Newsflash
Știri

Spitalul Bagdasar-Arseni din București a deschis un nou compartiment ATI

de Dorina Novac - oct. 18 2021
Spitalul Bagdasar-Arseni din București a deschis un nou compartiment ATI

Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni din Capitală a deschis, duminică dimineaţa, un nou compartiment ATI cu 15 paturi pentru pacienţii pozitivi sau suspecţi de COVID-19.

Purtătorul de cuvânt al spitalului a precizat că numărul total al paturilor ATI alocate pacienților pozitivi sau suspecți COVID a ajuns la 30.

Spitalul Bagdasar Arseni

„Sub presiunea prezentărilor în UPU în cursul nopții trecute, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar - Arseni a deschis în cursul dimineții un nou compartiment ATI cu 15 paturi, amenajate în spațiul eliberat prin suspendarea temporară a activității secției Neurochirurgie V.  Astfel, numărul total al paturilor ATI alocate pacienților pozitivi sau suspecți COVID a ajuns la 30. Locurile nou create au fost ocupate cu pacienți IOT (IOT=intubat) și CPAP aflați în UPU”, a anunţat purtătorul de cuvânt al spitalului.

Începând de luni, personalul ATI alocat compartimentului de 15 paturi COVID, deschis la Spitalul Bagdasar-Arseni, ca urmare a discuțiilor cu domnul ministru Cseke Attila, se va completa cu 2 medici primari și doi medici rezidenti de an V, repartizați de către DSU.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe