Marile muzee ale lumii, cu celebritatea confirmată de afluxul de vizitatori și de importanța propriului patrimoniu, își atrag publicul grație valorii deosebite a expunerilor permanente și ,aparent, nu ar mai avea nevoie de elemente de noutate, precum expozițiile temporare, pentru a continua să se afle în centrul atenției. 

În realitate, tocmai aceste etaloane culturale sunt cele care dau tonul și oferă modele și surse de inspirație și în ceea ce privește evenimentele periodice pe care le organizează, menite să recontextualizeze o parte din patrimoniul propriu sau să ofere un spațiu de prezentare pentru creații sau concepte curatoriale externe.

Dacă drumurile vacanței vă vor purta la Paris, veți avea posibilitatea să descoperiți două expoziții deosebite, la Luvru și la Muzeul Orsay, care au ca element comun faptul că nu au fost prezentate în varianta tradițională, a unor spații distincte de parcursul standard prin muzeu, ci au fost integrate în inima colecției permanente, cu sensiblilitate și inteligență, într-un mod care, deși ne poate surprinde la început, va sfârși cu siguranță prin a ne câștiga aprecierea.

Spațiul de la etajul V al fostei gări Orsay, dedicat impresioniștilor, găzduiește până la 27 iulie a.c., în cadrul sezonului cultural Franța-Brazilia, lucrările unui cunoscut artist brazilian, Lucas Arruda. Reunite sub titlul Quʼimporte le paysage (Nu contează peisajul), tablourile sale par a se fi născut într-o geografie greu de localizat, deși marcată de repere tropicale, purtând totodată amprenta atemporalității. 

Singură natura este atotstăpânitoare, atât prin elementele vegetale, cât și prin prezența nelipsită a apei, fie că vorbim de mare sau ocean, fie că sunt norii ce poartă în ei speranța ploii viitoare ori teama de furtună.  La fel de impresionante, însă tot desprinse din timp, sunt și lucrările ce surprind răsăritul ori amurgul, în care senzația dată de culoare și atmosfera de ansamblu sunt suficiente pentru a crea în imaginația fiecăruia dintre privitori conexiuni cu momente trăite și locuri văzute, antrenând o stare de reverie și o căutare a emoțiilor personale. 

Desprindere de real

Această desprindere de real, sugestia de imaginar și de oniric, este dată și de felul în care artistul a ales să își denumească lucrările. Toate sunt parte a seriei „Deserto-Modelo” (Deșert-Model), lipsite de orice prezență umană sau animală, doar vegetalul și mineralul fiind prezențe acceptate, alături de fenomenele naturale. 

Arta pictorului brazilian explorează lumina surprinsă între încremenire și mișcare violentă, pe care o îmblânzește și o modelează astfel încât unele dintre lucrările lui, deși evident figurative, pot lăsa cu ușurință impresia de abstract. Deși putem recunoaște multe asemănări între creațiile lui Lucas Arruda și cele ale impresioniștilor, legate de o anume imprecizie a contururilor și a detaliilor, de folosirea naturii ca sursă de inspirație, există totuși deosebiri semnificative. 

Pe de o parte, pictorul brazilian nu reproduce colțuri de natură, și pe de altă parte el nu pictează en plein air, precum antecesorii săi din secolul al XIX-lea. El re-creează natura în atelierul său, bazându-se pe impresiile adunate în exterior, dar trecute prin filtrul sensibilității și al imaginației sale, pentru a reprezenta în final imagini întru câtva arhetipale, în care ne putem regăsi cu toții, indiferent de care ne este locul de baștină. 

Nu în ultimul rând, lucrările sale sunt în marea lor majoritate de dimensiuni reduse, în special în formă de pătrat. Cu toate acestea dau senzația unei simbioze și a unui dialog cu tablourile lui Monet, marele maestru al imortalizării inefabilului joc al luminii transformate și metamorfozate de momentele zilei și de variațiile atmosferice.

Incursiune în artele decorative

La muzeul Luvru, în inima colecției de Artă decorativă găzduită de aripile Richelieu și Sully, a fost organizată expoziția „Louvre Couture: Objets d'art, objets de mode” (Obiecte de artă, obiecte de modă), care poate fi vizitată până la 24 august a.c.  Pornind de la o rochie legendară semnată Cristian Dior, din 1949, intitulată chiar „Musée du Louvre”, facem o incursiune în artele decorative, începând cu epoca bizantină, trecând prin Evul Mediu și Renaștere, și culminând cu secolele XVIII și XIX. 

La fiecare pas descoperim modul în care elementele specifice fiecărei epoci istorice au putut să fie integrate, cu îndrăzneală și imaginație, în creații vestimentare unicat, menite la rândul lor, după cum ne dăm seama astăzi, să devină, în felul lor, istorie.  Decorațiunile camerelor, tapiserii, fresce, stucuri aurite, personajele din tablouri cu vestimentația lor de epocă, modelele prezente pe obiectele de ceramică, porțelan sau orfevrărie, și chiar piesele de mobilier, armuri medievale ori ferecăturile vechilor cărți de cult, toate se regăsesc, într-un fel sau altul, în rochiile sau accesoriile prezentate. 

Aceste sinergii se observă nu doar din caracteristicile designului, din liniile care definesc fiecare piesă în parte, ci și din gama cromatică, ce se încadrează în tematică și rezonează la unison cu ansamblul. Chiar dacă asocierea între creațiile haute-couture și cei mai cunoscuți creatori de modă ai lumii cu renumitul muzeu de artă ar putea părea forțată și nelalocul ei, parcurgând traseul expozițional ajungem să înțelegem argumentele curatorilor.

Astfel, ne putem da seama că amplasarea obiectelor moderne (deși nu întotdeauna foarte noi – sunt rochii care au deja în spate decenii bune de la prima prezentare publică) în mijlocul a ceea ce este catalogat, în general, cu termenul de „antichități” este cât de poate de firească. Într-adevăr, vechiul și noul intră în dialog și ajung să le spună vizitatorilor povești interesante despre modul în care motive decorative, croieli sau materiale de odinioară pot fi readuse la viață, reinterpretate și reutilizate în contextul unor creații recente.

Galerie imagini (5)