La o nouă ediție a programului de acțiuni culturale de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara va avea loc în luna noiembrie un spectacol-lectură după romanul „Stai jos sau cazi” al scriitorului Bogdan Munteanu.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită studenții mediciniști, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la spectacolul-lectură „Stai jos sau cazi”. Este o dramatizare după romanul omonim al lui Bogdan Munteanu (foto), care tematizează cu mult umor, candoare și sensibilitate ce înseamnă a trăi cu epilepsia.
„Nu se vorbește încă lejer despre vulnerabilități. Discuțiile despre boli sunt, în general, stânjenitoare. Epilepsiei i se mai zice boala invizibilă, poți s-o ascunzi și preferi să faci asta […] (Dacă mă iau colegii la mișto? Ce zic cei din gașcă? Dacă-mi pierd locul de muncă? Dacă află iubitul sau iubita?). Mai bine nu riști. Taci și speri să nu ai crize care să te dea de gol. Dar, încet‑încet, lucrurile se mișcă. Se poate vorbi. Se poate scrie. Se poate da un share”.
Coordonarea artistică a spectacolului-lectură este semnată de Daniela Șilindean, iar din distribuție fac parte studenții: Paul Dascălu, Andreea Despa, Mario-Andrei Grigoraș, Anna Maria Manolikaki, Maria Voina.
Spectacolul-lectură este urmat de o discuție cu scriitorul Bogdan Munteanu.
Evenimentul are loc vineri, 21 noiembrie 2025, de la ora 16:00 la Centrul Multifuncțional Bastion (str. Hector) și marchează luna conștientizării epilepsiei.
Formatul necesită înscrierea la eveniment. Studenții interesați sunt invitați să completeze acest formular. 
Persoană de contact, Director Program Activități Extracurriculare, conf. dr. Daniela Șilindean: silindean.daniela@umft.ro. Evenimentul „Drum the Drama” este realizat în cadrul Programului de activități extracurriculare artistice, cu sprijinul financiar al Ministerului Educației, se mai arată pe site-ul www.umft.ro.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe