Newsflash
Știri

Sprijin din partea MApN pentru sistemul medical românesc

de Florentina Ionescu - nov. 2 2020
Sprijin din partea MApN pentru sistemul medical românesc

Ministerul Apărării Naţionale a luat o serie de măsuri suplimentare pentru sprijinirea sistemului medical național.

Direcția Medicală a MApN a dispus câteva măsuri pentru suplimentarea forțelor și mijloacelor puse la dispoziția sistemului medical național pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se arată într-un comunicat de presă remis redacției. Astfel, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu devine unitate medicală de suport COVID-19, cu o capacitate de 11 paturi.

spitale covid

De sâmbătă seară, 31 octombrie, unitatea spitalicească militară din Sibiu preia pacienți pozitivi la infecția cu SARS-CoV-2, având destinate în acest sens șase paturi pentru pacienții cu forme medii și cinci paturi ATI, pentru formele severe și grave de COVID-19. Pacienții vor fi direcționați la unitatea medicală militară de Spitalul Județean Sibiu.

De duminică, 1 noiembrie, ora 12.00, Secția „COVID-19” a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă din Iaşi și-a mărit capacitatea de la 16 la 30 de paturi pentru tratarea pacienților cu forme medii de COVID-19, care necesită suport de oxigen.

Call-center cu ajutorul studenților

Potrivit comunicatului de la MApN, Institutul Medico-Militar (IMM) va sprijini Direcțiile de Sănătate Publică ale Municipiului București și județului Mureș pe două linii de efort.

Studenți din anii II și III ai IMM își vor desfășura în mod voluntar activitatea, de azi, 2 noiembrie, în cadrul call-center-urilor operaționalizate de cele două DSP, pentru desfășurarea anchetelor epidemiologice. Repartizarea studenților voluntari către cele două DSP se va face pe baza nevoilor zilnice de suplimentare a personalului.

Tot pe bază de voluntariat, 62 de studenți din anii IV, V și VI de la IMM București și 17 de la IMM Târgu Mureș s-au înscris pentru a-și desfășura activitatea în spitalele militare din țară, în facilitățile de tratare sau suport COVID-19 sau în cele ATI. Repartizarea studenților se va face, de asemenea, în funcție de nevoile unităților medicale, se arată în comunicat.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe