănel și mulţi alţii, vă prezentăm o listă a celor mai populare canale de YouTube dedicate în special studenţilor la Medicină și tinerilor medici rezidenţi.
Cândva, medicina însemna un efort narativ. Alchimia ei, deși delicată, era simplă în principiu. În prezent, lucrurile sunt radical schimbate.
Medicul adevărat este un umanist, crede prof. dr. Mircea Penescu, și, alături de cunoștinţele medicale, el trebuie să aibă atât o vastă cultură, cât și puterea de a intui suferinţele ascunse.
În ultimele luni, aproape fiecare gest pe care îl faci te încadrează automat într-o zonă a spectrului politic. Credeţi că scăpaţi de asta doar pentru că vă vedeţi de treabă și nu prea vă interesează delirurile de la televizor?
Examenul de rezidențiat, organizat pe 15 noiembrie, se va desfășura în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, dar în condiții speciale, impuse de contextul epidemiologic actual, a anunțat Ministerul Sănătății.
Ce se întâmplă uneori în mintea unor medici, de-i apucă pandalia negaţionismului sanitar?
Ediția de anul acesta a simulării examenului de admitere la UMF „Carol Davila” București se va desfășura online. Organizatorii vor asigura o platformă care va întruni cât mai multe dintre atributele examenului de admitere, respectând normele de protecție impuse.
Premiul Nobel din acest an pentru Fiziologie sau Medicină a fost acordat lui William G. Kaelin (Universitatea Harvard, Boston) împreună cu Gregg L. Semenza (Universitatea Johns Hopkins, Baltimore) și Sir Peter J. Ratcliffe (Universitatea Oxford, Regatul Unit) pentru descoperirea modului în care celulele organismului percep oxigenul și se adaptează la acesta.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe