Luna aceasta se vor decerna premiile Romanian Healthcare Awards, iar Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara a fost desemnat finalist la una dintre categorii.
Spitalul Militar Timișoara, câștigător al competiției Romanian Healthcare Awards în anul 2021 la categoria „Calitatea serviciilor medicale și siguranța pacientului”, este și anul acesta finalist la această categorie, se arată pe o rețea socială.
Romanian Healthcare Awards este cea mai amplă competiție cu juriu internațional dedicată medicilor, echipelor medicale și spitalelor din România. Este un eveniment de recunoaștere a inovației și a excelenței din domeniul sănătății, care își propune să identifice și să aprecieze exemplele de bună practică din sistemul medical românesc, reușitele individuale și de echipă. Competiția Romanian Healthcare Awards se desfășoară și în acest an, potrivit anunțului făcut în mediul online.
Proiectul de reabilitare a Ambulatoriului integrat al Spitalului Militar Timișoara a fost analizat de juriul internațional format din 28 de membri din zece țări și a fost desemnat finalist al competiției. Ceremonia de premiere a Spitalului Militar din Timișoara va avea loc în 16 decembrie.
Reamintim că Ambulatoriul integrat al Spitalului Militar Timișoara oferă o gamă largă de servicii medicale, având toate cabinetele și spațiile reabilitate complet și dotate cu aparatură modernă.
„Mulțumim colegilor implicați în dezvoltarea Spitalului Militar Timișoara. Mulțumim Direcției Medicale a Ministerului Apărării Naționale pentru aportul financiar în susținerea proiectului de dezvoltare a ambulatoriului integrat al unității noastre sanitare”, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara pe pagina oficială de Facebook a instituției.
Postarea originală:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe