De la manuscrisele medievale, îmbogățite cu frumoasele anluminuri realizate de miniaturiști iscusiți, până la romanele grafice ale prezentului, am parcurs un lung traseu în spațiu și timp, în care vorbele și ilustrațiile au funcționat sinergic, într-o simbioză perfectă. 

Uneori însă lucrurile ies din rutina cu care suntem obișnuiți, iar arta are adesea acest merit: ne scoate din zona de confort și ne lansează provocări inedite. Expoziția „Migrantes”, aflată pe simezele Institutului Cervantes din București până la 13 decembrie a.c., aparține acestei categorii speciale. Ea ne obligă să „citim” cărți lipsite de cuvinte, în care, singure, imaginile „vorbesc”, doar ele fiind purtătoarele mesajelor pe care autoarea, ilustratoarea peruană Issa Watanabe, a avut intenția de a ni le transmite. 

Cu toate că și-a început cariera artistică lucrând alături de scriitori, pentru realizarea unor cărți ce îngemănează text și imagine, în ultimii ani ea a îmbinat această activitate cu cea de unic autor al unor tulburătoare volume ce conțin doar ilustrații, foarte apreciate și premiate de jurii specializate din întreaga lume.  

Expoziția de la București reunește lucrări extrase din volumele Migrantes (2019) și Kintsugi (2023), alături de alte câteva creații încă neincluse în publicații tipărite. Subiectul dramatic al migrației, atât de actual în întreaga lume în ultima vreme, face ca imaginile pe care le vedem să fie ușor de înțeles, și în același timp purtătoare ale unei încărcături emoționale deosebit de intense. 

Tehnica ei de lucru este de a realiza desenele cu creioane colorate și de a transpune ulterior totul prin imprimare digitală. Universul său este dominat de echivalențe animale și vegetale, amplasate ce cele mai multe ori pe un fundal complet negru, de parcă nu ar fi venit încă ziua în care să se facă lumină pe pământ. 

În același timp, este un univers din care prezența umană a fost complet înlăturată, și care, prin prezențele zoomorfe, ne poate duce cu gândul la ființele fantastice, năucitoare, din tablourile lui Hieronymus Bosch. 

În mod surprinzător, după secole în care cuvântul a avut rolul de protagonist în defavoarea expresiei vizuale, imaginea redevine solistă pe scena publică, cuprinzând în ea ceea ce se numea cândva historia, adică povestea, firul narativ ce îl conducea pe privitor de la un capăt la celălalt al reprezentării. 

Diferența fundamentală între narațiunile vizuale ale evului mediu și Renașterii (așa cum le cunoaștem din frescele marilor pictori italieni, ori din cele ale mănăstirilor noastre din Bucovina) și cele actuale, cum sunt ilustrațiile Issei Watanabe, este absența unui text separat de suport, cum era cândva Biblia, sau textele religioase apocrife ori viețile sfinților, care să ne faciliteze înțelegerea. 

Ceea ce ne poate ajuta astăzi să pătrundem dincolo de suprafața unui desen bine realizat este propria noastră conexiune cu realitățile lumii în care trăim. Numai această ancorare în prezent, inclusiv în situații despre care am aflat prin intermediul unor terțe surse, ne va permite să intuim mesajul, și apoi să ne construim mental propria desfășurare a acțiunii, având ghidajul vizual al autoarei.